26 iunie 2022

Spectacolul „Pinocchio” regizat de Valentin Stoica, reprogramat în februarie

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Unul dintre cele mai apreciate spectacole de balet pentru copii, „Pinocchio”, regizat de Valentin Stoica şi pus în scenă de Teatrul Muzical Ambasadorii, nu se va mai juca sâmbătă, 29 ianuarie 2022, şi duminică, 30 ianuarie 2022, din motive medicale care vizează starea de sănătate a unuia dintre solişti.

Reprezentaţiile spectacolului „Pinocchio” au fost reprogramate sâmbătă, 12 februarie 2022, de la ora 18:00, şi duminică, 13 februarie 2022, de la ora 11:00, şi vor avea loc la Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor.

Spectacolul de balet „Pinocchio” este inspirat din una dintre cele mai îndrăgite cărţi pentru copii – „Aventurile lui Pinocchio”, de Carlo Collodi.

„Spectacolul vine ca o învăţătură adresată celor mici, aflaţi încă la începutul vieţii, un material didactic şi educativ care serveşte familiei, de la mic la mare. Publicul se va cu întâlni personaje pozitive şi negative, care împreună alcătuiesc intrigi, tensiuni şi momente pline de umor, ce îl conduc, în chip nevăzut, spre maturitate pe tânărul Pinocchio. Pinocchio suntem noi, în fiecare clipă a vieţii noastre şi astfel, privindu-i drumul iniţiatic, redescoperim, printre vechile amintiri sau poate printre cele mai recente, trăiri asemănătoare” declară Valentin Stoica, regizorul şi coregraful spectacolului.

Coregrafia descrie o lume a marionetelor, muzica subliniază gestica şi motricitatea lumii teatrului de păpuşi, cu dorinţa de a fascina şi de a atrage inimile copiilor spre o lume aparte. Textele alese să conducă acţiunea spectacolului conţin tâlc şi uşoare nuanţe de umor, cu intenţia de a dăscăli, fără asprime, prin puterea pildelor prezente. Spectacolul aduce culoare, muzică voioasă, costume hazlii, personaje pestriţe şi un mesaj pe măsură, ce se lasă descoperit abia la final.
Regia şi coregrafia spectacolului poartă semnătura lui Valentin Stoica, iar scenografia este creaţia Vioricăi Petrovici.

Dau viaţă personajelor: Ana Mihai (Pinocchio), Octavian Iuga (Geppetto), Bogdan Şerban (Moş Cireaşă/ Doctor/ Jandarm/Copil), Octavian Ene (Greierele), Alis Gheorghe (Zâna), Daniel Goliţă (Cotoiul), Alexandru Mălăeru (Vulpoiul), Remus Tegzeş (Copacul fermecat/ Copil/Păpuşă), Doru Farmazon (Fitil/Mănâncă Foc)), Sergiu Neamţu (Jandarm/ Copil), Jennifer Dumitraşcu, Camelia Cuzub (Doctori/ Copii), Monica Andreea Cuhartz, Claudia Iagăr, Carmen Mărgărit, Silvia Ionaşcu, Natalia Dragomir (Copii/ Păpuşi/Albinuţe).

Biletele pot fi achiziţionate online, de pe platforma Ticketstore.ro