25 ianuarie 2022

Stroe: Organizaţia PNL Argeş va fi condusă de Alina Gorghiu, iar preşedinţia organizaţiei PNL Sector 3 va fi asigurată de Florin Cîţu

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a anunţat luni că preşedintele partidului, Florin Cîţu, va conduce interimar filiala Sector 3 din Capitală, iar senatorul Alina Gorghiu – pe cea din Argeş. De asemenea, Stroe a fost desemnat purtător de cuvânt al PNL.

„Organizaţia PNL Argeş va fi condusă de doamna senator Alina Gorghiu, iar preşedinţia organizaţiei PNL Sector 3 va fi asigurată de preşedintele PNL, Florin Cîţu”, a spus Stroe la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL.