29 septembrie 2022

Stare de necesitate energetică

editorial
Distribuie pe rețelele tale sociale:

Cunoscutul expert economic Constantin Boștină, fost consilier personal al lui Nicolae Ceaușescu pentru acest domeniu și coordonator al unei ample proiecții, publicate recent sub auspiciile Academiei Române, asupra dezvoltării României în următoarele decenii, susține că autoritățile statului trebuie să declanșeze starea de necesitate în domeniul energetic. Dată fiind urgența și complexitatea provocării, adică crizei la care sunt expuse atât populația acestei țări, cât și mediul de afaceri. Are sau nu are dreptate? Răspunsul la această întrebare nu poate să-l dea decât ansambul realităților cu care suntem confruntați.

 

În Kazahstan, un stat cu o democrație ceva mai șubredă decât a noastră, după dublarea prețurilor la energie – la noi a ajuns uneori de cinci ori mai mare – populația a ieșit în stradă și a reacționat în forță. Guvernul a fost imediat demis. Și prima decizie care a fost luată, desigur, după ce prețul la energie a fost revizuit, constă în declanșarea unei ample anchete, pentru că există suspiciuni rezonabile că producătorii și distribuitorii de energie s-au înțeles între ei. Dar ce se întâmplă în România?

În luna decembrie a anului 2020, ministrul de atunci și de azi al Energiei, Virgil Popescu, a anunțat liberalizarea pieței de energie și ne-a asigurat în repetate rânduri că, în urma acestei liberalizări, prin crearea unei piețe concurențiale, prețul urmează să scadă. Deci consumatorii casnici și unitățile economice urmau să plătească mai puțin. Încă de atunci, cunoscând dedesubturile de tip cancerigen ale economiei românești, mai ales din sectorul energetic, am anunțat că ne aflăm în fața unui uriaș pericol. Și anume ca, în loc să avem o liberalizare, să ne trezim cu o cartelare. Adică cu o înțelegere de tip criminal între principalii producători și furnizori, pentru ca, împreună și nu separat, să fie modificat, în sus și nu în jos, prețul la energie. Din nefericire, această prognoză sumbră s-a adeverit. Iar prețurile, iată, în acest an au explodat. Pretextul îl constituie desigur și criza energetică globală, care nici ea nu s-a declanșat chiar așa din senin. Consecințele sunt pe cât de multiple, pe atât de grave. Consumatorii casnici, cei mai mulți dintre ei, nu mai au posibilitatea să-și plătească facturile, chiar dacă Guvernul a dat-o în bâlbâială și încearcă fel de fel de soluții dintre cele mai fanteziste și care nu vor putea fi implementate fără o legislație adecvată, societățile comerciale se blochează, pentru că nu mai fac față cheltuielilor, indiferent că sunt mari sau că sunt mici, sute de mii de oameni urmează să intre în șomaj și, în paralel, prețurile alimentelor și serviciilor cresc exponențial. Putem să avem un lockdown de o altă natură decât cea sanitară.

Spre deosebire de Kazahstan, la noi  numărul cetățenilor care au protestat este insignifiant, Guvernul nu a demisionat, e adevărat, dând și vina pe guvernele anterioare, principalul vinovat, Virgil Popescu, nici măcar nu și-a cerut scuze pentru că a dezinformat în mod grav populația și mediul de afaceri, și, atenție, Executivul nu a declanșat nicio anchetă, pentru a descoperi dacă a avut loc sau nu o cartelare sau chiar o canibalizare severă și agresivă a sistemului energetic.

Ziariști specialiști în analize economice, cum este de pildă Petrișor Peiu, sau ziariști de investigație, cum este Iosefina Pascal, au semnalat în ultimele zile situații cel puțin bizare din această perspectivă. În linii mari, parcă în mod deliberat, guvernele României au acționat în așa fel, încât astăzi o criză globală de natură energetică să lovească în plin România, unul dintre statele cu cele mai importante resurse în acest domeniu. Capul răutăților nu este însă doar Ludovic Orban, care, cu rea intenție sau dintr-o inconștiență totală, a anulat printr-o ordonanță de urgență obligația statului, asumată an de an în ultimele decenii, de a face din primăvară rezerve de gaze și de cărbune, care să poată fi utilizate iarna, atunci când prețul acestor resurse este mult mai mare. Vinovate nu sunt în mod exclusiv cele trei guverne care, dirijate în mod iresponsabil de la Cotroceni, în numele unei iluzorii planete verzi, au decis, fără să pună nimic în schimb, închiderea minelor de cărbuni și a unor importante centrale energetice. Iosefina Pascal face o dezvăluire importantă privind reaua-credință care l-a animat pe ministrul Energiei, Virgil Popescu, atunci când a decis închiderea Termocentralei Mintia cu o putere instalată de 1300 de megawați, dar care în acest moment, dată fiind tehnologia învechită, ar putea să pompeze în sistemul energetic cel mult 1000 de megawați. Adică atât cât ne lipsește pentru a trece cu bine peste această iarnă. Jurnalista descoperă „legături incestoase” între acest ministru al Energiei, un important om de afaceri, Gabriel Comănescu, care recent a fondat GSP Power, prin care se pregătește să preia, pe bani europeni împrumutați de statul român și la un preț de câteva ori mai mic decât valoarea reală, această Termocentrală Mintia, pe care se angajează să o retehnologizeze și să o utilizeze pe bază de gaze naturale. Eu nu aș pune în cârca acestui om de afaceri constănțean, probabil cel mai dinamic dintre toți, cu anvergură internațională și cu rezultate excepționale în domeniul exploatărilor energetice, în special pe platforma continentală a Mării Negre, această operație profund greșită, orchestrată de Guvernul României. Ca orice om de afaceri, Comănescu profită de toate oportunitățile pe care le are. Iar una dintre oportunități este existența la vârful politicii energetice a unui ministru slab și poate profund corupt.

Nu care cumva falimentarea și înstrăinarea sectorului energetic este doar o piesă din puzzle-ul căruia îi cade victmă România? Nu care cumva ceea ce se urmărește cu adevărat de către unii corifei din afara statului român, prin intermediul slugilor lor înșurbate în Guvern și în servicii și, evident, la Președinție, este falimentarea a ceea ce a mai rămas din economia privată deținută de companii românești, combinată cu falimentarea cetățenilor, cărora, în urma datoriilor acumulate, creditorii urmează să le închidă afacerile și să le ia proprietățile? Oare nu care cumva se urmărește desăvârșirea unui proces, la capătul căruia românii să devină simpli „sclavi pe plantații”, iar resursele statului să poată fi preluate mai mult sau mai puțin ostil de companii străine?

Dacă măcar una dintre întrebările de mai sus are un răspuns pozitiv, atunci solicitarea lui Constantin Boștină de a se declanșa starea de necesitate este perfect motivată. Și ar putea fi un colac de salvare. Sau poate este nevoie de o stare de urgență.

Sursa: CorectNews