Publicat: 18 Iunie, 2019 - 15:54

Atragerea de investiții de tip greenfield, brownfield și în proiecte de tip Parteneriat Public-Privat a fost tema principală a întâlnirii de marți dintre ministrul Ștefan-Radu Oprea și Ahmed Al-Tahous, director executiv în cadrul Autorității de Investiții din Kuwait (KIA).

”România și Kuwaitul au potențialul de a-și dezvolta parteneriatul inclusiv din perspectiva calității de hub-uri regionale. Poziția și rolul României în această zonă a Europei și poziția Kuwaitului în zona Golfului sunt argumente importante de care pot profita companiile din ambele țări”, a declarat Ștefan-Radu Oprea.

Ministrul român a prezentat cadrul macroeconomic favorabil investițiilor și nivelul înalt de calificare a specialiștilor din IT, ceea ce atrage proiecte competitive.

Oficialii KIA și-au exprimat interesul de principiu pentru oportunitățile de investiții din România, inclusiv în proiecte PPP, piața de capital sau în domeniul imobiliar.

Autoritatea de Investiții din Kuwait (Kuwait Investment Authority - KIA) este cel mai vechi fond suveran din lume, fiind înființat în 1953. KIA este responsabilă pentru gestionarea Fondului general de rezervă din Kuwait (GRF) și a Fondului generațiilor viitoare (FGF), precum și a altor fonduri încredințate de către ministrul de finanțe.

În 2018, volumul schimburilor comerciale a fost de 60,58 milioane USD, din care 60,29 milioane USD export românesc. Față anul 2017, s-a înregistrat o creștere a exportului de 17,52%. În primele 3 luni ale anului 2019, volumul schimburilor comerciale a fost de 18,04 milioane USD, din care 17,91 milioane USD export românesc. Față perioada similară a anului precedent, s-a înregistrat o creștere a exportului de 5,96%.

 

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Geo: