26 mai 2022

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea se va reorganiza

Distribuie pe rețelele tale sociale:

La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Guvernul României a aprobat, în şedinţa de astăzi, reorganizarea Spitalului Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea, prin includerea acestuia în structura Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea.

Măsura a fost necesară pentru a se asigura un cadru unitar de management ce va determina creşterea eficienţei actului medical, a serviciilor de întreţinere şi reparaţii, de salarizare şi contabilitate, de aprovizionare şi gestiune, a laboratoarelor de analize, radiologie, imagistică, farmacie, sterilizare, toate pe fondul utilizării optime a fondurilor cu care Primăria finanţează aceste activităţi.

În urma reorganizării, va creşte semnificativ capacitatea de furnizare a unor servicii medicale de calitate adaptate cerinţelor spitalului, iar consulturile vor fi realizate mai facil.

Conform reorganizării, se vor gestiona unitar cazurile de urgenţă, prin îmbunătăţirea asigurării asistenţei medicale de urgenţă a copiilor în specialităţile oftalmologie, ORL, neurochirurgie şi urologie.

Totodată, vor fi completate structurile şi specialităţile multidisciplinare/ interdisciplinare de neurochirurgie, chirurgie toracică, chirurgie vasculară, chirurgie cardiovasculară, chirurgie plastică şi reconstructivă, chirurgie buco-maxilofacială, gastroenterologie, dermatologie, urologie, precum şi de psihiatrie, pneumologie, oncologie şi boli infecţioase, şi va fi eficientizată acordarea asistenţei medicale a pacientului în recuperare după faza acută (neurologie, cardiologie, ortopedie-traumatologie).

Protocoalele şi elaborarea de noi proceduri şi protocoale de lucru cu impact asupra serviciilor medicale furnizate vor fi revizuite în vederea scăderii costurilor asociate acestora.