Publicat: 15 Iunie, 2018 - 13:47

167 de cupluri s-au înscris în prima zi în programul derulat de Primăria Capitalei, prin ASSMB, privind acordarea unui sprijin financiar de circa 3.000 euro cuplurilor infertile din Bucuresti, pentru efectuarea procedurii de fertilizare în vitro. De asemenea, primele dosare au fost depuse deja la sediul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti.

1.000 de cupluri din Bucureşti - care au indicaţie medicală pentru FIV, iar vârsta partenerei este între 24 şi 45 de ani - se vor califica pentru acest ajutor financiar. Restul condiţiilor pentru a primi acest sprijin apar în regulamentul complet, postat pe site-ul ASSMB, la secţiunea Proiect FIV sau direct pe www.fiv.assmb.ro.

Banii se acordă sub forma a două vouchere pentru fiecare solicitare. Tichetele se eliberează simultan, după cum urmează:

- Etapa 1 - Voucher medicamente (pentru tratamentul de stimulare se va acorda un voucher în valoare de 4.600 lei);

- Etapa 2 - Voucher proceduri medicale (pentru intervenţia medicală specifică se va acorda un voucher în valoare de 9.200 lei).

Proiectul "O şansă pentru cuplurile infertile" se va derula în farmaciile şi în unităţile sanitare specializate în FIV, care, conform regulamentului, au îndeplinit criteriile de eligibilitate. Lista acestora este afişată pe site-ul ASSMB.

Tot pe site-ul ASSMB pot fi completate cererile de înscriere.
 

Tag-uri Institutii: