Publicat: 8 Octombrie, 2017 - 12:27

Spectacolul O SCRISOARE PIERDUTĂ. PREA MULTĂ VORBĂRIE va participa la Festivalul Internațional de Teatru Povești Alba Iulia, în data de 13 octombrie 2017.

Din distribuția spectacolului fac parte: Nicu Mihoc — Caragiale, Rareș Budileanu — Ștefan Tipătescu, Cristian Iorga — Ghiță Pristanda, Nicolae Cristache — Zaharia Trahanache, Roxana Marian — Zoe Trahanache, Mihai Crăciun — Un cetățean turmentat, Alexandru-Andrei Chiran — Tache Farfuridi, Ion Vântu — Iordache Brânzovenescu, Costin Gavază — Nae Cațavencu, Dan Rădulescu — Agamemnon Dandanache, Alegători (Loredana Dascălu, Cristina Iușan, Robert Oprea, Mario Garcia, Tudor Popa, Vlad Haneș, Marian Vultur, Paul Predușel).

Scenografia spectacolului este semnată de Oana Micu (costume) și Tiberiu Toitan (decor). Muzica originală este compusă de Zeno Apostolache Kiss, iar coregrafia îi aparține Cristinei Iușan.

Din echipa artistică a spectacolului mai fac parte: Kacsó Judit-Andrea (dramaturg de scenă), Anca Hațiegan (documentarist) și Nicu Băgăian (asistent regie).