Publicat: 29 Ianuarie, 2020 - 10:17
Managerul Adriana Nica acuză lipsa de onestitate a „avertizorilor” de soiul lui Ungureanu

Managerul Spitalului Universitar de Urgenta Bucuresti, Adriana Nica a declarat marti ca Departamentul juridic a finalizat o plangere penala care va fi depusa "cel tarziu" miercuri impotriva celor care "denigreaza" unitatea medicala.

Reactia vine dupa ce deputatul USR Emanuel Ungureanu a scris pe Facebook ca "mii de litri de sange contaminat si alte deseuri infectioase de la sute de unitati sanitare din Romania sunt aruncate zilnic in sistemul de canalizare", printre aceste unitati mentionand si Spitalul Universitar.

"Impreuna cu juristii spitalului, tocmai am redactat o plangere penala pe care cel tarziu maine o vom inainta organelor statului, pentru ca nu mi se pare normal ca de fiecare data Spitalul Universitar sa fie pus intr-o umbra nefavorabila si denigrat de anumite persoane care cu siguranta isi doresc ceva in acest spital. (...) Spitalul, prin Departamentul juridic, a finalizat o plangere penala indreptata impotriva tuturor care ne denigreaza in felul acesta spitalul nedocumentandu-se inainte. Ei confunda decontaminarea cu statia de epurare", a spus Nica.

Ea a precizat ca in spital exista proceduri si protocoale, iar personalul medical din Blocul operator a fost instruit cu privire la manipularea produselor care rezulta in urma activitatii medicale.

"Personalul din Blocul operator a fost instruit cu privire la acest lucru, cum se manipuleaza aceste produse care rezulta in urma activitatii medicale si chirurgicale. Domnul probabil ca nu cunoaste diferenta dintre decontaminare si statie de epurare. Procesul de decontaminare nu va fi inlocuit niciodata de nicio statie de epurare, pentru ca prin decontaminare bacteriile sunt distruse in proportie de 99,99%, spre deosebire de statiile de epurare, care nu fac altceva decat sa scada incarcatura bacteriana si virusologica. Niciodata o statie de epurare nu distruge bacteriile.

Chiar daca exista statiile de epurare, acestea nu fac treaba procesului de decontaminare. Or, aceste lichide, inainte sa fie aruncate, trebuie sa fie decontaminate, decontaminate fie pe baza de produse de clor, fie pe baza de alte produse bactericide omologate atat in UE, cat si in Romania. Si apoi, dupa ce sunt decontaminate, ele sunt aruncate in niste chiuvete speciale, nu chiuvete pe care le folosim pentru alte proceduri, sau in wc-uri speciale care au aceasta destinatie, nemaiexistand niciun risc dupa ce ele sunt decontaminate. Procesul de decontaminare este obligatoriu", a explicat managerul unitatii medicale.

Adriana Nica a sustinut ca statiile de epurare nu fac altceva decat sa scada incarcatura bacteriana si sa prelucreze apele menajere, "nicidecum" produsele biologice.

"Pentru asta trebuie sa ne informam si dupa aceea sa aruncam cu noroi in activitatea colegilor mei, care isi desfasoara activitatea medicala cu constiinciozitate si conform pregatirii lor pe care si-au facut-o de-a lungul timpului. Imaginile sunt de la noi. Imaginile nu sunt din Blocul operator central al spitalului. Imaginile sunt dintr-un bloc operator de pe etaj, unde, intamplator, isi desfasoara activitatea unul dintre cei doi mari avertizori de integritate pe care spitalul ii are. Eu nu pot sa exclud faptul ca aceste poze au fost facute intentionat de acel avertizor de integritate, dat fiind faptul ca ancheta noastra preliminara catre acea persoana duce", a mai spus Nica.

Marti, deputatul Emanuel Ungureanu a publicat mai multe fotografii pe Facebook din Spitalul Universitar, primite de la rețeaua personală de turnători din spital.