Publicat: 11 Iunie, 2020 - 17:27
Share

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat, joi, că la centrele sociale de la Sasca Mică şi Costâna a fost aprobată propunerea de ridicare a măsurii de carantină, după ce în aceste două locaţii nu a mai fost înregistrat niciun caz de COVID-19.

Potrivit lui Flutur, în toate centrele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava nu s-au mai înregistrat cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Preşedintele CJ Suceava a precizat că la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică (CRRN) Sasca Mică au fost testaţi pozitiv 246 de beneficiari şi 70 de angajaţi, iar la CRRN Costâna a fost confirmat cu COVID-19 un număr de 96 de beneficiari şi 36 de angajaţi.

"Pentru asigurarea unei supravegheri permanente, în vederea reglementării fiecărei situaţii apărute, a fost numit câte un coordonator din rândul personalului cu funcţii de conducere din aparatul propriu al DGASPC Suceava la fiecare din cele două centre. Măsurile stricte de igienă şi protecţie luate la nivelul centrelor rezidenţiale, colaborarea cu instituţiile abilitate, DSP şi Spitalul Judeţean Suceava, beneficiarii testaţi pozitiv primind serviciile medicale corespunzătoare chiar în cadrul centrelor, implicarea deosebită a personalului au făcut ca, la doar o lună şi jumătate de la intrarea în carantină, să nu mai existe cazuri de beneficiari testaţi pozitiv", a spus Flutur.

Potrivit lui Flutur, după ridicarea carantinei, va continua să fie asigurată monitorizarea stării de sănătate a beneficiarilor şi a personalului angajat din cadrul celor două centre, vor fi asigurate măsurile de igienă şi protecţie aşa cum au fost aprobate prin planul de măsuri realizat pentru perioada stării de alertă, atât la nivelul DGASPC Suceava, cât şi la nivelul centrelor rezidenţiale. 

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: 

Tag-uri Geo: