Publicat: 15 Ianuarie, 2017 - 16:29

Spectacolul 'Ciuleandra' de Liviu Rebreanu în montarea Teatrului Național 'Satiricus I.L.Caragiale' de Ziua Culturii Naționale la Teatrul din Tiraspol

Institutul Cultural Român 'Mihai Eminescu' la Chișinău în colaborare cu Teatrul Național 'Satiricus I.L.Caragiale' și Uniunea Teatrală din Moldova organizează o reprezentație cu piesa 'Ciuleandra' de Liviu Rebreanu, în regia lui Alexandru Grecu, la Tiraspol. Spectacolul va avea loc pe data de 15 ianuarie 2017, la Teatrul 'Nadejda Aronetkaia' din Tiraspol și se înscrie în seria de evenimente organizate de ICR Chișinău cu prilejul Zilei Culturii Naționale.

' 'Ciuleandra' este un spectacol multidimensional: scene din memorie, scene din vis, scene proiectate se intersectează cu fabula propriu-zisă. (...) Stilul modal-evocativ care-i caracterizează îndeosebi pe interpreții rolurilor-cheie — Puiu (Valentin Delinschi), Faranga (Valeriu Cazacu), Mă-dălina (Ludmila Gheorghiță), Ursu (Sergiu Finiti), mama Mădălinei (Lilia Cazacu) crează matricea unui destin comun. Toți ei, într-un fel sau altul, sunt implicați în această crimă, deși făptaș e unul singur, Puiu, care nu se transformă într-un personaj respingător, fața nu i se acoperă de plăgi sau pete. El trebuie să plătească, prin forța destinului, niște datorii. Poate ale vechiului neam de boieri, Faranga.

În spectacol se evocă forța destinului. Mesajele sunt transmise printr-un joc fin, simțire elevată, voci pătrunzătoare. Se face apel la formulele folclorice care nu sunt utilizate doar ca element etnografic, ci 'puse' să funcționeze organic în fabula spectacolului. Ciuleandra, de exemplu, nu este un simplu dans, ci un dans ritualic care încheagă destine, naște tragedii. Cum tragic a fost și destinul Mădălinei. Cine se încinge în acest ritm turbat, nu mai are scăpare. 'Iubite, mă aprind de dor și ard precum o lumânare!' cântă cu disperare Mădălina Crainicul, evocând formula dragostei sale pentru Ursu.

Mădălina din 'Ciuleandra' are ceva de floare, o suavitate greu de redat prin mijloace artistice dacă sufletul, el, nu simte și nu cunoaște căile pe care se poate ajunge în această poiană scăldată de lumină', scriam cu ocazia premierei.

Rolul Mădălinei a fost modulat din mișcare, grație, voce, trăire. Însăși prezența ei în scenă, răspândea în jur puritate. A murit fără să se apere, fără să protesteze. A murit iubind. S-a stins ca o lumânare. Imaginea ei va mai fi însă evocată pe parcursul spectacolului. Ca o stare de mnemozie a lui Ursu. Ca un ecou al frământărilor lui Puiu, chinuit și rătăcit, încercând din răsputeri să-și amintească Ciuleandra. După toate acestea, și-ar dori cineva să fie în locul lui Puiu? Spre sfârșit, vocea lui Valentin Delinschi suna jalnic ca o strună ruptă, nu, nu se frângea, dar se pierdea în spațiul scenic...' — Larisa UNGUREANU, critic de teatru.