Publicat: 15 Aprilie, 2020 - 13:51
Share

Opera Naţională Bucureşti prezintă iubitorilor genului liric spectacolul de balet "Peer Gynt & Carmina Burana" de Edvard Grieg şi Carl Orff, în coregrafia lui Davide Bombana, în cadrul programului Seri de Operă Online. Evenimentul va avea loc astăzi, 15 aprilie 2020, începând cu ora 18:30 pe pagina de Facebook a Operei Naţionale Bucureşti şi în link-ul www.operanb.ro/operaonline.

https://youtu.be/qafWcvbv9Y0
(Trailer "Peer Gynt & Carmina Burana" - Opera Naţională Bucureşti)

"Peer Gynt" de Edvard Grieg îl va aduce în faţa publicului pe actorul Ion Caramitru, în calitate de invitat al primei scene lirice a ţării. Partea a doua, "Carmina Burana" de Carl Orff va fi interpretată de către baletul, soliştii, corul şi orchestra Operei Naţionale Bucureşti.

Coregraful spectacolului vine cu o propunere inovatoare şi îndrăzneaţă pentru montarea de pe scena Operei Naţionale Bucureşti, după cum însuşi declară: "Pentru mine, cel mai răscolitor aspect al cantatei Carmina Burana este accepţiunea vulnerabilităţii şi incapacităţii omenirii în faţa destinului, cu schimbările sale constante. În ciuda acestui fapt, fiinţa umană, în ataşamentul său disperat pentru viaţă, în zadar încearcă cu toată puterea să uite trecutul şi să lupte împotriva sabiei lui Damocles ce îi atârnă deasupra capului. Prin miracolul naturii şi al trezirii primăverii, prin dragostea de la forma-i cea mai pură la cea mai desfrânată, prin religie cu esenţa, incoerenţele şi chiar viciile sale, omenirea încearcă să găsească o cale de a supravieţui, nelăsându-se niciodată în voia destinului zdrobitor, mereu schimbător şi implacabil."

Tag-uri Institutii: