27 septembrie 2022

Studiu: 6 din 10 elevi nu sunt de acord cu probă scrisă a BAC-ului care îi evaluează la mai multe discipline, 7 din 10 vor ca proba de specialitate să rămână obligatorie

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Şase din zece elevi consultaţi de World Vision România nu sunt de acord cu probă scrisă a BAC-ului care îi evaluează, potrivit Proiectului Legii Învăţământului Preuniversitar, la limba română, matematică, ştiinţe, istoria şi geografia României şi Europei şi la ştiinţele socio-umane. Totodată, şapte din zece copii vor ca proba de specialitate a profilului studiat la liceu să rămână obligatorie, arată un sondaj realizat de Consiliul Consultativ al Copiilor World Vision România.

– Rezultatele consultării mai arată că părerile elevilor despre admiterea la colegiile naţionale sunt împărţite;
– Pe de altă parte, cei mai mulţi dintre elevi cred că digitalizarea ar trebui să fie prioritatea numărul I în educaţie şi ar vrea ca la disciplina „Educaţie pentru Viaţă” să li se predea în primul rând educaţie pentru sănătate, educaţie financiară şi educaţie de mediu;
– Consultarea a fost realizată în rândul a peste 1.000 de elevi din ciclul gimnazial şi liceal, dintre care 52% din mediul rural, 19% din urbanul mic şi 29% din urbanul mare.

Admiterea la liceu şi la colegiile naţionale

Şase din zece elevi (59%) nu sunt de acord ca mediile din clasele V-VIII să nu mai fie luate în considerare pentru admiterea la liceu. 35% sunt de acord ca mediile să fie scoase din procesul de admitere, iar 6 % au preferat să nu răspundă la întrebare.

În privinţa admiterii la colegiile naţionale, cei mai mulţi dintre elevii care şi-au exprimat opinia spun că, în cazul în care acestea îşi vor organiza propriile examene, copiii din mediile dezavantajate vor avea mai puţine şanse să intre. Concret, 44% spun că elevii din mediile dezavantajate vor avea mai puţine şanse să intre la colegiile naţionale, 37% cred că vor avea aceleaşi şanse. Aproape unu din cinci elevi (19%) a preferat să nu-şi exprime opinia.

„Consider că organizarea admiterii de către colegiile naţionale ar favoriza elevii care deja învaţă în aceste scoli, astfel că i-ar descuraja pe restul copiilor. Ar trebui să avem cu toţii şanse egale”, a declarat Nicoleta Maxim, elevă în clasa a VIII-a şi membră a Consiliul Consultativ al Copiilor World Vision România.

Tot în consultarea fundaţiei, 50% dintre elevi au spus că ar trebui să poată exista clase/grupe de excelenţă nu doar în colegiile naţionale, ci şi în alte unităţi de învăţământ liceal.

Bacalaureat

Şase din zece elevi nu sunt de acord ca prima probă scrisă a Bacalaureatului să cuprindă itemi de evaluare atât din limba română, cât şi din matematică, ştiinţe, istoria şi geografia României şi Europei şi ştiinţe socio-umane, aşa cum este prevăzut în Proiectul Legii Învăţământului Preuniversitar.

Mai puţin de trei din zece elevi sunt de acord cu această probă scrisă, iar aproape unul din zece a preferat să nu-şi exprime opinia legat de această probă.

În acelaşi timp, mai mult de şapte din zece elevi (72%) consideră că proba de specialitate a profilului studiat la liceu ar trebui să rămână obligatorie la Bac. 21% cred că proba de specialitate nu ar trebui să fie obligatorie, iar 7% au preferat să nu-şi exprime părerea.

„Nivelul de cunoştinţe acumulat ţine mult de profilul ales de fiecare elev. De exemplu, la Profilul Uman nu se mai face matematică din clasa a XI-a, iar eu şi colegii mei, de la Real, avem chiar şi patru ore pe săptămână. Cum ar putea o astfel de probă să ne testeze real nivelul de cunoştinţe?

Mi se pare important să se ţină cont de proba specifică profilului. Noi ne alegem o anumită specializare pentru că avem înclinaţii într-o anumită direcţie şi vrem să ne dezvoltăm cât mai mult în anii de liceu. Mi se pare nedrept ca la final să nu se ţină cont de materia care ne reprezintă cel mai bine şi la care ar trebui să fim cel mai bine pregătiţi”, a declarat Melania Firu, elevă în clasa a XI-a şi membră în Consiliul Consultativ al Copiilor World Vision România.

Liceele profesionale

Jumătate dintre elevi (48%) nu sunt de acord cu eliminarea filierelor teoretică şi vocaţională din liceele profesionale. Doar un sfert dintre elevi (24%) sunt de acord cu eliminarea acestor filiere, iar restul (28%) n-au avut nici o opinie în acest sens.

Priorităţile Legii Învăţământului Preuniversitar, în viziunea elevilor

Întrebaţi de trei priorităţi care ar trebui să se regăsească în Legea Învăţământului Preuniversitar, elevii au pus pe primul loc digitalizarea în educaţie, urmată de educaţia remedială şi sprijinul pentru teme. A treia prioritate este acordarea unei mese calde la şcoală pentru toţi elevii. Alte măsuri cu care elevii sunt de acord într-o mare măsură sunt creşterea burselor şi formarea cadrelor didactice.

