Publicat: 17 Decembrie, 2019 - 08:46

Pacientii si angajatii Centrului de Ingrijiri Paliative “Sfantul Nectarie” din Bucuresti au fost vizitati, duminica, de Mos Craciun, voluntarii Paraclisului Catedralei Mantuirii Neamului si Grupul Psaltic "Anastasis". Vestitorii Nasterii Domnului Iisus au surprins gazdele cu frumoase colinde care au rasunat pe holurile centrului si cu dulciuri si fructe bio, precum si cu cate o iconita. Darurile au fost inmanate de voluntari la pat pacientilor care nu se mai pot deplasa, iar cei mai energici au fost implicati de catre voluntari la impodobirea coronitelor traditionale din brad care au fost, ulterior, asezate in fiecare salon. 

Danut Viorel Pruna, coordonatorul voluntarilor Paraclisului Catedralei Mantuirii Neamului, a declarat: "Am venit astazi si cu Mos Craciun, le-am adus tuturor pacientilor de aici bucuria Craciunului, bucuria copilariei. Au primit daruri foarte   multe, dar nu neaparat acestea au contat atat de mult, cat dragostea, afectiunea, discutiile purtate, incurajarea, indemnul de a uita cel putin acum in perioada sarbatorilor de toate necazurile, problemele pe care le au si sa stie ca  tot timpul, atat angajatii centrului, cat si noi, le suntem aproape si ii ajutam de fiecare data cand au nevoie".

La impodobirea coronitelor au dat o mana de ajutor si angajatii Centrului de Ingrijiri Paliative “Sfantul Nectarie” care au apreciat ca prezenta voluntarilor in mijlocul pacientilor este o mare bucurie pentru acestia.

Adriana Caruntu, Directorul Centrului de Ingrijiri Paliative “Sfantul Nectarie”, din Bucuresti, a subliniat: "Activitatea de astazi a fost minunata, s-a inscris cu multa importanta si cu valoare spirituala pentru pacientii din centru, deoarece au avut bucuria sa asculte colinde minunate care au rasunat pe holurile acestui centru, dar cu atat mai mult pacientii s-au bucurat pentru ca a venit Mos Craciun care le-a vorbit atat de frumos, le-a dat speranta, i-a intarit, i-a mangaiat, le-a adus cate un cadou si se vedea clar ca toata lumea era foarte incantata de prezenta Mosului care a avut grija sa intre in aceasta atmosfera de comuniune si sa fie aproape de sufletul lor".

Ioana Tincu, voluntar la Paraclisul Catedralei Mantuirii Neamului, a adaugat: "Simt o mare bucurie sa fiu alaturi de oamenii care sunt in suferinta si vreau sa le ofer bucuria urarilor, o bucurie care vine de la Dumnezeu, o bucurie care ne face pe toti sa fim mai buni si sa infrumusetam un pic zilele care urmeaza pana la Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos".

Toate actiunile voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Nationale se desfasoara cu binecuvantarea Patriarhului Romaniei, Preafericitul Parinte Daniel, si sub coordonarea Arhim. Ciprian Gradinaru.


 

Tag-uri Nume: