Publicat: 7 Iulie, 2020 - 09:00
Share

Privitor la unele informaţii apărute în ultima perioadă în mass-media referitoare la exerciţiul financiar negativ al Societăţii Române de Radiodifuziune pe anul 2019, facem următoarele precizări:

Rezultatul financiar negativ înregistrat în anul 2019 nu este consecinţa unui management defectuos al actualei conduceri a Societăţii Române de Radiodifuziune, ci doar cumularea unor rectificări dispuse de către inspectorii financiari pentru perioada 2011 - 2017, măsură contestată în instanţă de către Radio România.

Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) funcţionează ca serviciu public autonom de interes naţional, independent editorial, ce îşi desfăşoară activitatea sub controlul Parlamentului, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune. Mecanismul de finanţare stabilit prin Legea nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, a dat naştere unor interpretări confuze, de natură juridică.

Societatea Română de Radiodifuziune, înfiinţată prin lege şi nu prin hotărâre de guvern sau prin hotărârea organelor judeţene şi municipale ale administraţiei de stat, aşa cum este cazul regiilor autonome, în calitate de serviciu public autonom de interes naţional, este guvernată de propria lege de organizare şi funcţionare şi nu poate fi considerată instituţie publică, societate comercială sau regie autonomă, fiind un caz atipic de contribuabil.

Curtea de Conturi a României a constatat în anul 2016, după mai bine de 20 de ani de verificări la sediul instituţiei, că SRR nu a aplicat legislaţia aferentă societăţilor comerciale/regii autonome şi a solicitat MFP-ANAF efectuarea unor controale.

Începute în 2017 şi finalizate în 2019, două misiuni de control desfăşurate de către MFP-ANAF şi MFP-DGIEF au vizat activitatea desfăşurată de Societatea Română de Radiodifuziune în perioada 2011-2017. Principalele aspecte constatate se referă la:

- modul de înregistrare pe venituri a taxei pentru serviciul public de radiodifuziune până la eliminarea acesteia prin Legea nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu consecinţa neînregistrării pe venituri a diferenţei dintre valoarea taxei pentru serviciul public de radiodifuziune facturată de către societăţile mandatare şi valoarea taxei pentru serviciul public de radiodifuziune încasată;

- constatarea inspectorilor aflaţi în control cu privire la neaplicarea de către SRR a prevederilor O.G. nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, cu modificările şi completările ulterioare, cu consecinţa nevirării către bugetul de stat a unui procent de minimum 50% din profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit.

Rapoartele celor două misiuni de control au fost contestate în vederea recuperării sumelor plătite şi fac obiectul unor acţiuni aflate pe rolul instanţelor de judecată. Referitor la obligaţia SRR de a aplica O.G. nr. 64/2001, Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 1562/23.04.2019, a anulat măsura dispusă, pe fondul cauzei.

Dobânzile şi penalităţile stabilite de către cele două organe de control au fost plătite în termenele legale. Rezultatul financiar negativ, în sumă de 5.906.762 lei, urmează să fie recuperat în următorii ani, conform prevederilor Codului Fiscal.