18 septembrie 2021

Starea drumurilor administrate de CNAIR

Distribuie pe rețelele tale sociale:

În calitatea noastră de reprezentanţi ai societăţii civile în problema siguranţei rutiere ne vedem obligaţi să reacţionăm la informaţiile apărute în spaţiul public în ultima perioadă, cu privire la gravele nereguli ce privesc una din companiile strategice din România, ce administrează cea mai mare reţea rutieră a ţării – Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – CNAIR.

Jurnalişti sau chiar angajaţi ai CNAIR vorbesc despre incompetenţă şi corupţie la vârful acestei instituţii.

În decursul ultimilor ani Asociaţia Victimelor Accidentelor de Circulaţie a relevat grave neconformităţi legate de infrastructura rutieră, de la marcaje invizibile, la parapete ineficiente sau inexistente în zone de risc ridicat.

În luna mai a acestui an, în urma accidentului produs pe A 1 la Km 40 sensul spre Piteşti, soldat cu decesul unei persoane şi rănirea gravă a alteia, am arătat că marcajul de delimitare a părţii carosabile, aplicat în 2018, este unul neconform, ce încalcă normele legale. De reţinut este că între dinamica accidentului de pe A 1 şi tipul de marcaj există o legătură directă.

În urma unor ample materiale de presă, la realizarea cărora am participat, reprezentanţii CNAIR s-au văzut obligaţi să recunoască faptul că nu au aplicat marcaj rezonator pe Autostrada Bucureşti – Piteşti deşi aveau această obligaţie, admiţând că la nivelul companiei există o reglementare internă care se aplică cu prioritate în faţa normei legale.

O altă nesocotire a legii rezultă şi din modul în care CNAIR înţelege să îşi îndeplinească obligaţiile prevăzute în actul normativ privind gestionarea siguranţei circulaţiei pe infrastructura rutieră – legea nr. 265/2008. Conform prevederilor legale, administratorul drumului public este obligat să verifice, din doi în doi ani, starea reţelei rutiere din punct de vedere al siguranţei. În acest sens încheie un contract cu Direcţia Siguranţa Infrastructurii Rutiere din cadrul ARR, pentru realizarea inspecţiei de siguranţă rutieră periodică.

Din rapoartele anuale de activitate ale ARR din anii 2018, 2019 şi 2020, publicate pe site-ul instituţiei, se poate observa că exista 2 contracte încheiate cu CNAIR, pentru perioada 2018-2019 şi 2019 – 2020, pentru numai 2511 km de drumuri naţionale, din totalul de peste 17000 km (aproximativ 15%). Totodată pentru acest interval de 3 ani nu există nicio solicitare de verificare pe reţeaua de autostrăzi.

Cât priveşte siguranţa drumurilor publice trebuie reţinut că atât Programul Internaţional de Evaluare a drumurilor – IRAP, cât şi strategiile de siguranţă rutieră din ţările europene, arată că pentru a îmbunătăţi gradul de siguranţă a unui drum este obligatoriu de cunoscut nivelul de siguranţă iniţial. Astfel, se efectuează verificări/inspecţii, cu specialişti, pentru a releva nivelul de eficienţă a elementelor active şi pasive de siguranţă (indicatoare, marcaje, parapete).

Aflăm că şi CNAIR a încheiat un contract în acest sens în luna decembrie 2020 însă l-a suspendat repede (februarie 2021), realizând probabil riscul de a fi scoase la lumină neconformităţi grave pe zone reabilitate de curând (încă în garanţie).

Toate aceste informaţii trebuie corelate cu datele din statistica accidentelor de circulaţie, ce relevă faptul că arterele rutiere din România sunt cele mai nesigure din Europa.

Totodată nu trebuie uitat că România, ca ţară membră a Uniunii Europene, are obligaţia încadrării în strategia europeană de siguranţă rutieră ce prevede, pentru perioada 2021-2030, reducerea la jumătate a numărului deceselor şi vătămărilor grave rezultate din accidente de circulaţie.

Având în vedere importanţa creşterii gradului de siguranţă rutieră atât pentru scăderea costurilor sociale enorme ale accidentelor, cât şi pentru protejarea, cu eficienţă , a celei mai importante valori a unei societăţi, respectiv fiinţa umană, considerăm că se impun măsuri urgente şi ferme de corectare a gravelor probleme existente la nivelul conducerii acestei companii.

Dacă până acum, în urma informaţiilor furnizate de AVAC, de presă şi de alte entităţi, privind neregulile grave în funcţionarea CNAIR, nu s-a întâmplat nimic, înţelegem că există o puternică susţinere a actualei conduceri.

Având în vedere aceste aspecte considerăm că Ministerul Public, în baza rolului activ conferit de Constituţia României, în apărarea ordinii de drept şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, are obligaţia de a se sesiza şi de a investiga neregulile ce se produc la nivelul CNAIR şi cu privire la care există indicii rezonabile, fie de incompetenţă crasă, fie de corupţie, cu consecinţe deosebit de grave ce privesc viaţa, integritatea fizică şi psihică a noastră, a tuturor.

Asociaţia Victimelor Accidentelor de Circulaţie
Prin preşedinte, Cătălin CODESCU
Comunicat de presă – Asociaţia Victimelor Accidentelor de Circulaţie