Publicat: 14 Iunie, 2019 - 08:52

Ministrul Ștefan-Radu Oprea a primit astăzi, 13 iunie, o delegație condusă de Sayyid Badr Bin Hamad Al Busaidi, secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe al Sultanatului Oman, temele principale ale discuțiilor fiind cooperarea bilaterală în domeniul economic și comercial.

”Dialogul a dus la identificarea unor oportunități noi de a crește nivelul de cooperare, astfel încât să beneficiem de potențialul mare al celor două state. Încurajăm comunitățile de business din ambele țări să contribuie la o creștere economică sustenabilă, prin comerț și prin proiecte comune de investiții, inclusiv de tip Parteneriat Public-Privat”, a declarat Ștefan-Radu Oprea.

Companiile din România au potențialul și expertiza de a dezvolta proiecte bilaterale, în domenii precum agricultură, turism, petrol, petrochimie și energie.
În 2018, volumul schimburilor comerciale bilaterale a fost de 60,2 milioane de dolari, cu un sold de partea României în valoare de 25,9 milioane de dolari. În primele trei luni ale acestui an, exporturile românești au crescut cu 47% față de perioada similară a anului trecut.

Structura exporturilor românești este dominată de echipamentele pentru sectorul energetic (turbine și părți turbine, coloane, reactoare), principalul beneficiar fiind compania de stat Oman Oil Company.

 

Tag-uri Nume: