29 mai 2022

Stelian Ion: Este foarte important, ca politicieni, să găsim soluţii pentru desfiinţarea grabnică a acestei SIIJ

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a declarat referitor la raportul MCV publicat marţi de Comisia Europeană că este important ca politicienii să găsească soluţii pentru desfiinţarea „grabnică” a Secţiei speciale.

„Au fost monitorizate toate mişcările noastre în plan legislativ. Raportul, ca de obicei, reprezintă o imagine fidelă şi obiectivă asupra a ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă. Aş sublinia în termeni generali că nota în care este scris acest raport este o notă pozitivă. Se remarcă progresele şi din anul 2020 şi de la începutul acestui an şi suntem încurajaţi să mergem pe această linie în continuare, stabilind foarte clar că avem ca obiectiv, noi, România, ideea de a ridica cât mai curând MCV. Este important să păstrăm această linie care este una corectă… La subiectul desfiinţării SIIJ, este de remarcat faptul că, în cadrul raportului, Comisia apreciază proiectul de lege propus de Guvern şi trimis către Parlament. Se observă că nu se referă în acest raport, în niciun fel, membrii Comisiei, la necesitatea impunerii unor garanţii suplimentare odată cu desfiinţarea SIIJ. Este o chestiune pe care aş vrea să o pun în context local, pentru că, în urma deciziei CJUE din 18 mai 2021, deja instanţele noastre judecătoreşti au început să dea anumite soluţii. Mă refer la Curtea de Apel Piteşti, potrivit căreia înfiinţarea SIIJ nu se justifică şi chestiunile acestea implică foarte multe complicaţii pe viitor. Nu putem aştepta de la CJUE să ne rezolve problemele interne. Ni s-a lăsat toată libertatea să facem acest lucru. De asemenea, nu putem aştepta doar de la justiţie de a ne rezolva aceste probleme. Ca atare, este foarte important, ca politicieni, să găsim soluţii pentru desfiinţarea grabnică a acestei SIIJ. Eu consider în continuare că proiectul Guvernului este cel corect şi voi încerca să îi conving pe colegii parlamentari să meargă pe această soluţie. Este important să reuşim să desfiinţăm această Secţie”, a spus, într-o conferinţă de presă, Stelian Ion.