Publicat: 19 Iunie, 2020 - 13:55
Share

e-conferinţă organizată de Biroul Naţiunilor Unite de la Geneva, Academia Mondială de Artă şi Ştiinţă, Institutul Levant

15-19 iunie 2020

În sesiunea de deschidere au prezentat alocuţiuni Tatiana Valovaya (director- general, Biroul Naţiunilor Unite de la Geneva), Garry Jacobs (preşedinte şi CEO al Academiei Mondiale de Artă şi Ştiinţă), Tedros Adhanom Ghebreyesus (director-general, Organizaţia Mondială a Sănătăţii), Emil Constantinescu (preşedintele Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului), Federico Mayor (director- general UNESCO 1987-1999), Vaira Vike-Freiberga (preşedintele Letoniei 1999-2007, co-preşedinte Nizami Ganjavi International Center).

Partener oficial al evenimentului, Institutul de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului (ISACCL) a organizat două dezbateri în cadrul conferinţei: "Rolul mediului academic în elaborarea unei viziuni şi strategii pentru guvernanţa globală în secolul XXI" şi "Rolul universităţilor în dezvoltarea durabilă a regiunilor", moderate de preşedintele Emil Constantinescu şi profesor emerit Dan Grigorescu, director-ştiinţific al ISACCL.

La dezbateri au participat: prof. Jeffrey Sachs (Universitatea Columbia şi director al Centrului ONU de Dezvoltare Durabilă), dr. Ismail Serageldin (vicepreşedinte al Băncii Mondiale 1992-2000, fondator al Bibliothecii Alexandrina), prof. Winston Nagan (Universitatea din Florida, membru al conducerii Academiei Mondiale de Artă şi Ştiinţă), prof. Perikles Mitkas (preşedintele Reţelei Universităţilor de la Marea Neagră), prof. Remus Pricopie (rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative), Laszlo Borbely (cadru didactic asociat la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, consilier de stat, coordonator al Departamentul de Dezvoltare Durabilă al Guvernului României, preşedinte al celei de-a XIX-a sesiuni a Comisiei ONU de Dezvoltare Durabilă 2010-2011), prof. Eden Mamut (secretar-general al Reţelei Universităţilor de la Marea Neagră), prof. Luiza Spiru (Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", preşedinte al Ana Aslan International Academy), prof. Magdalena Platis (prorector al Universităţii din Bucureşti), prof. Mihai Gîrţu (prorector al Universităţii "Ovidius" din Constanţa), prof. Monica Răileanu Szeles (director al Institutului de Cercetare-Dezvoltare al Universităţii Transilvania din Braşov), prof. Elena Helerea (Universitatea Transilvania din Braşov).

Cele două dezbateri sunt incluse în proiectul "Lumea post-pandemia COVID-19: o viziune umanistă pentru o dezvoltare durabilă", realizat împreună cu Academia Mondială de Artă şi Ştiinţă, Centrul Internaţional Nizami Ganjavi, Fundaţia Marmara Group, Academia de Diplomaţie Culturală din Berlin şi Reţeaua Universităţilor de la Marea Neagră şi vor putea fi urmărite pe platforma online "Cum va arăta lumea după pandemie?"

(https://institutlevant.ro/category/programe-si-proiecte/cum-va-arata-lum...).

Platforma găzduieşte până acum opinii exprimate la reuniunea conducerii Academiei Mondiale de Artă şi Ştiinţă (30 aprilie 2020), e-conferinţele organizate împreună cu Reţeaua Universităţilor de la Marea Neagră (14 mai 2020), Nizami Ganjavi International Center (3 iunie 2020), discursuri şi eseuri vizionare semnate de Emil Constantinescu, preşedintele Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului, Garry Jacobs şi Donato Kiniger-Passigli, preşedintele şi vicepreşedintele Academiei Mondiale de Artă şi Ştiinţă (WAAS), Winston Nagan, membru al Board of Trustees (WAAS), Akkan Suver, preşedintele Fundaţiei Marmara Group.

Următoarea e-conferinţă inclusă în proiectul "Lumea post-pandemia COVID-19: o viziune umanistă pentru o dezvoltare durabilă" este programată pe 24 iunie 2020: "UN 75 Shared Future, Shared Responsibility".