Publicat: 6 Martie, 2019 - 21:52
Petre Daea nu dorește ca România să devină o grădină zoologică, în detrimentul oamenilor și a hranei lor

Ministrul Agriculturii a vizitat, miercuri, șantiere din județul Brăila la care se lucrează pentru refacerea și modernizarea unor mari sisteme de irigații.Printre subiectele abordate de jurnaliștii care l-au însoțit s-a numărat și acela al cormoranilor.Ministrul a declarat că efectivele de cormorani s-au înmulțit foarte mult în toată  Europa și trebuie promovate urgent măsuri de control al efectivelor, în condițiile în care pierderile pe care le suportă fermele piscicole sunt uriașe.În România cormoranii mănâncă de trei ori mai mult peşte decât obţin fermierii din acvacultură, susține ministrul, care a declanșat o veritabilă campanie de conștientizare a autorităților naționale și comunitare asupra acestui fenomen nociv.

„Trebuie să se ia măsuri de către Comisia Europeană pentru că efectivele de cormorani în Europa s-au înmulţit îngrijorăror. În 25 de ani numărul a crescut de 24 de ori, ajungându-se la minimum 1,8 milioane de exemplare. România face parte din ţările care sunt grav afectate. La nivelul Uniunii Europene pierderea cantităţii de peşte prin consumul zilnic al acestor păsări care se hrănesc numai cu peşte este de 300.000 de tone. În România cormoranii mănâncă de trei ori mai mult peşte decât obţin fermierii din acvacultură. Şi dumneavoastră aţi avut aici un fermier care spunea să mergem să vedem cum la ora actuală sunt în jur de 100 de cormorani în amenjarea pe care o are. Eu am spus că nu merg, pentru că mă îndeamnă să intru după ei îmbrăcat”.

„Sunt soluţii foarte clare, le vom prezenta, echilibrăm efectivele. Prin măsurile specifice pe care le-au luat şi alte ţări. Facem ce trebuie, ce au făcut şi alte ţări. 22 de ţări au cerut derogare de la Comisie.Din nefericire România nu a cerut. (...) Aş vrea să înţelegeţi că eu nu sunt dispus ca România să devină grădină zoologică în detrimentul oamenilor și a hranei lor”, a precizat Petre Daea.

 

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: 

Tag-uri Geo: