Publicat: 14 Iulie, 2020 - 11:38
Share

Pe măsură ce epidemia de COVID-19 afectează foarte tare Statele Unite, Coface prognozează în scenariul său de referință că PIB-ul țării se va contracta cu 5,6% în 2020, înainte de a-și reveni cu 3,3% în 2021. Cu toate acestea, prognoza este amenințată de redeclanșarea focarelor în mai multe state care și-au încetat activitatea sau care amână reluarea activității după carantina extinsă din aprilie.

 

În ceea ce privește falimentele, scăderea PIB-ului ar trebui să fie urmată de o creștere masivă a cererilor de faliment. De la începutul crizei, aceste cereri au scăzut din februarie, aspect determinat de o scădere semnificativă a solicitărilor de faliment în conformitate cu prevederile din capitolul 7 din legea americană a falimentului[1] (lichidare). În același timp, numărul companiilor care solicită protecția prevăzută în capitolul 11 (reorganizare) a crescut brusc (+48% față de anul anterior în luna mai), ceea ce indică faptul că falimentele legate de COVID-19 sunt deja în creștere. Coface prognozează că procedura de faliment va reveni în a doua jumătate a anului 2020, cu o creștere preconizată de 43% între sfârșitul anului 2019 și sfârșitul anului 2021.

 

Mai mult, estimările Coface arată că firmele „zombie” care s-au dezvoltat în ultimul deceniu, reprezentând peste 6% din companii în 2019, ar putea fi, de asemenea, conduse către faliment în următoarele luni. Pe fondul acumulării de datorii, numărul companiilor aflate în dificultate va crește.

 

Numărul de falimente din ultimele luni relevă o situație problematică

Anul 2019 a înregistrat prima creștere anuală a falimentelor din 2009, cu o evoluție ascendentă a procedurilor inițiate în 2019 de 2,5% față de 2018[2]. Datele lansate[3] după primul trimestru al anului 2020 arată că, după un salt de 21% în ianuarie, procedura falimentului corporativ a început să scadă din februarie.

Ca și în Europa, măsurile de susținere a lichidității corporative, o atitudine de espectativă a companiilor debitoare și închiderea instanțelor de faliment ar putea explica această tendință.

 

Cu toate acestea, având în vedere amploarea șocului și faptul că măsurile de sprijin ar urma să expire treptat, insolvențele din Statele Unite vor crește.

 

Situația bilanțurilor agregate ale companiilor evidențiază faptul că sectoarele aerospațial, comerț cu amănuntul, auto și energie sunt cele mai vulnerabile în contextul dat.

 

Falimentele și „zombificarea” amenință companiile supraîndatorate

Companiile „zombie”, care continuă să funcționeze în ciuda solvabilității și rentabilității precare ar putea fi, de asemenea, împinse spre faliment în următoarele luni. Mai important, cum tot mai multe companii sunt forțate să mobilizeze resurse de gestionare a datoriilor pentru a face față pierderilor de venituri, amenințarea unei multiplicări a companiilor aflate în dificultate se adaugă riscului de faliment.

 

 

Tag-uri Institutii: