Publicat: 17 August, 2018 - 21:30

Starea economiei si ambitiile politice 

In mijlocul lui martie 2018 cunoscuta agentie Moody’s, spaima burselor si guvernelor tàrilor industrializate si in curs de dezvoltare (si nu numai), declasase rating-ul  Turciei de la Ba1 la Ba2 plasand astfel afidabilitatea datoriei tàrii cu douà  trepte sub nivelul recomadabil pentru investitii, adicà in zona “junk” (“hartie de aruncat la gunoi”). Precum se stie apropierea de pragul BBB  este consideratà periculoasà atunci cand este vorba de debitul unui stat suveran intrucat investitorii institutionali nu pot sà detinà bond sub categoria “A”. Turcia a fost inscrisà de Moody’s in martie in lista unor tàri care au probleme cu “atractivitatea” ce mobilizeazà investitorii,  categorie din care  fàceau parte tàri ca Brazilia, Croatia, Costa Rica etc. Agentia a explicat declasarea prin referiri la “slàbirea institutiilor (formularea se preteazà la interpretàri politice - n.n.), efectele eventualelor socuri externe si la inmultirea riscurilor geopolitice”.  In discutie se punea in fapt credibilitatea presedintelui Recep Tayyip Erdogan lasandu-se clar a se intelege cà politicile de el si guvernul sàu promovate se aflà la originea limitàrii potentialului de crestere economicà. In raportul ei doamna Kristin Lindow, Senior Vice Presedinte al Moody's Investors Service a sustinut cà  guvernul presedintelui Erdogan “pare (subl. n.) a se fi concentrat pe màsuri pe termen scurt  minand astfel bazele unei eficiente politici economice si punand la indoialà reformele economice”, in timp ce , “inflatia persistentà si directia politicà adoptatà, precum mentinerea stàrii de urgentà introdusà dupà tentativa de loviturà de stat din iulie 2016, apasà asupra Tàrii”. In ciuda cresterii economiei - a explicat doamna Lindow - «datoria si nevoile financiare ale Turciei s-au inràutàtit”.  La momentul respectiv  declasarea operatà de Moody’s , care venea dupà ce alte douà agentii (Standard & Poor’s si Fitch decàzuserà la nivel de “junk”  rating-ul Turciei  in raport cu datoria externà  fàcuserà aprecieri similare - nu a avut efecte foarte grave. Pe pietele finaciare lira s-a depreciat cu 10% fatà   dolar ajungand astfel la o depreciere de 40 % in raport cu situatia de la inceputul anului 2015 (cf. si : http://www.ilsole24ore.com/art/mondo/2018-03-08/moody-s-declassa-turchia-ma-pil-continua-correre-201322.shtml?uuid=AEr4P ). In aceeasi lunà martie, cand Moody’s a lansat alarma in legàturà cu posibilele dificultàti financiare ale Turciei inflatia era in plin avant: 10% fatà de obiectivul de 5% al bàncii centrale. Ceea ce fàcea ca la orizont sà se intrevadà un fenomen inflationist ce ar fi putut eroda rentabilitatea intreprinderilor si puterea de cumpàrare a consumatorilor interni.

Deficitul de cont curent al Turciei in acel moment se situa la nivelul a 57,2 milarde de dolari (5,6% din PIB) fatà de 33,1 miliarde de dolari (3,6 % din PIB) in 2017. Rezervele valutare ale tàrii erau la nivelul de 67,9 miliarde de dolari, in timp ce nevoile financiare externe se situau la nivelul a 222 miliarde de dolari. Suma este considerabilà dacà se tine cont de faptul cà produsul intern brut al Turciei crescuse in 2017 cu 7,4%  (media trimestralà), in loc de 4,1%,  cat il indica proiectia din Raportul de analizà pe tarà al Comisiei UE (cf. https://atradius.it/pubblicazioni/rapporto-paese-cee-turchia-2017.html-p.22), si cà deficitul de cont curent urma sà creascà  datorità  ridicàrii costurilor petrolului.

In ciuda turbulentelor politice si economice inregistrate la scarà planetarà si care datorità cadrului periculos de fluid creat, prin reflex direct, de implicarea Turciei in ràzboiul civil din Siria, economia acesteia a dat semne de crestere substantialà in 2017 fatà de media anului  2016 (3,7%), anul loviturii de stat  atribuità gülenistilor.

