Publicat: 27 Noiembrie, 2014 - 08:19

Departe de noi gândul atacului la persoană sau procesele de intenție. În analiza de mai jos, pornim doar de la cifre și fapte.

Dna dr. Magdalena Ciobanu este sufletul campaniei de lobby pentru creșterea finanțării programului național Stop Fumat, pe care îl coordonează, mobilizând în acest sens Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta, Fundația Medicală Pneuma, diverse organizații neguvernamentale. Dna Ciobanu este medic pneumolog, vede zilnic plămâni mâncați de cancere, deci aversiunea domniei sale față de fumat este cât se poate de sinceră și explicabilă. Totodată, domnia sa este și expert antitutun al Organizației Mondiale a Sănătății și al Ministerului Sănătății, contribuind activ și nemijlocit la formularea legislației europene și naționale în acest domeniu. Eventuala problemă de etică, rezultată din faptul că pune presiune indirectă pe instituția pe care o reprezintă, Ministerul Sănătății, pentru a  obține mai mulți bani pentru un program de care beneficiază direct, atât domnia sa, cât și companiile farmaceutice furnizoare de medicamente anti-fumat (companii care, „întâmplător”, sponsorizează și manifestările publice antitutun) pare nerelevantă în contextul corectitudinii politice. Conflictul de interese „nu se pune”, pentru că, la urma urmei, vorbim despre fumat și fumători, acești paria ai societății moderne, care nu vor să înțeleagă că statul știe mai bine decât ei ce e bine și ce e rău și care aleg riscul de a se sinucide lent, înnecându-și amarul în fum de mahoarcă, în loc să se arunce în cap, de la etaj, ca Procurorul Panait, să se dea cu Harley-ul, ca Tăriceanu, sau să participe la Formula unu, ca știm cu toții cine.

Conform declarațiilor din presă, programul Stop Fumat - care n-a beneficiat anul trecut de alocare de fonduri, iar anul acesta  nu a primit destui bani - suferă de „lipsă de finanțare” și, implicit, de o „cantitate insuficientă de medicamente”, ceea ce îi expune pe medici la nemulțumirile eventualilor pacienți care ar vrea să se lase de fumat. În cadrul campaniei de lobby amintite au fost organizate recent două manifestări, pentru semnarea „Cartei Albe (de ce nu Negre?- n.n) a consumului de tutun în România- context și soluții 2014-2020” și pentru dezbaterea temei ”Fumatul la mâna a doua. Categorii vulnerabile - riscuri şi drepturi”. Ca în orice acțiune de lobby care se respectă, pentru mai multă credibilitate, au fost prezentate și „date științifice”. Atâta doar că vremea lui „Homo Universalis” a apus, iar domeniile științei s-au diversificat în secolele din urmă, astfel încât cei care se pricep la anatomie sau medicină nu prea le au cu matematica, statistica sau economia. Din păcate, ca de fiecare dată în cazul acestui tip de simpozioane și seminarii, datele prezentate au fost tot „la mâna a doua” sau chiar la „mâna a treia”, după cum s-a intitulat una dintre temele de discuție.

„Suflete moarte”

Oricât de cinic ar părea în contextul dramatismului subiectului, să comparăm puțin datele prezentate la cele două manifestări (așa cum au fost preluate de Agenția Mediafax și cotidianul Evenimentul Zilei): „anual, mai mult de 40.000 de români mor din cauza fumatului”, „ la fiecare oră, cinci români mor din cauza bolilor cauzate de fumat (total 43.800 în anii normali sau 43.920 în anii bisecți, adică 5 x 24 ore x 365 (sau 366) zile- n.n.)”, „numai în anul 2012 s-au înregistrat  45.000 decese”, „în anul 2012, aproape 2.500 de femei și 9.500 de bărbați (total 12.000- n.n) au murit din cauza cancerului pulmonar”, una dintre „cele patru”, iar în alt paragraf „cele cinci” categorii de boli atribuibile consumului de tutun. Fiind vorba, totuși, de vieți  omenești, larghețea estimării „științifice” este greu admisibilă. Chiar și pentru o reeditare modernă a romanului  „Suflete moarte”,  diferența  e mult prea serioasă și dincolo de marja de eroare, căci nu e totuna 40.000 cu 45.000, 43.800, 12.000…

