Publicat: 22 Mai, 2020 - 12:22
Share

Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor informaţii privind stadiul în care se află lucrările pentru închiderea celor 48 de depozite neconforme de deşeuri şi ce măsuri vor fi luate pentru încadrarea în termenul prevăzut de scrisoarea Comisiei Europei.

"Recent, Comisia Europeană a cerut ţării noastre, pe lângă unele măsuri privind poluarea aerului, şi închiderea, etanşarea şi restaurarea, din punct de vedere ecologic, a 48 de depozite neconforme de deşeuri. Se urmăreşte astfel respectarea hotărârii Curţii de Justiţie a UE, din 18 octombrie 2018, cu privire la 68 de depozite.

Până acum doar 20 au fost închise definitiv, motiv pentru care CE a adresat o scrisoare de punere în întârziere, România având la dispoziţie doar patru luni pentru remedierea acestei situaţii. Altfel, riscă plata unor amenzi consistente", a arătat parlamentarul PNL.

În acest context, deputatul Dumitru Oprea a cerut Ministrului Mediului detalii despre măsurile luate pentru închiderea depozitelor neconforme de deşeuri din momentul în care a fost dată hotărârea Curţii de Justiţie, în 18 octombrie 2018. Birou Parlamentar Dumitru OPREA
 

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: