Publicat: 16 Decembrie, 2020 - 11:40
Share

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, începând cu data de 02 decembrie 2020, a demarat autorizarea plăţilor finale, ca diferenţă între cuantumul calculat şi cuantumul acordat în avans pentru anul de cerere 2020.

În conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/531 al Comisiei a fost stabilit nivelul avansurilor pentru plăţile directe şi pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafaţă şi de animale aferent Campaniei 2020, respectiv de până la 70 % în cazul plăţilor directe şi de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală.

Până la acest moment s-au autorizat la plată un număr de 602.661 fermieri, reprezentând un procent de 73,42 % din numărul total al fermierilor eligibili care au depus Cerere unică de plată în Campania 2020.

Suma totală autorizată la plată este de 348.000.643 euro, din care:

- 305.694.878 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);
- 35.286.413 euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);
- 7.019.352 euro cofinanţare de la Bugetul Naţional (BN1).

Totodată, vă informăm că în perioada 16 octombrie 2020 şi până în prezent, APIA a efectuat plăţi în valoare totală de 1.770.724.884 euro, aferente Campaniei 2020.

Plăţile finanţate din FEGA se efectuează la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, iar plăţile finanţate din FEADR la cursul de schimb de 4,7830 lei pentru un euro.

APIA asigură toţi fermierii că va depune toate eforturile pentru a primi în timp util subvenţiile cuvenite aferente Campaniei 2020.