Pentru că pare un nou hobby postrevoluționar, „medicii pneumologi au calculat cât se cheltuiește din bugetul Sănătății cu îngrijirea acestor afecțiuni (de la cele de inimă, agravate de fumat, la cele pulmonare sau anumite tipuri de cancer), pentru a convinge autoritățile să aloce cât mai multe fonduri pentru a preveni fumatul și pentru a ajuta cât mai mulți români să se lase de acest viciu”. Au calculat deci, într-un prim „Studiu de impact Economic al consumului de tutun asupra sistemului public de sănătate”, că sistemul respectiv a plătit fix 1,2 miliarde lei pentru tratarea unor boli cauzate strict de fumat, din 4,3 miliarde de lei pentru tratarea bolilor asociate fumatului, generozitatea estimării venind din faptul că până și OMS recunoaște (scuzați, din nou, cinismul involuntar) că ”fumatul este responsabil doar în parte pentru aceste boli, cheltuielile direct atribuibile fumatului reprezentând doar o parte din totalul plăților făcute pentru bolile respective”. Adică, mai pe înțeles, că se întâmplă ca oameni care n-au fumat niciodată să se îmbolnăvească de cancer, iar unii fumători să ajungă la senectute sănătoși tun. De aici, probabil, și bancul cu diferența: „care este diferența dintre un mort fumător și un mort nefumător? Cel din urmă e un mort sănătos”.

Trecem repede peste alte cifre cu virgulă, menite să dea greutate „științificității” studiului  (de ex: „din cheltuielile totale pentru sănătate… suma cheltuită din cauza fumatului reprezintă 5,7%”, „cheltuielile datorate (sic!) fumatului reprezintă 38,4% din totalul cheltuielilor pentru bolile respiratorii și 14,2% pentru cele cardiovasculare”, „numărul total de cazuri spitalizate în anul 2012…pentru toate cele cinci categorii de boli atribuibile fumatului a fost de 1.892.323 lei (?!), din care 550.142 lei (?!) au fost cazuri atribuibile direct fumatului” etc.). Trecem și peste aberații statistice de genul „fumatul ucide anual peste 6 milioane de oameni la nivel global… acest număr ar putea ajunge și la peste 8 milioane anual în 2050” (deci ar scădea serios în raport cu creșterea rapidă a populației), pentru că explicația emoțională e de natură să ne alunge orice suspiciune sau imbold critic: „fumatul ucide anual… mai mult decât HIV/SIDA, tuberculoza și malaria combinate”, acestea fiind „opiniile tuturor factorilor responsabili la nivel mondial”. În concluzie, urmând această logică,  SIDA sau malaria neavând o pondere statistică atât de mare, să ne concentrăm pe eradicarea fumatului, pentru a avea rezultate numerice spectaculoase!

În sfârșit, ajungem „la castravete”: în 2012, ales ca bază de raportare, s-au cheltuit 1,2 miliarde lei (adică circa 300 mil euro, echivalentul taxei pe viciu plătite de industria tutunului anual), dar ar mai trebui măcar 100-200 de milioane ca să creștem finanțarea la Stop fumat. Cum s-o facem? Păi, să modificăm legea, să combatem fumatul, să reducem numărul fumătorilor și al țigărilor vândute, adică, în aceeași logică inversată, să ne erodăm baza de impozitare.

Fumatul dăuneaza grav sănătății. Dar economiei?

