Publicat: 25 Aprilie, 2018 - 09:55

Teatrul Evreiesc de Stat se află în perioada aceasta în turneul ”Teatru peste Prut”, desfășurat la Teatrul Satiricus ”I.L. Caragiale”, din Chișinău. Miercuri, 25 aprilie, de la ora 17.00, în cadrul acestui turneu, va avea loc un spectacol lectură ”Ad Hoc”, ce va fi susținut de actorii celor două teatre. Din distribuția spectacolului vor face parte Viorica Bantaș, Olga Anghelici, Darius Daradici, Valeriu Cazacu, Mircea Dragoman, Irina Rusu, Neculai Predica, împreună cu alți actori ai trupei Teatrului Satiricus ”I.L. Caragiale”.
Va fi o primă relaționare a actorilor cu textul lui Amos Oz – Iuda, o dramatizare făcută după romanul controversatului autor israelian, pe un subiect la fel de controversat. Evenimentul este menit să celebreze cei 70 de ani de la înființarea Teatrului Evreiesc de Stat, sub această titulatură, precum și a statului Israel.  
Spectacolul va avea loc în foaierul Teatrului Satiricus ”I.L. Caragiale”, de la ora 17.00. Intrarea va fi liberă!

Tag-uri Institutii: