28 noiembrie 2021

SUA respinge varianta unui lockdown, în favoarea tratamentelor cu anticorpi monoclonali

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Coordonatorul răspunsului Casei Albe împotriva pandemiei, Jeff Zients, a fost întrebat la o conferinţă de presă dacă SUA preconizează să impună lockdown-uri precum cel din Austria sau închideri parţiale ale economiei, iar răspunsul a fost: „Putem frâna expansiunea virusului fără să fim nevoiţi să urmăm acest drum al închiderii economiei noastre”, a subliniat Zients. Oficislul a punctat că SUA se bazează pe tratamentele cu anticorpi monoclonali împotriva COVID-19.

Numărul contagierilor a început să crească în SUA, care săptămâna aceasta sărbătoresc Thanksgiving Day, prilej de călătorii în întreaga ţară şi de reuniune cu familia.
Conform Universităţii Johns Hopkins, SUA, ţara cea mai afectată de coronavirus din întreaga lume, a înregistrat peste 47,8 milioane de cazuri de la începerea pandemiei şi peste 772.000 de decese.