Publicat: 3 Mai, 2015 - 12:31

Starea de sănătate a militarilor răniţi, joi, în Afganistan, evoluează în mod favorabil, toţi patru fiind în afara oricărui pericol, informează Ministerul Apărării.

”Pentru doi dintre aceştia, caporalii clasa a III-a Valentin Ciolan-Uţă şi Dan Cornel Crăciun, medicii militari din Afganistan au decis, astăzi, transferul către Spitalul Militar din Landstuhl, Germania, pentru investigaţii suplimentare”, se precizează încomunicatul MApN.

"Conducerea Ministerului Apărării Naţionale urmăreşte cu atenţie evoluţia stării de sănătate a răniţilor şi a dispus informarea promptă şi periodică a familiilor acestora", menţionează sursa citată.

Patru militari români care acţionează în cadrul misiunii "Resolute Support" din Afganistan au fost răniţi, joi dimineaţă, în jurul orei 9.00, în urma exploziei unei maşini-capcană, aceştia aflându-se într-o misiune de patrulare.

Militarii executau o misiune de patrulare terestră, la aproximativ opt kilometri Sud-Est de Baza militară de la Kandahar.

Ministerul Apărării a anunţat că cei patru militari răniţi sunt plutonierul major Marius Sorin Diaconeasa şi caporalii clasa a III-a Valentin Ciolan-Uţă, Dan Cornel Crăciun şi Cristian Stoica.