14 Aug 2014 - 19:25

Principalele subiecte ale zilei, reflectate în edițiile emisiunilor de știri din această seară:

VESTE EXTRAORDINARĂ pentru Traian Băsescu. Ce surpriză i-au făcut cele două fiice
Veste extraordinară pentru familia prezidențială! La un an de când a devenit pentru prima dată bunic, Traian Băsescu așteaptă acum să aibă doi nepoței. Atât Ioana, cât și Elena Băsescu vor naște băieți, potrivit România TV.Ambele fiice ale preşedintelui Traian Băsescu sunt însărcinate şi îi îndeplinesc una dintre cele mai mari dorinţe: aceea de a fi bunic de băieţi. Până când îşi va putea strânge în braţe noii nepoţi, şeful statului petrece mult timp cu Sofia Anais. Elena Băsescu a născut pe 1 septembrie 2013 o fetiţă, iar acum este iar însărcinată şi va naşte un băiat, potrivit România TV.
Presa mondenă scrie că şi Ioana Băsescu va aduce pe lume un băieţel. Ioana, fiica cea mare a preşedintelui, s-a căsătorit cu avocatul Radu Pricop, la începutul acestei veri, în Azuga. (România TV)

Victor Ponta dă vina pe economia UE şi priveşte către Turcia, China, Asia şi Africa
Premierul Victor Ponta explică intrarea României în recesiune tehnică prin faptul că zona euro este din nou în recesiune, referindu-se la Germania, Franţa, Italia, şi arată că România trebuie să îşi orienteze relaţiile economice către zona asiatică şi Africa.Într-o declaraţie susţinută joi seara, la Botoşani, după ce preşedintele Traian Băsescu a declarat, la rândul său, că România a intrat în recesiune după standardele UE, premierul Victor Ponta a afirmat că "mizeriile lui Băsescu nu sunt importante" atunci când este vorba de economie şi s-a referit la evoluţia primului semestru comparativ cu perioada similară a anului trecut, care marchează o creştere economică de 2,6%, arătând că există 150.000 locuri de muncă în plus, precum şi încasări la buget şi din fonduri europene."Ceea ce este însă important de ţinut cont este că - dacă vă uitaţi pe toate televiziunile internaţionale de profil - Europa, azi, a primit o veste proastă: zona euro este din nou în recesiune, şi vorbim de motoarele Europei, de Germania, Franţa, Italia, şi asta înseamnă că România mai puţin va reuşi să îşi menţină ritmul de creştere economică şi de creare de locuri de muncă doar pe piaţa europeană. Trebuie să ne îndreptăm către celelalte pieţe, Turcia, China, zona asiatică, Africa", a spus Ponta.(Realitatea TV)

Parlamentul ucrainean a adoptat o lege care permite impunerea de sancțiuni Rusiei
Parlamentul ucrainean a adoptat, joi,  în a doua lectură, o lege care deschide calea unor noi sancţiuni împotriva companiilor şi cetăţenilor din Rusia care susţin insurecţia separatistă din estul Ucrainei, relatează AFP.Administraţia de la Kiev a elaborat o "listă neagră" pe care figurează 65 de companii ruse şi 172 de cetăţeni.Noua lege permite Guvernului ucrainean, Parlamentului şi Consiliului pentru Securitatea Naţională, aflat sub controlul preşedintelui Petro Poroşenko, să iniţieze măsuri punitive.Adoptarea legii nu înseamnă introducerea automată de sancţiuni, dar este creată baza juridică în acest sens."Legea privind impunerea de sancţiuni a fost adoptată. Ţara noastră se va apăra de agresori, de terorişti şi de susţinătorii acestora", a transmis premierul Arseni Iaţeniuk.(B1 TV)

Consilierul preşedintelui Traian Băsescu, Bogdan Oprea, a încasat peste 28.000 de euro pentru patru articole publicate pe site-ul lui Cristian Burci
Consilierul preşedintelui Traian Băsescu, Bogdan Oprea, a încasat de la Cristian Burci peste 28.000 de euro după ce a scris patru articole pe site-ul Adevărul. Bogdan Oprea a primit de la Adevărul de şase ori mai mulţi bani pe editorial decât Polly Toynbee, principalul editorialist al The Guardian. Informaţiile au fost făcute publice şi comentate în emisiunea 100 de Minute de la Antena 3. Antena 3 i-a adresat o serie de întrebări consilierului Bogda Oprea. Acesta este mesajul trimis de jurnaliştii Antena 3 Administraţiei Prezidenţiale:“Îmi puteţi spune unde anume a realizat domnul Bogdan Oprea prestaţiile jurnalistice care apar în declaraţiile de avere din 2012 ca "MEDIU PRIVAT", iar în loc de cuantum, apare "POTRVIT FIŞEI FISCALE". Şi, evident, care a fost până la urmă valoarea prestaţiilor. Ştim că atunci ocupa funcţia de consilier la Ministerul Dezvoltării.De asemenea, observăm că domnul Bogdan Oprea a fost remunerat pentru activitatea jurnalistică de pe blogul Adevărul şi în anul 2012, potrivit declaraţiei de avere din 2013. La o simplă căutare pe contul domnului Oprea, apare că a scris numai 4 articole în anul 2013.
Ne arătăm disponibilitatea sa vă sunăm la ora 17.00, în emisiunea "100 de minute" a Alessandrei Stoicescu, atunci când vom aborda subiectul, pentru un drept la replică.(Antena 3)

Tudorel Andrei, președintele INS, a explicat de ce nu a anunțat recesiunea
Tudorel Andrei, președintele INS, a explicat la Digi24 că insitituția pe care o conduce nu a avut nimic de ascuns în privința datelor economice. El a spus că datele oferite Eurostat și publicului nu au fost diferite, dar că „au fost comunicate datele pe PIB din trimestrul 2 într-un format de comunicat care este din 2009” și că „au fost strict prezentate valorile pentru trimestrul 2 comparativ cu trimestrul 1 și comparativ cu trimestrul 2 din anul 2013”.Tudorel Andrei, președintele Institutului Național de Statistică, a explicat neînțelegerea despre formularul din 2009 folosit la trimiterea datelor economice din acest an prin faptul că „INS comunică înainte cu o zi datele la Eurostat, urmând ca a doua zi institutul să comunice către public datele proprii. Toate datele care sunt discutate acum sunt date care sunt calculate și sunt însușite de INS”.Despre faptul că au fost comunicate cifre diferite către Eurostat și către public, Tudorel Andrei a spus: „Au fost comunicate datele pe PIB din trimestrul 2 într-un format de comunicat care este din 2009.”Șeful INS a spus că datele comunicate către Eurostat nu erau diferite față de cele date publicului.„Au fost aceleași valori. Nu au fost incluse în aceste comunicate și rectificările de care dumneavostră vorbiți. Au fost strict prezentate valorile pentru trimestrul 2 comparativ cu trimestrul 1 și comparativ cu trimestrul 2 din anul 2013”, a spus el, la Digi24.

Format: 

Rubrici: