Publicat: 10 Mai, 2013 - 11:39
Share

România a demonstrat din 2010 până în prezent că poate accesa cu flexibilitate şi uşurinţă atât piaţa americană cât şi cea europeană la costuri avantajoase. Acest fapt a fost demonstrat prin multiplele emisiuni efectuate de România la costuri în scădere şi de nivelul de suprasubscriere al acestora, reflectat şi de ultima tranzacţie pe piaţa SUA care s-a bucurat de o cerere de peste 7 miliarde dolari SUA, obţinându-se totodată şi cel mai mic randament pentru maturitatea de 10 ani, respectiv, 4,5%, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului de Finanţe.

Agenţia de rating Standard&Poor’s a reconfirmat, în data de 9 mai 2013, rating-ul României la „BB+” pentru obligaţiunile pe termen lung emise în monedă străină şi locală, precum şi rating-ul la „B” pentru obligaţiunile pe termen scurt emise în monedă străină şi locală, cu perspectivă stabilă, rating acordat din 2008, şi a apreciat că procesul de consolidare fiscală va continua iar creşterea economică va fi susţinută de Guvern prin atragerea de investiții străine directe.