Publicat: 23 Septembrie, 2015 - 15:35

Marţi, miile de spectatori ce umpluseră Sala Palatului au avut parte de o seară de vis oferită de membrii legendarului Cor al Armatei Roşii, dirijaţi magistral de generalul Viktor Eliseev, în cadrul căreia cântece care au însoţit mereu militarii ruşi, îndrăgite în toată lumea, s-au împletit cu momente nostime, într-un spectacol de peste două ore, care a reuşit să îi facă pe toţi cei prezenţi să uite de problemele cotidiene, să îi aducă pe o treaptă superioară a existenţei, aceea a artei şi frumosului absolut.

Spectacolul a început cu o mică întârziere, de 30 de minute, cauzată de starea drumurilor din România, dar, ţinând cont de faptul că aceştia susţinuseră un spectacol tocmai la Cluj, cu mai puţin de 24 de ore în urmă, şi că oricine ştie în cât timp se parcurge distanţa dintre cele două oraşe, spectatorii au aplaudat, impresionaţi de puterea muzicienilor ruşi de a susţine atâtea spectacole într-un interval de timp atât de scurt.

Concertul a fost deschis de "Oda Bucuriei", imnul Uniunii Europene, urmat de imnul Federaţiei Ruse, interpretate de fantasticii muzicieni ruşi.

Au urmat alte două piese cu care artiştii ruşi au cucerit inimile şi aplauzele spectatorilor de la Sala Palatului, după care publicul a putut admira un grup de dansatori incredibili, care au impresionat atât prin frumuseţea şi puritatea acestora, prin dansurile lor pline de viaţă, executate impecabil, cât şi prin superbele lor costume.

După un solo magistral al unui tânăr interpret, urmat de alte două piese interpretate de cor, pe scenă au apărut dansatori care, cu muzica, dansurile şi costumele de cazaci, au smuls ropote de aplauze de la toţi cei prezenţi în sală.

Radu Captari a impresionat cu o cunoscută piesă, interpretată în limba rusă, acesta fiind urmat de un duet realizat de o superbă artistă rusă şi de partenerul acesteia.

Un superb moment a fost cel în care pe scenă au apărut dansatori costumaţi în cazaci şi superbe artiste îmbrăcate în tradiţionale costume ruseşti, ce le dădeau farmecul unor prinţese.

O pauză de 25 de minute a permis celor interesaţi să achiziţioneze CD-uri şi DVD-uri ale Corului Armatei Roşii, de la standul amenajat în holul Sălii Palatului, sau să socializeze cu vechi cunoştinţe întâlnite la acest eveniment deosebit.

Partea a doua a spectacolului a început cu aria "Nessun' Dorma", continuând cu un cântec prezentat de şapte membri ai corului şi cu un dans superb.

Cinci artişti au impresionat publicul de la Bucureşti cu piesa "Back In USSR", a legendarei trupe The Beatles, interpretată la balalaika pentru publicul de la Sala Palatului.

Un artist a smuls puternice aplauze interpretând, însoţit de cor, o piesă nostimă, şi spunând, spre finalul acesteia, în limba română, "Eu singur" şi "gata".

O fantastică interpretare a piesei "Oci ciornie" a emoţionat cei peste 4.000 de spectatori prezenţi, care au dat glas admiraţiei lor prin aplauze îndelungi.

Publicul a mai putut admira un moment de dans, urmat de un cântec interpretat de superba artistă brunetă, susţinută de cor, de "Hava Nagila", cel mai cunoscut cântec al poporului evreu, aplaudat cu pasiune de cei prezenţi.

Îndrăgita piesă "Sex Bomb", superb interpretată de un artist rus, a fost urmată de "Get Lucky", concertul încheindu-se cu superbul cântec "Kalinka", în timpul căruia pe scenă au apărut şi desăvârşiţii dansatori ruşi.

În urma îndelungilor aplauze, Corul Armatei Roşii a oferit publicului un bis desăvârşit - alt îndrăgit cântec rusesc, fredonat în toată lumea, "Katiusha", creat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pentru armată rusă.

La finalul magicului concert organizat de Spectaculis, toţi cei prezenţi, oameni cu o educaţie şi clasă deosebită, au plecat deosebit de încântaţi că asistaseră la un astfel de spectacol, trişti doar fiindcă momentele magice se încheiaseră, înălţaţi spiritual de magia oferită de Corul Armatei Roşii.

Red Army Choir va susţine un al doilea concert la Bucureşti în această seară, de la ora 20.00, la Sala Palatului, urmând a oferi momente unice altor 4.400 de spectatori, în cadrul unui nou spectacol sold out.

autor: Călin Angheluță