În treacăt fie spus, dacă e să ne luăm după același Studiu, în 2012, cheltuielile totale pentru sănătate, alocate din bugetul de stat, au fost de 22.075.623.000, adică circa 5 miliarde euro. În același an, industria tutunului, care funcționează ca un fel de ANAF, dar mult mai eficient în materie de colectare, a adunat de la fumători și a virat la bugetul de stat taxe totale (acciza, viciu, TVA, impozite, contribuții etc) însumând 2,5 miliarde de euro, adică jumătate din totalul cheltuielilor pentru sănătate.  Tutunul este cel mai taxat produs din România. Peste 80% din prețul unui pachet de țigări reprezintă taxe plătite la buget. Așadar, fumătorul își plătește în avans cheltuielile de sănătate, cu vârf și îndesat, cu mult mai mult decât presupusele costuri ale tratamentelor de care, eventual, dat fiind că “fumătorii mor mai tineri”, ar putea beneficia. În aceeași notă a statisticilor pseudo-științifice,  o companie de consultanță dădea publicității un raport, acum câțiva ani, în Cehia, “demonstrând”, tot cinic, tot cu cifre și date, că fumătorii sunt benefici pentru ecomomie: plătesc taxe mai mari decât restul consumatorilor, își achită integral contribuțiile, dar în general nu mai apucă  pensia.

Faptul că fumatul dăunează sănătății este deja un truism, admis nu doar de specialiștii din sănătate, dar și de producători, fumători, publicul larg etc. Transparența și etica ar trebui să fie, așadar, principii de urmat și de o parte si de alta. De partea celor „albi” însă, a devenit un obicei lansarea unor statistici fanteziste privind consecințele fumatului și a unor informații complet eronate, care au cu totul alt obiectiv decât cauza nobilă a sănătății.

Mai mult de 93% din populația lumii încă trăiește în medii care nu sunt protejate de o lege antifumat”,  „România nu are o lege antifumat”, au fost declarații făcute în cadrul seminarului menționat. Referindu-ne doar la spațiul Uniunii, în toate statele membre există legi care reglementează fumatul în spațiile publice, inclusiv în țara noastră (încă din 2004). În momentul de față, legea prevede interzicerea fumatului în locurile publice, în spațiile comune, în cele de trecere și în birouri. Este permis fumatul doar în spații special amenajate, adică marcate, dotate și ventilate corespunzător. Există un proiect de lege depus la Senat, prin care se dorește interzicerea totală a fumatului și, pe cale de consecință, desființarea spațiilor speciale pentru fumători, ceea ce reprezintă de fapt o discriminare a fumătorilor față de nefumători și nu o soluție de acomodare.  În paranteză fie spus, dar pe aceeași linie de dictat al corectitudinii politice: mai nou, e discriminatoriu să spui “țigani” în loc de “rromi”, dar nu e discriminatoriu să le numești pe femeile din aceeași etnie “romance”, cu “a” și fără diacritice.

Cu privire la restaurante și baruri, legislația românească prevede separarea efectivă a spațiilor alocate  în proporție de 50% pentru fumători și nefumători, astfel încât fumul să nu poată pătrunde în acestea din urmă. Animați de o cauză nobilă, participanții la manifestarea amintită au cerut ca localurile cu suprafețe mai mici de 100 de metri pătrați, să nu mai fie „scutite de obligația de a-şi amenaja camere speciale pentru fumat”. Nu sunt „scutite” ci, așa cum prevede legea, proprietarii sau administratorii localurilor cu o suprafață de sub 100 metri pătrați pot decide dacă spațiile respective să fie alocate exclusiv pentru fumători sau nefumători, cu afișarea corespunzătoare a acestei informații. Ceea ce se constituie într-o soluție economică rezonabilă, nediscriminatorie, care ține cont de drepturile nefumătorilor. În plus, trebuie menționat că majoritatea patronilor de restaurante și baruri sunt mici întreprinzători, pentru care costurile aplicării unei eventuale legi de interzicere totală a fumatului (fie și prin cheltuielile legate de construirea zidului de separare și ventilație) ar reprezenta nici mai mult nici mai puțin decât falimentul. De asemenea, în cadrul aceluiași simpozion s-a cerut „introducerea interdicţiei de a se mai vinde ţigări în curtea şcolii” . Din nou, foarte nobil, numai că prevederea respectivă exista deja în legea din 2004.

