Publicat: 29 Iulie, 2016 - 15:39
Share

Aproximativ 40 de studenti la medicina, din Suedia, Irlanda, Republica Moldova si Romania, si tineri medici rezidenti si specialisti, au invatat, timp de doua saptamani, in cadrul Scolii Internationale de Vara Saving Hearts, cele mai noi tehnici si protocoale terapeutice aplicate la nivel international, de la unii dintre cei mai mari specialisti din lume in chirurgie cardiovasculara si cardiologie interventionala.

In cadrul proiectului, aflat la a doua editie, studentii au asistat la peste 30 de interventii live, complexe, realizate de Echipa Inimii si transmise din salile de operatii ale Spitalului European Polisano, si-au exersat tehnica zilnic in ateliere practice si au participat la seminarii interactive sustinute de cei mai buni chirurgi din Europa si SUA.

Proiectul a fost initiat de Universitatea Lucian Blaga din Sibiu in parteneriat cu Spitalul European Polisano, Universitatea din Lund din Suedia, institutie care are o expertiza bogata in domeniul cardiologiei pediatrice, si The Western Institute din Irlanda, implicat activ in cercetare in domeniile cardiovascular si endovascular.

Scoala de vara a reprezentat primul pas in cadrul unui parteneriat de cercetare si educatie, in urma caruia va fi creata o sala hibrida, in care vor putea fi realizate interventii multidisciplinare, dotata cu tehnologie medicala de ultima generatie la nivel mondial.

Aceasta scoala se inscrie in viziunea Polisano de a dezvolta o medicina moderna, aici, la Sibiu, avand drept scop final servicii medicale de cea mai inalta calitate pentru pacientii nostri. Statisticile arata ca, in continuare, bolile cardiovasculare reprezinta cauza principala de deces in Romania, astfel ca drumul pe care il avem inainte este unul de lunga durata. Impreuna cu partenerii nostri, ne implicam activ in dezvoltarea unui program academic performant, care implica, pe de o parte, educarea si formarea viitoarei generatii de medici, iar pe de alta parte, investitii in cercetare. In acest sens, in cadrul Spitalului European Polisano va fi realizata o sala hibrida in care vor putea fi realizate operatii mixte si foarte complexe. Intentia noastra este de a continua parteneriatul pentru educatie pe care l-am inceput in timpul scolii de vara, in special in cadrul atelierelor de simulare a procedurilor de chirurgie cardiaca minim invaziva (TAVI EVAR TEVAR) cu sprijinul companiei Medtronic”, a declarat conf.univ.dr. Victor Costache, directorul medical si seful sectiei de Chirurgie Cardiovasculara si Toracica a Spitalului European Polisano.

Aceasta investitie, de aproximativ 2 milioane de euro, reprezinta pasul final pentru deschiderea unui centru de tratare a infarctului miocardic acut in Sibiu, care sa deserveasca pacientii din intreaga regiune Centru.

Proiectul “Saving Hearts: Innovative Methods in Cardiovascular Disease Treatment”, finantat prin programul Erasmus+, este prima scoala de vara internationala in chirurgia cardiovasculara, endovasculara si cardiologie interventionala din Romania si se va derula pana in anul 2017.

Printre personalitatile invitate sa participe la cea de-a doua editie a acestui proiect s-au numarat:

  • Prof. Dr. Petru Liuba - medic cardiolog pediatru si seful catedrei de Cardiologie Interventionala a Universitatii din Lund, Suedia;
  • Prof. dr. Rodney White, seful departamentului de Chirurgie vasculara si endovasculara in cadrul Harbor UCLA School of Medicine, precum si secretarul Societatii Americane de Chirurgie vasculara;
  • Prof. Jude Sauer, Rochester University  USA;
  • Dr. Serban Stoica, medic primar in chirurgie cardiovasculara pediatrica la Spitalul Universitar din Bristol;
  • Marcus Carlsson, cercetator imagistica cardiaca in cadrul Universitatii din Lund, Suedia;
  • Prof. Univ. Dr. Sherif A.H Sultan - chirurg, profesor si cercetator renumit la nivel international si presedintele Societatii Internationale de Chirurgie Endovasculara;
  • Prof. dr. Mihai Ionac, presedintele Societatii Romane de Chirurgie Vasculara;
  • Wael Tawfick, lector universitar chirurgie vasculara in cadrul Universitatii Nationale a Irlandei, Galway;
  • Dave Veerasingam, lector universitar chirurgie cardiotoracica in cadrul Universitatii Nationale a Irlandei, Galway.