Publicat: 29 Septembrie, 2020 - 12:30
Share

Unsprezece participanți din opt țări au fost selectați anul acesta pentru a-și prezenta startup-urile în fața unui juriu format din investitori și fonduri de investiții din întreaga lume în cadrul Startup Avalanche, competiție organizată la Techsylvania de Risky Business, fondul clujean de investiții în startup-uri. Premiul inițial a fost de 75.000 de euro, dar acesta a fost dublat la 150.000 de euro până la finalul competiției, datorită calității ridicate a startup-urilor finaliste.

Premiul pentru investiție, în valoare de 150.000 de euro, a fost oferit de către platforma de investiții RocaX, Risky Business și Cătălin Văduva, fondator și CEO Fortech, cărora li s-a alăturat Voicu Oprean, fondator și CEO AROBS. Totodată, pentru a sprijini dezvoltarea finaliștilor, Fortech a oferit un premiu suplimentar în valoare de 50.000 de euro în servicii de dezvoltare software.

AgUnity din Australia este startup-ul câștigător al competiției. Gândit ca un “Alibaba pentru fermieri”, acesta își propune să schimbe viața celor două miliarde de persoane din întreaga lume, parte a unor comunități izolate care încă nu beneficiază de servicii bancare, dezvoltând un produs mobil simplu ce conectează micii fermieri cu serviciile esențiale de care au nevoie.

De la primul interviu până la prezentarea finală, Startup Avalanche a fost o experiență formatoare unică, pentru care suntem extraordinar de recunoscători echipei Risky Business, alături de care am dobândit un nou mod de a ne prezenta în fața investitorilor. Nivelul competiției a fost foarte ridicat, iar câștigarea ei ne onorează profund”, afirmă Angus Keck, fondator și COO la AgUnity.

„Ceea ce s-a remarcat la startup-ul câștigător, AgUnity, a fost viziunea sa globală ambițioasă. La RocaX vrem să sprijinim startup-urile care oferă soluții și rezolvă unele dintre cele mai pregnante probleme ale societății și care au potențialul de a deveni liderii care definesc industria”, a declarat Alexandru Bogdan, CEO RocaX, sponsor al competiției și participant la premiul de investiții.

Techsylvania Startup Avalanche este o competiție unică, axată pe oferirea unui grad ridicat de sprijin pentru startup-urile participante. Înainte de competiție, acestea primesc asistență 1:1 de la echipa Risky Business pentru pregătirea strategiei, a produsului și a prezentării. Alumnii Avalanche se alătură frecvent în sprijinirea noilor serii de startup-uri. După competiție, startup-urile beneficiază de întâlniri organizate individual cu investitori și fonduri de investiții.

„Ne bucură faptul că Techsylvania Avalanche a devenit nu doar o platformă prin care startup-uri din întreaga lume au acces la investitori de top, dar că ajută și investitorii români să cunoască startup-uri din alte colțuri ale lumii.  Anul trecut Avalanche a facilitat una dintre foarte puținele investiții de tip seed făcute de investitori români într-un startup din Europa de Vest, iar anul ăsta am investit într-un startup din Australia care ajută fermieri în Africa și America de Sud. Dezvoltarea mediului investițional local este esențială pentru construirea unui ecosistem sănătos de startup-uri și pentru asta suntem recunoscători să avem an de an parteneri de nădejde alături de noi” a declarat Jennifer Austin, co-fondator Risky Business. 

Ediția aceasta, Avalanche a găzduit 11 echipe finaliste din opt țări: România, Australia, Canada, Statele Unite ale Americii, Israel, Germania, Elveția și Marea Britanie.

 

 

Start-up

Țara de origine

Idee

Website

PayPact

România

Remediază o problemă pregnantă în domeniul asigurărilor, despagubind orice daună în mai puțin de 48 de ore de la momentul incidentului.

www.paypact.ro

Ponera Group

Elveția

Propune un nou standard de paleți modulari, adaptabili oricăror dimensiuni ale mărfii.

www.poneragroup.com

AgUnity

Australia

Pune în legătură micii fermieri din întreaga lume cu serviciile necesare producției și comercializării în regim de “fair trade”.

www.agunity.com

EnviCore

Canada

Reduce dramatic timpul de neutralizare a iazurilor toxice de decantare rezultate în urma exploatărilor miniere.

www.envicoreinc.com

Salesbeat

Marea Britanie

Ajută managerii de vânzări să evite întreruperile de stocuri, facand predicții în funcție de factori externi (vreme, evenimente) în industria bunurilor de larg consum.

www.salesbeat.co

Apio Digital

România

Ajută dezvoltatorii imobiliari să vândă înainte de a construi prin crearea unei experiențe 3D fidele realității.

www.apiodigital.com

DiaM Life

SUA

Este o soluție centralizată de gestionare a diabetului care conecteaza pacienții, doctorii și uneltele specifice de monitorizare.

www.diamlife.com

Placesense

Israel

Este o platformă care colectează și analizează date de trafic pietonal în timp real pentru dezvoltatorii comerciali și imobiliari, ajutându-i să amplaseze corect business-urile.

www.placense.com

Sourcingbot

Germania

Reduce semnificativ timpul necesar inginerilor să compare diferite componente electronice în vederea alegerii acelora potrivite specificatiilor proiectelor.

www.sourcingbot.com

Yayzy

Marea Britanie

Calculează amprenta de carbon a utilizatorilor analizând tranzacțiile bancare ale acestora.

www.yayzy.com

Hashiona

Marea Britanie

Sistem de asistență a pacienților cu afecțiuni de tiroidă în lupta acestora pentru schimbarea modului lor de viață.

www.hashiona.com

 

Competiția a fost jurizată în două etape de către investitori de tip angel și venture capital din întreaga lume. Printre aceștia:

  • Trae Stephens (Founders Fund & Anduril Industries)
  • Irina Haivas (Atomico)
  • Rohan Chandran (Angel Investor)
  • Jenny Dreier (EQT Ventures)
  • Jaco Fok (OMV Petrom)
  • Cory Reid (Angel Investor)
  • Trang Nguyen (Trusted Insight)
  • Abdullah Al-Shaksy (Phaze Ventures)
  • Brett Martin (Charge Ventures)
  • David Gorodyansky (AnchorFree)
  • Niko Bonatsos (General Catalyst)
  • Alexandru Bogdan (RocaX)
  • Călin Vaduva (Fortech)
  • Bogdan Colceriu (Risky Business)

 

 

# # #

Techsylvania este un eveniment destinat tuturor pasionaților din lumea IT, tehnologiei și a business-ului, creat în urmă cu 7 ani de către Oana Petruș și Vlad Ciurca. Scopul acestui eveniment este de a deveni un liant între comunitățile locale și cele mai noi tehnologii și tendințe, dar și de a crea oportunități de networking cu cei mai influenți oameni din industria IT. Numărul participanților la eveniment se mărește anual, la ultima ediție fiind prezenți peste 4000 de participanți, dovedind astfel că este unul dintre cele mai importante evenimente de tehnologie din România și din Europa de Est

Risky Business este primul fond de investiții în startup-uri de tip “early stage” din România, fondat la Cluj în 2017 de către 36 de antreprenori români din țară și străinătate.

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: