Publicat: 1 Decembrie, 2017 - 22:06

Lipsa pe arena politicà germanà a unor leaderi in màsurà sa zguduie inertia unei aliante de guvernare ce pàrea a putea dormi linistità in succesele economiei  tàrii au contribuit mult la construirea in jurul imaginii Angelei Merkel a unei aureole de “cancelarà eternà”.   Luni 25 septembrie, precum se stie, multi oameni politici din alianta CDU (Christlich Demokratische Union Deutschlands)/CSU(Christlich-Soziale Union) - SPD (Sozialdemokratische Partei Deutschlands), au avut,  pentru prima datà dupà intemeierea Republicii Federale a Germaniei, senzatia netà cà in tara stabilitàtii guvernamentale incepe o perioadà de instabilitate. Doamna Merkel, care se pregàtea sà preia pentru a patra oarà dupà alegerile din 2005 care au adus-o in fruntea acelei Grosse Koalition in cadrul càreia a avut, precum Cancelar, rolul fundamental in elaborarea deciziilor conectate la probleme cheie ale politicii interne si externe, s-a trezit brusc in fata unei situatii socante: trebuia sà caute noi aliati cu care sà inlocuiascà indisponibilitatea fostilor “tovaràsi de drum” , socialdemocratii, de a  mai participa la guvernare. In urma voturilor exprimate duminicà 24 septembrie pentru Bundestag, unde numàrul “scaunelor” este flexibil in functie de colegii, CDU/CSU a primit 243 mandate, cu 68 mai putine decat la alegerile din 2013 (309), si oricum reprezentand -8% din electoratul ce a votat pentru in 2013. Partidul Doamnei Cancelar a inregistrat cu aceastà ocazie minimul sàu postbelic. SPD, la randul sàu, a fost puternic penalizat de electorat: a dobandit doar 153 mandate, cu 40 mai putin decat cele primite la alegerile din 2013, flexiunea negativà a electoratului popular fiind  (fatà de acelasi 2012) de -5%, un minim istoric, semnat de o coborare a votului popular, fatà de 2013, de la 25,7% la 20,7 %, procent care reprezintà si el un minim istoric. Noutatea alegerilor din 24 septembrie o reprezintà Alternative fur Deutschland (AfD), partid nationalist si anti emigranti, devenit a treia fortà in parlament, cu 98 mandate si un vot popular de 13,2%. Liberalii (FdP), reintrati in Bundestag si gratificati cu 77 mandate, Verzii  si Linke (stanga centrului stanga), fiecare cu 67 mandate, contribuie si ei la diversificarea unui cadru parlamentar care ingusteazà sfera optiunilor atat pentru CDU/ CSU cat si pentru SPD.

Luand act de dezastrul suferit de SPD la 24 septembrie, actualul lider al SPD Martin Schultz, fostul presedinte la Parlamentului European, care pàrea, la inceputul campaniei electorale in màsurà a putea a se propune, intr-o viitoare coalitie precum inlocuitor al Doamnei Merkel in fruntea guvernului, a intrevàzut la orizont, ca unicà solutie pentru làrgirea spatiului politic al propriului partid, neangajarea partidului sàu intr-o, incà posibilà, desi fragilà, Grosse Koalition. Acelasi Martin Schultz a dat o lecturà realistà rezultatelor  alegerilor: pentru el alianta SPD cu  CDU/CSU a creat o situatie de “crizà existentialà” a SPD, care prin ea isi pericliteazà, in esichierul politic german si international, pozitia sa de Volkspartei, partid popular de masà, a càrui sursà de voturi sunt lucràtorii din industrie si tertiar. Schultz a preferat trecerea in opozitie pentru “a regàsi inspiratie politicà si solutii programatice” care sà reapropie SPD de un electorat deziluzionat de deteriorarea vizibilitàtii principiilor promovate de social-democrati in timpul guvernului de Grosse Koalition. Nu se poate spune insà cà in actele de guvernare ale coalitiei condusà de Cancelarà nu s-au regàsit propuneri ale SPD; unele au fost configurate in legi ce au vizat varsta iesirii la pensie, salariul minim, fondurile pentru scolarizare,  facilitàti pentru familii etc. Toate aceste initiative au apàrut insà in exterior a fi emanatii ale Cancelarei si au sfarsit prin a-i mentine popularitatea. In linii mari insà criza prin care trece SPD se inscrie intr-un context mai amplu al crizei social-democratiei din Europa, crizà ce ar corespunde, dupà unii studiosi ai istoriei contemporane, cu necesitatea “modernizàrii justitiei sociale”, nu doar in aspectele teoretice, ci si in cele aplicative. Din randurile analistilor ce graviteazà in jurul Fundatiei Friedrich Erbert s-a fàcut auzità in repetate randuri pàrerea dupà care partidul ar trebui sa isi revadà strategia, sà accepte idea de a nu mai fi perceput ca un partid exclusiv al “clasei muncitoare” si sà se adreseze si acelora care fac parte din “perdantii globalizàrii”, din randurile “electorilor care se simt – dupà expresia lui Michael Brönining, expert analist legat de activitatea de cercetare desfàsuratà isub egida Fundatiei Friedrich Ebert -  emarginati din punct de vedere  economic, cat si din punct de vedere politic si cultural”. Aceasta ar fi, in mare, motivatia “strategicà” a  distantàrii SPD de CDU/ CSU, promovatà de Schultz.

Doamna Merkel, dispusà sà caute o solutie alternativà, s-a adresat ca atare  liberalilor lui Christian Lindner. Pe hartie, acestia impreunà cu Verzi, a càror prezentà la guvernare nu ar fi fost o noutate deoarece fusese deja experimentatà in timpul cancelariatului Schroder,  ar fi putut da nastere la o majoritate aritmeticà plauzibilà in Bundestag. Salvatà majoritatea, salvatà si pozitia inoxidabilei, “eternei“ (in imaginarul presei germane) Cancelare. Doamna Katrin Göring Eckardt, liderul partidului Verzilor, nàscutà ca si Angela Merkel in RDG, din 2005 panà in 2013 vicepresedinte al Bundestagului, foarte activà in Bisercia Evanghelicà, in cadrul càreia a detinut functii importante (panà in 2013) in ierarhia ecleziasticà, s-a aràtat favorabilà intràrii in coalitia de guvernamant. Un punct solid de convergentà cu Verzii era reprezentat deja de cotitura imprimatà de Cancelarà in politica energeticà germanà in 2011, prin renuntarea la productia de energie nuclearà si inceputul procesului de scoatere din functiune a centralelor de profil.

La Bruxelles semi-victoria Cancelarei si “defectiunea” SPD a generat, fireste, temeri privind mult sperata relansare - dupà Brexit - a  unei Uniuni tractionatà de tandemul Germania-Franta. In Parlamentul U.E. activitatea legislativà deja incetinità, pentru a nu spune blocatà, de  confruntarea electoralà intre Merkel si Schultz nu are incà o orientare precisà la nivelul marilor grupuri. Popularii asteaptà clarificàri in Germania si iesirea Spaniei din tensiunea generatà de “cazul Catalonia”. In curand vor reintra in arena electoralà – in parte deja au intrat – “popularii” din berlusconiana Forza Italia, “partidul intreprindere” al cunoscutului magnat de presà.

Diferentele de viziune intre liberali, verzi si CDU/CSU in ce priveste abordarea unor teme majore de politicà internà, printre care  acea a migrantilor si a celor ce au inaintat cerere de azil, au creat in cursul tratativei pentru formarea unui nou guvern frictiuni  care spre 20 noiembrie au devenit insanabile. Liberalii cereau modificarea legii emigratiei inaintea oricàror alte màsuri legate de temà, verzii la randul lor doreau anularea imediatà a màsurii luate de guvernul precedent in legàturà cu suspendarea pe doi ani a intregirii familiilor, suspendare agreatà de Merkel si din scopuri tactice, cand si-a dat seama de consecintele negative asupra cadrului politic ale deschiderii frontierelor germane tuturor migrantilor proveniti dinspre Orientul Mijlociu.  Deschidere care a facilitat periculoasa ascensiune a dreptei extreme in Bundestag.

Abandonarea de càtre Lindner a tratativelor  cu CDU si rezistenta verzilor a pus-o pe cancelarà in fata unei lipse de alternative care ducea direct la votul anticipat, cu toate consecintele dezastruoase pe plan intern si international - in principal reprezentate de repercusiunile asupra soliditàtii Uniunii Europene - ce ar fi  fost generate de o previzibilà consolidare in Bundestag a partidului Alternative fur Deutschland. Dupà 21 noiembrie, in fata iminentei instabilitàtii politice si eventualitatea neteziri, prin noi alegeri, drumului pentru  ascensiunea fortelor distructive anti - U.E. si xenofobe, s-au intetit presiunile presedintelui Germaniei, domnul Frank-Walter-Steinmeier, fost ministru de externe (2005-2009 si 2013-2017) de mult bun simt panà nu cu mult in urmà,  asupra partidelor ce au compus  fosta coalitie. In jocul politic dintre pàrti, Cancelara a làsat totusi deschisà poarta alegerilor, ca ultimà solutie, dar si ca o amenintare voalatà adresatà SPD, de tipul: “voi veti fi responsabilii dezastrului (subanteles si “dacà nu le impiedicati prin alianta cu noi” – n.n.)”. Despre tehnica aruncàrii “pisicii moarte” in curtea vecinului am avut ocazia sà scriu in urmà cu doi ani intr-o prefatà la o carte a excelentului nostru prieten si analist politic Octavian Andronic, dedicatà unui an crucial din parcursul constuirii politicii otràvite a dezastrului national din “mini-era” Bàsescu & Comp. Din pàcate se pare cà SPD, care are un grup conducàtor instruit, insà lideri nici pe departe de statura politicà a unui Willy Brandt (cancelar 1969-1974) sau Helmuth Schmidt (cancelar 1974-1982), nu are  alternative la dispozitie. O parte a conducerii sale si pàrti consistente ale electoratului sàu sunt favorabile la relansarea unei coalitii cu CDU/ CSU si ca atare Cancelara actualà are mari sanse de a ajunge la al patrulea mandat, cu exceptia cazului in care un “accident de pe parcurs” va determina o optiune diversà.

In jurul “fetei venità din Est”, acum o doamnà deja consumatà fizic de eforturile si intensitàtile vietii politice, s-a construit in ultimele douà decenii o mitologie a imbatibilitàtii.  Recent o parte a presei germane a schimbat tonul in ce o priveste, in special dupà ce s-a pus problema posibilei recurgeri la alegeri anticipate, ceea ce presupunea demisia cabinetului in “prorogatio”.  Meciul intre partidele ce pot participa la guvernare este incà in curs, ca si cel intre sustinàtorii mediatici si politici ai Cancelarei si cei ce doresc o schimbare. Este acuzatà de càtre “presa càldutà” cà s-a specializat excesiv in “acrobatii politice”. Intr-un cotidian ceva mai incisiv decat multe altele - “Die Welt”, emanatie a Grupului Springer -  dorinta Cancelarei de a nu pàràsi “cabina de regie” a politicii germane  panà la epuizarea posibilitàtilor de a ràmane la plansa de comandà a generat “o situatie ca in Zimbawe”, de unde implicita comparatie cu cramponarea de putere a lui Mugabe. (cf. “Die Welt”, 21 noiembrie 2017). Desigur, tonul comentariului este exagerat, dar ceva adevàr existà in afirmatie. Glumind, s-ar putea spune cà Doamna Cancelarà se agatà de putere si din simtul datoriei, constientà fiind cà in partidul sàu nu sunt candidaturi alternative. Angela a dominat cu atata energie partidul cà nu se vede la orizont “schimbul de maine”, in afara cazului cand prin acesta se intelege de pildà o persoanà precum fostul ministru de finante Schäuble (actualmente deja presedinte al Bundestagului), omul care cu rigoarea sa financiarà, exercitatà pe spinarea europenilor”nedisciplinati”, si in special a grecilor (mai ales dupà salvarea de càtre Statul german a  bàncilor  germane, ce acordaserà din plin imprumuturi discutabile, la stanga si la dreapta), a devenit simbolul rigorii nediferentiate, opusà politicilor de investitii si deci de “crestere”. De ton opus celui abordat din “Die Welt” in privinta permanentei cancelarei “la carmà” a fost tonul sententios al marelui maestru supravietuitor  al Scolii de la Frankfurt, Jürgen Habermans, autor al recentei càrti “In spirala tehnocraticà”, pe care o recomandàm tuturor admiratorilor din Romania ai nelegitimului defunct guvern Ciolos: “Nici-o alegere! SPD sà guverneze cu Cancelara” (declaratie din 21 noiembrie, cf. “la Repubblica” 22.11.2017). Desigur, ar fi salvatà o minimà iluzie de stabilitate, dar in mod sigur cadrul politic general nu se va imbunàtàti. Cancelara este, din punctul nostru de vedere, un “factor de risc” pentru guvernarea unei tàri care si-a asumat panà acum, in bine si uneori in ràu (datorità excesului de promovare a propriilor interese), rolul de leader al Uniunii Europene. In decursul exercitàrii celor trei mandate, Angela Merkel a fàcut nu putine erori politice macroscopice. Cristoph Schwennicke trece in revistà  (in “Cicero. Magazin fur politische Kultur”, septembrie) unele din macroscopicele erori de decizie ale Doamnei Merkel. Citeazà cazul costurilor aberante ale energiei electrice dupà renuntarea din 2011 la energia nuclearà, calculate la 520 miliarde de euro in plus (panà in 2025) fatà de costurile in cazul mentinerii sistemului de productie de energie nuclearà. Citeazà costurile salvàrii de la faliment a Greciei prin injectiile de valutà din cele trei pachete de imprumuturi de panà acum, care desi nu greveazà panà acum pe contribuabilii germani, la ora adevàrului, a falimentului inevitabil si declarat al acelei tàri, vor determin eforturi uriase, aproape de nesustinut, pentru salvarea euro-sistemului. Examinand politica urmatà din 2015 incoace de Cancelarà in problema migrantilor autorul evidentiazà cà proiectia de calcul a costurilor aceste politici pe parcursul urmàtorului deceniu se invarte in jurul cifrei de 1000 miliarde de euro, care nu sunt o bagatelà nici màcar pentru Germania.  Contradictiile migratiei electoratului german dinspre stanga càtre partidul Cancelarei si càtre AfD, concluzioneazà autorul, au creat impresia cà ea este de neinlocuit, in pofida faptului – am adàuga - cà problema migratiei isi mentine potentialul politic explosiv.  “Intrucat pentru a rezolva o situatie provocatà chiar de dansa – scrie comentatorul german -, Merkel invocà necesitàti de securitate nationalà, si deoarece este (in varful piramidei – n.n.) dintotdeauna, Merkel pare destinatà a ràmane”. Multi electori germani o confundà cu ultimul bastion al stabilitàtii europene si unul dintre ultimele bastioane ale stabilitàtii mondiale. In unele organe de presà o criticà la adresa ei pare a fi purà blasfemie. Confruntarea electoralà intre Angela Merkel si Martin Schultz i se pare colegului nostru german “o sfidare intre un om fàrà caracter si o femeie fàrà calitàti”.  Ne vine involuntar in minte titlul romanului lui Musil, “Omul fàrà calitàti” (“Der Mann ohne Eigenschaften”). Nu doar in mediul cultural germanic absenta opiniei adecvate a fost confundatà cu opinia insàsi…

Pozitia de primadonà pe scena istoriei germane a Cancelarei Angela Merkel nu ar fi putut a exista dacà in amonte de lacul de bunàstare in care au pescuit timp de trei legislaturi germanii nu se afla izvorul legislativ sàpat, uneori impotriva vointei propriului partid, de Gerhard Schröder (cancelar 1998-2005). Angela a intrat pe scenà la momentul istoric potrivit pentru ascensiuni politice cu mijloace “neortodoxe”, momentul cand socialdemocratii din Europa erau fascinati de idea asa numitei “a treia cale”, intens mediatizatà de “succesele” lui Blair in Marea Britanie, ce propunea in fapt, ca model de abordare politicà laburismul conceput precum o variantà a politici adversarilor (conservatorii si liberalii) ce trebuiau bàtuti cu propriile arme. A speculat momentul de slàbiciune al sociademocratiei germane si i-a preluat programul creînd iluzia guvernàrii inovative, in numele unui alt “viitor luminos”. A navigat inteligent, mereu pe langà tàrmuri. Acum are insà o problemà: cu glicosatul produs in principal, la nivel mondial, de Monsanto, multinationala care isi impune propriile interese, in pofida sànàtàtii populatiilor, prin tratative cu guverne si “entitàti multilaterale”, de genul Uniunii Europene, pe care nu o putem numi chiar Uniune deoarece nu prea pare a fi chiar unità. Ministrul agriculturii din guvernul Cancelarei Merkel, dl. Christian Schmidt (CSU) tocmai a fàcut cadou, cu votul sàu, multinationalei Monsanto o majoritate a reprezentantilor tàrilor U.E., acea majoritate care trebuia sa decidà pentru da sau nu in legàturà cu  prelungirea cu incà 5 ani a productiei de glifosat, ierbicid cancerogen dupà unii oameni de stiintà, necangerogen dupà altii. Deplasarea votului Germaniei càtre adeptii prelungirii a creat “efectul turmei”. La numàràtoarea voturilor cei ce s-au aliniat pozitiei lui Christian Schmidt au fost 18, cei ce au luat in serios consideratiile Centrului de Cercetare privind Cancerul, organism al Organizatiei Mondiale a Sànàtatii, au ràmas 9. Pàna in ziua votului ministrilor agriculturii tàrilor din U.E. (28 noiembrie) linia guvernului german era cea a abtinerii de la vot, deoarece in legàturà cu problema continuàrii stropirii cu glifosat componentele Grosse Koalition erau pe platforme diferite: socialdemocratii erau contra prelungirii autorizàrii, CDU/CSU se pronuntau pentru prelungire. Verzii - potentialii aliati ai  partidului Doamnei Merkel  -  erau si ei categoric contra. Ca sà intrebuintàm limbajul popular: aceasta a fost una din ocaziile in care Cancelara “si-a tras presul de sub picioare”. Fostii aliati se intreabà  – in pofida insistentelor presedintelui Steinmeier pentru formarea unei noi Grosse Koalition – dacà este cazul sa investeascà incredere in loialitatatea Doamnei. Reactile unor structuri importante institutionale  economice din unele tàri din U.E. nu s-au làsat asteptate. “Coldiretii”, care ii regrupeazà pe “cultivatorii directi” italieni, si nu sunt putini, a cerut chiar stoparea utilizàrii  glifosatului in Italia. Folosirea numitului ierbicid este interzisà deja prin lege in Italia in “locurile frecventate de populatie si de grupuri vulnerabile, precum parcuri, gràdini, terenuri de sport, arii de jocuri pentru copii, curti si arii verzi din interiorul complexelor scolare sau structurilor sanitare”. Gafa monumentalà a reprezentantului Germaniei, “iesit de sub control”, creazà dubii in randurile potentialilor aliati de guvernare. Nu a servit la repararea gafei declaratia doamnei Merkel dupà care votul ministrului sàu “nu exprima pozitia guvernului”. Acolo unde Schultz nu reuseste sà-i convingà pe membri SPD  cà alianta cu CDU/ CSU trebuie depàsità, ii va convinge probabil intrebuintarea glifosatulului. Din pàcate nu lor le va reveni decizia si oricum, dat fiind starea de alarmà privind ascensiunea dreptei in cazul alegerilor anticipate, Grosse Koalition pare a fi mai mult decat o ipotezà. Incà nu este clar dacà suferintele ce le va indura pentru realizarea acestei carpeli politice va produce vreo sinucidere politicà.

Format: 

Tags: