Publicat: 31 Iulie, 2018 - 20:37
Romania are a cincea cea mai mare piata de contrabanda de tigari din Europa

Retelele de contrabanda au vandut in Romania peste 4,15 miliarde de tigarete in 2017, adica aproape 10% din volumele traficate pe teritoriul Uniunii Europene, Elvetiei si Norvegiei, iar volume mai mari de tigarete de contrabanda au ajuns doar pe pietele din Germania, Polonia, Marea Britanie si Franta, state cu populatii de doua pana la cinci ori mai mari decat Romania.

Romania ajunge astfel pe un nedorit loc 5 in Europa, pozitie ocupata in 2016 de Italia, un stat cu peste 60 de milioane de locuitori, potrivit unui studiu asupra contrabandei si efectelor ei la nivelul Europei, realizat de catre KPMG pentru think-tank-ul britanic Royal United Services Institute (RUSI).

Impreuna, primele cinci state ca volume de tigarete traficate ilegal, printre care si Romania, reprezinta circa doua treimi (62%) din piata neagra de la nivelul Uniunii Europene, Norvegiei si Elvetiei, adica de doua ori mai mult decat toate celelalte 25 de state analizate la un loc.

Studiul RUSI confirma ca traficul ilicit de tigarete este o activitate cu risc redus si cu beneficii mari pentru grupurile transnationale de criminalitate organizata. In total, pierderile financiare la nivelul Uniunii Europene, Norvegiei si Elvetiei au depasit 10 miliarde de euro, bani care au finantat activitati criminale.

In 2017 media contrabandei la nivelul Uniunii Europene, Elvetiei si Norvegiei a fost de 8,7%, adica aproximativ jumatate din nivelul inregistrat in Romania in acelasi an. Tara noastra este atractiva pentru contrabandisti din cauza celor 2.000 de km de granita cu state non-UE in care tigarile costa o treime din pretul de vanzare din Romania. De aceea este absolut necesara hotararea autoritatilor de a aloca toate resursele necesare luptei impotriva retelelor de criminalitate organizata.

Raportul mai arata ca 8,7% din totalul tigaretelor consumate in Europa in 2016 au fost ilegale, adica peste 44,7 miliarde de tigarete.

Ucraina, Belarusul, Algeria si Moldova sunt principalele surse identificabile de tigari de contrabanda la nivelul Uniunii Europene, Norvegiei si Elvetiei.

Principalele tari de origine pentru tigarile de contrabanda din Romania sunt Ucraina si Moldova, unde tigarile costa in medie mai putin de 4,5 lei.

Dintre primele sase tari cele mai expuse la fenomenul traficului ilicit, Romania a inregistrat cea mai mica scadere a volumului de tigari consumate din piata ilicita (0,26 miliarde tigarete) fata de anul precedent.

Franta si Polonia au inregistrat scaderi de cate 1,35 miliarde tigarete, Italia o scadere de 0,94 miliarde de tigarete, iar Germania a inregistrat o scadere de 0,6 miliarde tigarete.

Romania are cele mai scumpe tigari legale din Europa de Est, dupa Ungaria (3,61 euro), chiar si fara a tine cont de puterea de cumparare. Avand un pret mediu de 3,31 euro per pachet, tigarile din Romania sunt mai scumpe decat in Polonia (3,19 euro), Slovacia (3,13 euro), Bulgaria (2,55 euro) sau tarile baltice (Estonia - 3,24 euro, Lituania - 2,99 euro, Letonia - 3,03 euro), se mentioneaza in raport.

Peste 50% din piata ilicita din Romania este reprezentata de doua marci clasificate ca "illicit whites" a caror provenienta nu poate fi determinata: Marble & Ashima.

Tag-uri Institutii: