Publicat: 13 Martie, 2015 - 16:18

Începând din luna iunie, Spitalul "Grigore Alexandrescu" va avea un centru de chirurgie cardiacă pediatrică, după modelul celui de la Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant (IBCvT) Târgu Mureș. Anunţul a fost făcut de managerul Spitalului, profesor doctor Dan Mircea Enescu, la lansarea oficială a proiectului 'Competitivitate pentru inima copiilor: cardiologie și chirurgie cardiovasculară pediatrică — CORDISPED'.

"Spitalul 'Grigore Alexandrescu', ca unul dintre reperele patologiei copilului din această țară, își dorește să aibă aproape toate expertizele în tratamentul copilului. Dintre multiplele patologii care apar în evoluția copilului sunt și malformațiile cardiace, spitalul nostru s-a confruntat cu probleme speciale în astfel de tratamente pentru că neavând o secție de chirurgie cardiacă, pregăteam copii și pierdeam momentul intervenției chirurgicale. De aceea ne-am propus construcția unui centru de excelență în cadrul spitalului nostru, pe care l-am și realizat, suntem aproape de momentul când îl vom deschide. El va fi un centru pentru anul 2015 (...) Cred că nu mai târziu de luna iunie centrul va fi funcțional", a spus profesorul Enescu.

Potrivit managerului, clădirea centrului de chirurgie cardiacă pediatrică din București este terminată, se așteaptă aparatura, iar echipa care va lucra aici în primă fază este pregătită în colaborare cu centrul din Târgu Mureș.

'Ne dorim echipe care să funcționeze în mod fluent și într-o parte și în cealaltă, specialiștii noștri formați aici sau în străinătate să funcționeze în ambele centre (București și Târgu Mureș), adică chiar consider că acesta este vârful posibilităților tratamentului chirurgical la noi în țară. Dorim să realizăm cât mai bine ceea ce considerăm că în clipa aceasta este o pată neagră foarte mare pe harta stării de sănătate a țării noastre. Avem o primă echipă românească care va începe să lucreze în acest spital dar, mai mult decât atât, în afară de o echipă care să înceapă un lucru într-un spital, este nevoie și de tradiție. Sunt multe lucruri care nu pot să se nască dintr-o dată, și anume experiența aceea care se transmite din generație în generație, forța aceea care îți dă deschiderea internațională și posibilitățile de a trata multidisciplinar și corect o patologie', a spus dr. Dan Mircea Enescu.

Acesta a arătat că proiectul CORDISPED, derulat în parteneriat cu UMF și IBCvT Târgu Mureș prin Clinica de Chirurgie Cardiacă Pediatrică, condusă de dr. Horațiu Suciu, oferă garanția unei școli vechi de chirurgie cardiacă, a unor conexiuni speciale în Europa și în lume, 'deci atât tradiție, cât și certitudinea unei valori'.

Dr. Enescu a susținut că la 'Grigore Alexandrescu' se dorește un centru în care să opereze atât echipe internaționale, dar în care să funcționeze și echipe proprii ale spitalului.

'Ce ne dorim foarte mult este un centru cu tradiții românești, care să lucreze în permanență, care să aibă abilitățile respective de a trata 24 din 24 de ore, 7 zile, copiii acestei țări. Știm că se nasc cam 1000 de copii cu malformații cardiace congenitale în fiecare an, în jur de 300 se fac la Târgu Mureș și cred că în restul țării cam 100-200. Deci încă 500 de copii rămân fără tratament. Noi nu știm ce se întâmplă cu acești copii. Unii se duc prin sponsorizări, alții mor. Gândiți-vă că într-o țară europeană 500 de copii mor pentru că nu-și pot găsi un loc unde să aibă un tratament corespunzător. Noi știm acest lucru. Ca atare, nu putem să fim inerți și nu putem să nu băgăm în seamă. Ne dorim să facem și noi un număr cât mai mare, sigur că nu ne facem mari așteptări, nu o să începem cu sute. O să începem întâi prin a înțelege care ne este scopul, cât putem să facem, ne dorim să facem cât mai bine și să înaintăm încet-încet până vom căpăta o anumită expertiză', a accentuat dr. Enescu.

Doctorul Dan Mircea Enescu a spus că misiunea noului centru din București, care va fi al doilea din țară după cel din Târgu Mureș, va deveni reală doar în clipa în care primul copil operat se va externa și că de aceea Spitalul 'Grigore Alexandrescu' și-a luat 'cel mai bun părinte din această țară care poate să ne învețe să devenim și noi niște adulți foarte performanți'.

În cadrul proiectului CORDIPES, câștigat de Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Târgu Mureș, în parteneriat cu Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant (IBCvT) Târgu Mureș și cu Universitatea de Medicină și Farmacie 'Iuliu Hațieganu' din Cluj-Napoca, printre cele 235 de cadre medicale care vor fi specializate în domeniul cardiologiei cardiovasculare pediatrice și specialități conexe, doi chirurgi și 15 asistente medicale vor fi de la Spitalul 'Grigore Alexandrescu'.