Publicat: 23 August, 2012 - 19:00

Principalele subiecte ale zilei, reflectate în ediţiile emisiunilor de ştiri din această seară:

Geoană: USL a greşit nepregătind bine în străinătate acţiunea de suspendare
Senatorul independent Mircea Geoană a afirmat, joi, într-un interviu, că USL a greşit nepregătind bine în străinătate acţiunea de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, el arătând că acest lucru a reprezentat un "călcâi al lui Ahile" pentru demersul USL. "Dacă aş spune că există un punct care poate fi considerat ca şi călcâiul lui Ahile la această operaţiune -  este foartea slaba pregătire în străinătate şi în exterior - şi în Europa şi în America", a spus Geoană.El a precizat că această slabă pregătire a demersului de suspendare în exterior a fost reproşată USL de către partenerii şi aliaţii săi.(Antena 3)

Monica Macovei: „Este foarte suspectă graba USL de a numi un ministru al Justiției în perioada interimatului”
Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat joi, pentru B1 TV, că este „suspectă” graba actualei puteri de a numi un ministru al Justiției în perioada de interimat al lui Crin Antonescu.„E foarte suspectă această grabă de a numi un ministru al Justiției în perioada interimatului. Nicolăescu spune că Băsescu nu se întoarce până Pivniceru nu vine la justiție. Doamna Pivniceru trebuie să clarifice pentru propria imagine, public și în detaliu, acuzele aduse în presă, pentru că nu au fost aduse explicații, relațiile cu unii deputați de la PSd și PNL”, a declarat Macovei.(B1 TV)

Numărul românilor puşi sub acuzare în Franţa a crescut cu 70% între 2009 şi 2011
Un raport al poliţiei judiciare indică o explozie a delincvenţei româneşti pe teritoriul francez, scrie cotidianul Le Parisien.După apariţia articolului din Le Parisien, Centrala MAE a dat instrucţiuni Ambasadei României la Paris să întreprindă de urgenţă demersuri de clarificare pe lângă autorităţile franceze competente, ţinând seama şi de faptul că poziţia oficială franceză de până în prezent este că autorităţile nu deţin statistici pe criteriu de cetăţenie sau pe criteriu etnic.Un document de şapte pagini redactat, pe 8 iunie, de Direcţia centrală a poliţiei judiciare şi intrat în posesia jurnaliştilor de la Le Parisien arată amploarea infracţiunilor comise de cetăţenii români din Franţa."Între 2009 şi 2011, numărul persoanelor naţionalitate română puse sub acuzare a crescut cu 69,35%", cu peste 20.000 în 2011, faţă de puţin peste 12.000 în 2009, precizează documentul citat. Practic, în 2011, un străin pus sub acuzare din zece a fost român.(TVR 1)

Carrefour are nevoie de 3 miliarde de euro. România, pe lista exit-urilor
 Grupul francez Carrefour are nevoie de aproximativ 3,7 miliarde de euro pentru a-şi finanţa planul de revitalizare, după ce veniturile companiei au scăzut în mod constant. Se ia în calcul vânzarea operaţiunilor din mai multe ţări, inclusiv din Europa. România este din nou pe lista exiturilor.Misiunea lui George Plassat, noul CEO al grupului Carrefour, numărul doi pe piaţa de retail la nivel mondial, se dovedeşte a fi tot mai dificilă. Mai mulţi analişti citaţi de Reuters susţin că francezii ar avea nevoie de aproximativ 3,7 miliarde de euro pentru a-şi finanţa activitatea, bani greu de obţinut în contextul crizei economice.(RTV)

Ponta, catre ministri: Nu sunt foarte optimist in ce priveste colaborarea cu presedintele Basescu
Premierul Victor Ponta le-a spus, joi, ministrilor prezenti la sedinta saptamanala a Guvernului, ca nu este optimist in ceea ce priveste colaborare cu presedintele Traian Basescu. Totodata, Ponta i-a avertizat ca trebuie sa se astepte la atacuri, calomnii si dosare, iar unii chiar la plecarea din Executiv."Nu sunt foarte optimist in ceea ce priveste buna colaborare in special cu institutia Presedintiei. Probabil ca veti avea in continuare atacuri, calomnii, dosare. stiati la ce trebuie sa va asteptati in momentul in care faceti parte dintr-un Guvern care nu este agreat de catre presedintele care se va intoarce la Cotroceni. Eu mi-am asumat si cred ca si dumneavoastra v-ati asumat acest lucru.
Regret foarte mult ca oameni pe care-i consider in continuare si prieteni, si bun colegi, au fost supusi acestui atac nedrept, dar important este sa ajungem la capat. Poate nu vom ajunge toti in formula de ministri, dar in mod sigur ajungem la capat cu sentimentul ca ne facem datoria", a spus prim-ministrul in sedinta de Guvern..(PRO TV)

"Profetul" din Dăbuleni: Băsescu NU va rămâne preşedinte până în 2014
 Senatorul independent Mircea Geoană a declarat, joi, într-un interviu acrodat MEDIAFAX, că Traian Băsescu îşi va încheia mandatul înainte de 2014, fie prin demisie, fie prin impunerea, într-o modalitate democratică, a plecării sale, respective demitere.Geoană a arătat că actualul mandat al lui Traian Băsescu este practic epuizat şi a spus că ar paria că România va avea alegeri prezidenţiale anticipate.Senatorul a spus că în condiţiile actuale, date fiind votul popular, realităţile şi epuizarea proiectului lui Traian Băsescu, este imposibil ca acesta să îşi termine la termen mandatul de preşedinte.(Realitatea TV)