27 septembrie 2022

Statul nostru cel umflat și ticălos

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Pe măsură ce statul se umflă, viața noastră devine din ce în ce mai complicată, mai scumpă, mai apăsătoare, mai fără cap. Avem funcționari la pîndă la fiecare colț, funcționari la primărie, funcționari în control la restaurant și la firmă, ofițeri pe fir și ofițeri pe urma fiecărui suspect, agenți,inspectori și referenți, miniștrii  transformați în ofițeri și ofițeri împinși ca miniștri, registratori și băgători de seamă, consilieri și experți, servicii secrete peste servicii secrete cu bani peste bani, directori și sub directori, o uriașă pletoră de mediocri înarmați cu legitimație, unii și cu arme, cu drepturi de control, de sancțiuni și de declanșat procedura de interdicție.

Statul nostru nu-i decît un mușuroi de pomanagii, care n-are coloană și n-are direcție, care este lipsit de suflet patriotic, de caracter și de logică și care vine peste noi de dimineața pînă noaptea tîrziu cu ordinul amenințător „să plătim”. Apoi, cu ordinul „să facem” și cu un purcoi de interdicții „să nu facem aia și aia”. El se apără și rezistă în mii de feluri. Cu poliții fiscale, cu poliții de net și de trecut strada, cu poliții de identitate și de circulația banilor, de primărie locală și de igienă, de animale și de disciplină în construcții. Mai nou, și cu un soi de poliția gîndirii. Suntem la un pas de a fi obligați să credem ce ni se comandă. Și cu sexul, și cu libertățile, și cu nația.

Statul nostru ineficient, burdușit de neamuri, pretenari și dame bine papă tot ce produce biata economie, tot ce împrumutăm și tot ce tipărim pentru acoperirea deficitului. Statul nostru obez trăiește din împrumuturi și este singurul stat cretin de pe planetă care pentru supraviețuirea clienților săi se împrumută cu dobînzi de 8,5% și nu dă afară pe nimeni! Unii sunt plătiți prost și obligați să fure, să ciupească sau să fie arțăgoși, alții sunt plătiți de pomană și se fac că există, iar cei mai mulți sunt plătiți regește față de bietul lucrător cu brațele. De cînd cu potopul de virusuri peste ministere, nu mai vin pe la instituții și nu se mai cunosc între ei. La primării, ce făcea comunismul cu douăzeci de oameni face acum democrația cu o mie.

Statul român elefantin și caracatițos se ocupă numai cu vămuirea cetățenilor și cu aducerea lor la același nivel de mediocritate. Numai un stat de proști poate cocoța un scîrța-scîrța pe hîrtie la Ministerul Apărării Naționale. Numai un stat necîrmuit poate pune cu insistență un ministru la Energie. Pe de o parte, omul este tăticul prețurilor la gaz și la combustibili și pe de alta, prin nevastă-sa,   dirijează 50 de stații de benzină. Pe de o parte umflă prețurile, pe cealaltă le mulge. De ce să-i strice confortul?

Statul român este o mașină de tocat caractere și destine. Cum ridică unul capul, cum îl scurtează și îl împinge în cușca resemnaților. Orice idee salvatoare, orice proiect, orice ideal se clatină la întîlnirea cu „nu se poate” și toate mor sub marea presă a nepăsării și a mediocrității.

Toți conducătorii țării noastre se plîng de nenorocirea că statul român este umflat peste măsură. În loc să-l curețe, îl burdușesc mai departe ca să-și adauge neamurile și favoriții. Nimeni nu mai știe cîți sunt și nu se pot număra nici cînd toți vor fi statul. Și nici cînd nu mai rămîne nimeni!

În statul român, toți au merite, au sporuri, prime, vacanțe, toți au argumente pentru promovare și angajare nedeterminată. Fiecare zice și crede că ar vrea multe și mărețe, dar nu-l lasă sistemul, fiecare este deștept, dar îl prostește mașinăria, fiecare e pregătit temeinic, dar nu poate nimic. Fiecare pretinde creșteri salariale, compensări și premii, dar nimeni nu moare de dragul eficienței. Statul român democratic este un altoi de comunism cu lene fanariotă, de prostie cu nepăsare și cu hoție în forme care frizează genialitatea. Armata este statul și este importantă că ne apără. Serviciile secrete sunt importante că păzesc pe noi și armata, judecătorii și procurorii că veghează la împărțirea dreptății și la respectarea legilor. Toți sunt răsplătiți pentru simpla lor existență și pentru adormirea oricărei stări de nemulțumire.

Și pentru că statul are și o așa zisă a patra putere, a fost inventată și pentru ea o recompensă. Tot ce scriu ziariștii români este cotat ca fiind creație și, ca atare, ca și necitiții scriitori, dacă sunt membrii la o uniune, merită și ei măcar o jumătate de pensie în plus. Sunt creatori de realități sociale, economice și politice. Și dacă ziariștii cu creațiile lor (cel mai adesea, invenții pe seama nevoilor dureroase) sunt răsplătiți ca pictorii și ca poeții, de ce n-ar fi răsplătiți la fel și cîntăreții și dansatorii? Nu-s dansul și corul tot arte și creație, nu-i tot bucurie spirituală pentru săracul cu duhul stat român? Ce contează că toate se risipesc precum fumul și nu rămîne nimic?

Statul român nu-i decît mașinăria complicată și de neînțeles, menită să-l amețească pe badea Gheorghe care, la o adică, va fi obligat să meargă la război și să-l apere!

Doar nu s-or duce nepotul și fiul, beizadeaua și consiliera, expertul tont și doctorul în nenorociri!!!!