Cât, cine și pentru cine plătește?

Dar, ce miză au statisticile la mâna a treia lansate periodic? Zilele trecute am văzut o știre potrivit căreia plasturii antinicotinici urmează să fie introduși ca medicament în programul Stop fumat. Asta în timp ce alți specialiști susțin că te lași de fumat doar prin voință, deci ar fi nevoie exclusiv de consiliere psihologică. Oricum, programul național stop-fumat reprezintă o mană cerească și pentru industria medicamentelor antifumat, dar și pentru cabinetele de consiliere psihologică.

Iar industria medicamentelor antifumat are susținători importanți la nivel internațional. La ultima conferință a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), referitoare la  diverse articole ale Convenției Cadru pentru Controlul Tutunului, s-a votat, printre altele, și pentru redirecționarea banilor obtinuți din majorarea taxelor pe tutun către programele de reducere a fumatului. Reuniunea a avut loc la Moscova și s-a desfășurat cu ușile închise, între reprezentanții autorităților de sănătate din diverse state și activiștii antitutun, fără presă, fără companiile de tutun, fără reprezentanții autorităților fiscale și comerciale și fără Interpol. Astfel, ignorând sancțiunile UE, OMS a oferit legitimitate Rusiei, marele vecin de la răsărit erijându-se în campion al politicilor antitutun.

Liniile directoare pentru implementarea articolului 6 al Convenției Cadru pentru Controlul Tutunului (CCCT) a OMS, prevăd că nivelul de incidență al accizei (fără TVA) pentru produsele din tutun să fie de minimum 70%, iar veniturile obținute din plata taxelor pentru produsele din tutun să fie folosite pentru programe naționale de control al tutunului (gen Stop Fumat), ceea ce înseamnă practic o deturnare de la bugetele statelor către fonduri speciale. În opinia reprezentanților OMS, taxarea suplimentară ar avea drept consecință reducerea fumatului. OMS dă astfel apă la moară unui întreg lanț de producători, distribuitori și intermediari, care au în vedere propriile interese, fără nici o legătură cu sănătatea publică.

Tutun crime, alcool crime, food crime

Ce urmează? Programe naționale de toate tipurile. „1984” pare să fie mai aproape decât își închipuia George Orwell. Un grup de parlamentari britanici a insistat recent asupra necesității ca băuturile alcoolice vândute în Marea Britanie să aibă pe ambalaje aceleași avertismente ca și produsele pe bază de tutun. Grupul a mai susținut introducerea unui preț unitar minim pentru alcool; adoptarea unei legislații mai severe în privința publicității, pentru a proteja copiii și tinerii; plus finanțarea de către guvern, a unei campanii publice naționale de conștientizare a problemelor de sănătate legate de consumul băuturilor alcoolice.

Și în România, și în alte țări ale lumii, se vorbește din ce în ce mai mult despre obezitate. Ne apropiem așadar vertiginos de momentul în care și pe cotletul de porc vom citi un avertisment de sănătate și ne vom înscrie în programe susținute din bani publici care să ne determine să uităm de obiceiul urât de a mânca tobă, cârnăciori și slăninuță, asezonate cu o pălincă din Ardeal.

Știați că băuturile carbogazoase nu sunt sănătoase, ca zahărul e periculos, sarea dăunează, iar telefoanele mobile ne iradiază?

Viitorul ne arată că, dacă vom alege să ne trăim viața așa cum ne place, s-ar putea ca într-o primă fază să fim puși la zid, apoi să plătim amenzi, după care să fim considerați dușmani ai sănătății publice și, așadar, ai lumii întregi.

Ce putem spera însă, pentru că speranța, fumătoare sau nu, moare ultima, este că nu Rusia, OMS sau diverse entități și persoane interesate, înarmate cu statistici de mâna a treia, ne vor dicta cum să ne concepem politicile fiscale, cine și cât trebuie să plătească la stat, ce e sănătos și ce nu, ce e alb și ce e negru.

Octavian ANDRONIC