Publicat: 26 Februarie, 2013 - 20:00
Share

Acțiune de succes a jandarmilor montani din județul Suceava. Marţi, 26 februarie a.c., la ora 00.05, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean  a fost redirecţionat un apel telefonic efectuat prin S.N.U.A.U. 112 de către B. Marius, de 35 de ani, din municipiul Suceava. Bărbatul a semnalat faptul că intenţiona să ajungă la un schit, însă s-a rătăcit într-o zonă împădurită din apropierea municipiului Câmpulung Moldovenesc.

Pentru găsirea persoanei în cauză au acţionat efective din cadrul Postului de Jandarmi Montan Câmpulung Moldovenesc şi lucrători ai Serviciului Public Salvamont Suceava. Activitatea de căutare a fost susţinută şi de către pompierii militari din cadrul detaşamentului din municipiu, care, alături de jandarmi şi salvamontişti, au ţinut legătura telefonic cu persoana în cauză.

B. Marius a fost găsit în jurul orei 01.30 în apropierea localităţii Pojorâta şi, deoarece prezenta o uşoară stare de hipotermie, a fost transportat la spitalul din Câmpulung Moldovenesc, unde i s-au acordat îngrijiri medicale.Potrivit purtătorului de cuvânt al IJJ Suceava,Bogdan Cornaci jandarmii montani patrulează zilnic pe traseele din Masivul Rarău pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, îndrumarea şi informarea turiştilor, precum şi pentru salvarea şi evacuarea persoanelor aflate în dificultate. De asemenea, la sfârşit de săptămână, un echipaj asigură permanent menţinerea ordinii publice în zona Cabanei Rarău.

În aceste misiuni, jandarmii colaborează în condiţii foarte bune cu lucrătorii Salvamont din Câmpulung Moldovenesc, existând o informare continuă şi reciprocă între cele două structuri în vederea îndeplinirii obiectivului comun – siguranţa turiştilor.