Bursele elevilor

Bursele de excelenţă pentru elevi ar urma să fie între 700 şi 1000 de lei/lună, bursa de performanţă 500 de lei/lună, iar bursa socială şi pentru cei care învaţă în licee profesionale de 300 de lei pe lună, conform aceluiaşi proiect.

Întrebaţi în ce măsură cuantumul acestor burse încurajează performanţele în rândul tuturor elevilor, copiii au răspuns:
– Cuantumul burselor e acoperitor pentru încurajarea performanţele tuturor elevilor (41%);
– Trebuie suplimentate toate bursele (35%);
-Trebuie suplimentate bursele de excelenţă şi de performanţă (7%);
– Trebuie suplimentate bursele sociale şi profesionale (13%);
– 5% dintre elevi au preferat să nu-şi exprime părerea.

Ce ar vrea elevii să înveţe la disciplina „Educaţie pentru viaţă”

Potrivit proiectului de lege, disciplina „Educaţia pentru viaţă” va fi obligatorie pentru toţi elevii şi va include mai multe module, adaptate vârstei lor, printre care: educaţie pentru mediu, educaţie pentru sănătate, educaţie financiară, educaţie juridică, educaţie civică, egalitate de gen, gândire critică, oratorie şi dezvoltare personală, securitate cibernetică etc

Modulele cele mai dorite la clasă de către elevi sunt:
– educaţia financiară (71%);
– educaţia pentru sănătate (69%);
– oratorie şi dezvoltare personală (55 %);
– educaţie pentru mediu (50%);
– educaţie juridică (48%);
– gândirea critică (45%);
– egalitatea de gen (45%);
– securitatea cibernetică (42%).

77% dintre elevii consultaţi de World Vision România vor ca educaţia sexuală să fie predată obligatoriu, adaptat vârstei lor. 18% dintr elevi nu vor să le fie predată educaţia sexuală, iar 5% nu şi-au exprimat părerea.

Încrederea în autorităţi şi interesul faţă de legislaţia în educaţie

85% dintre elevi sunt interesaţi de dezbaterea publică referitoare la Legile Educaţiei. În plus, 79% dintre aceştia consideră că vocea lor contează pentru autorităţile statului în realizarea Legilor Educaţiei.

World Vision România reiterează, pe scurt, câteva dintre propunerile transmise săptămâna trecută în urma consultării a circa 3.400 de cadre didactice:

1) Eliminarea examenelor care pot fi realizate de către colegiile naţionale pentru a-şi face propria selecţie a elevilor;
2) Solicităm ca nu doar colegiile naţionale să poată deveni unităţi-pilot de excelenţă, ci şi alte unităţi de învăţământ liceal;
3) Proba de specialitate a profilului studiat la liceu să rămână obligatorie la Bacalaureat;
4) Să fie reintroduse bursele de studiu pentru liceenii cu medii peste 7 şi care au venit lunar per membru de familie cel mult egal cu salariul minim net pe economie;
5) În condiţiile în care liceele profesionale nu vor mai putea cuprinde alte filiere, solicităm Ministerul Educaţiei să clarifice mecanismele prin care toţi elevii, inclusiv cei de la sate sau din urbanul mic, vor avea acces la ce profil de liceu doresc să studieze;
6) Programele de învăţare remedială şi de Şcoală după Şcoală care se desfăşoară în şcolile dezavantajate să includă o masă caldă.

Alte recomandări ale fundaţiei World Vision România:

– Construirea curriculumului disciplinei „Educaţie pentru viaţă” astfel încât să cuprindă prioritar noţiuni şi practici din domeniile care îi interesează cel mai mult pe elevi: educaţie financiară, educaţie pentru sănătate (inclusiv educaţie sexuală), educaţie pentru mediu şi educaţie juridică;

– Dezbaterile despre Legea Învăţământului Preuniversitar să includă constant şi un reprezentat al copiilor, având în vedere că ei sunt principalii beneficiari ai legislaţiei în educaţie, iar majoritatea sunt interesaţi de schimbările din învăţământ;

– În proiectul de lege să se prevadă ca în trei ani de la intrarea în vigoare a „Strategiei naţionale pentru digitalizarea educaţiei”, procesul să se facă urmărind, în paralel, trei piloni:
1) asigurarea de infrastructură tehnică pentru toate şcolile (tablete, calculatoare, conexiune la internet, platforme de e-learning etc.);
2) introducerea competentelor digitale din ciclul primar şi evaluarea competenţelor digitale de bază ale elevilor şi profesorilor în acord cu standardele Comisiei Europene;
3) transformarea şi adaptarea conţinutului tradiţional în conţinut digital prin dezvoltarea unei biblioteci virtuale la care să aibă acces toţi elevii, părinţii şi profesorii.

World Vision România va reveni în zilele următoare cu documentul final de recomandări în contextul dezbaterii publice pentru Legile Educaţiei care are loc până pe 24 august. Propunerile vor fi trimise către Ministerul Educaţiei şi alţi actori relevanţi din domeniul educaţiei.

World Vision România este o organizaţie care desfăşoară programe de educaţie, intervenţie umanitară, dezvoltare şi advocacy, punând în centrul activităţii sale bunăstarea copilului. Organizaţia se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii.

Fundaţia lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen. World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de ţări din întreaga lume. În 30 de ani de prezenţă în România, am ajutat peste 500.000 de copii şi adulţi, în aproape 500 de comunităţi din 18 judeţe.

Sursa foto Pixabay