Multi analisti atribue cresterea economicà spectaculoasà a Turciei din 2017 faptului cà ar fi fost  drogatà de anumiti factori, printre care ajutoarele publice acordate intreprinderilor mici si mijlocii si tàierea taxelor, ceea ce a stimulat cererea internà dar in acelasi timp a contribuit la stimularea inflatiei. Aceasta nu a coborat in 2017 sub 9,58% (ianuarie)  media anualà a inflatiei fiind 11,14%, punctul maxim din decembrie atingand 13%, procentul cel mai ridicat inregistrat in ultimii 14 ani, cu mult peste prevederile-tintà ale bàncii centrale (5%). Scepticismul analistilor in privinta evolutiilor viitoare si declasàrile institutelor de rating a provocat in repetate randuri  reactii furioase din partea presedintelui  Erdogan, increzàtor in ce priveste ajungerea obiectivele cresterii indicate de guvern.  In Planul Economic pe Termen Mediu pentru perioada 2018-2020 a fost de altfel prevàzutà o crestere medie anualà de 5,5%. In Plan    s-a punctat pe  dezvoltarea unor sectoare economice  ce folosesc tehnologii de  varf precum apàrarea, productia de energie atomicà, aviatia, produsele farmaceutice si chimice etc. Acea parte din Plan care a luat in considerare acordarea de facilitàti pentru  investitorii stràini care intentioneazà sa delocalizeze a fost pusà deja sub semnul intrebàrii  nu doar de enorma turbulentà starnità in economia mondialà de politica tarifelor dusà de administratia Trump, ci si de sanctiunile aplicate de aceasta unor tàri cu care Turcia are relatii economice stranse in sectoare cheie pentru mentinerea in functiune a aparatului industrial.  Printre acestea se numàrà si Iranul (cu exportul sàu substantial de petrol càtre Turcia). Se intelege bine de ce Turcia a refuzat sà urmeze, ca si Uniunea Europeanà, linia politicii sanctiunilor promulgate de Trump impotriva Iranului dupà iesirea unilateralà a SUA (8 mai 2018) din Acordul nuclear incheiat la 14 iulie 2015 cei 4 membri ai Consiliului de Securitate al ONU cu putere de veto + Germania. Pentru Guvernul Turciei, Presedintele Erdogan si economia Turciei aderarea la sanctiuni ar fi insemnat un act de sinucidere economicà, de subordonare neconditionatà fatà de politicile SUA. Desi era evident cà Turcia va traversa o perioadà turbulentà economic, hrànità si de confruntarea politicà a intereselor sale nationale cu ale SUA si altor tàri implicate in criza din Orientul Mijlociu si in special in ràzboiul civil sirian,  previziunile pe termen scurt, elaborate in 2017, ale principaleor institutii financiare internationale - Banca Mondialà si Fondul Monetar International - in ce priveste economia Semilunei au ràmas destul de optimiste: prima a luat in considerare o crestere in 2018 de 4,5%, a doua de 4,4%.

Observatori mai sceptici cred insà cà in 2018 - si probabil si in viitorul apropiat  - economia turcà va fi instabilà deoarece, pe de o parte cresterea se bazeazà pe debit, dupà cum aratà deficitul pe capitolele de cheltuieli curente, pe de altà parte politicile monetare expansive nu au suport in valoarea productiei absorbite pe plan intern sau desfàcutà pe  terte piete, acelea ce asigurà reintràri valutare. Ambitiile economice si politice ale Presedintelui Erdogan au supradimensionat cheltuielile in detrimentul randamentului investitiilor. Cheltuielile la randul lor au fost orientate de necesitatea obtinerii de rezultate care, pentru el si grupul de putere din fruntea AKP, pe care il conduce cu manà de fier, au multumit o parte insemnatà din electorat. De altfel  in timpul scurs de la instalarea (in 2002 lui Erdogan la conducerea guvernelor Turciei) si panà astàzi, produsul intern brut nominal al Turciei a crescut de peste 3 ori. In 2017 era de 752 miliarde de dolari si figura in pozitia nr. 18 a clasamentului mondial.  Turcia ocupa anul trecut  pozitia nr. 29 in clasamentul tàrilor exportatoare din lume. In 2016 a exportat màrfuri in jur de 156 miliarde de dolari si a importat in valoare de 186 miliarde, balanta comertului  extern inregistrand in acel an  un minus de  29,6 mld (https://atlas.media.mit.edu/it/profile/country/tur/).

 

“Schimbarea la fatà” a Turciei si ambitia autoritarà

Recep Tayyip Erdoğan este, fàrà indoialà, un leader care a determinat o “schimbare la fatà”  a Turciei. In primul deceniu de  exercitiu al puterii (2003-2013) venitul mediu pro capite in Turcia s-a triplat. Este un om politic ce se bucurà de  popularitate in acele straturi ale populatiei care, pozitionate intre o relativ subtire clasà medie si categorii in pragul sàràciei  au beneficiat  de pe urma politicii de redistribuire a veniturilor introduse de guvernarea AKP. Sub ocarmuirea sa a scàzut mult mortalitatea infantilà, redresandu-e situatia in acel capitol al sistemului sànàtàtii in care Romania “exceleazà” prin rata cea mai ridicatà din UE: 7,6 decese la mia de copii nàscuti-vii (cf. statistici Euro Health Consumer Index_EHCI, 2017 pentru 2016). In felul sàu Erdogan este un “socialist autoritar”, ca si alti lideri care si-au imbrancit tàrile pe parcursul modernizàrii in ritmuri fortate a sectoarelor economice de bazà pentru a le tractiona in final pe celelalte.  A plecat de la premisa cà somajul este de combàtut prin crearea locurilor de muncà in industrie si a incurajat delocalizàrile oferind investitorilor stràini conditii fiscale favorabile.  Este un nu numai un socialist autoritar, c si un socialist national, otomanist, pentru care harta Turciei, adicà  imaginea cartograficà  a ce mai  ràmanea din Imperiul Otoman in Anatolia si zona Stramtorilor dupà Primul Ràzboi Mondial,  ca efect al dezmembràrii desenatà in jurul mesei de marile puteri invingàtoar prin Tratatul de la Sèvres (20 august 1920), este o farsà istoricà cu care Kemal Atatürk a trebuit sà regleze conturile printr-un ràzboi de independentà, pentru a putea ajunge la rezultatul configurat in “harta Turciei” validatà prin Tratatul de la Lausanne (23 iulie 1923). In 29 septembrie 2016, dupà reconcilierea cu Rusia si Putin si reorientarea intervenità in raporturile cu americanii in urma utilizàrii de càtre acestia a curzilor ca “manà de lucru” pentru “curàtirea terenului” din nord-estul Siriei de ràmasitele armate ale Califatului Islamic (ISIS), Erdogan a abordat in stil semi-brutal spinoasa temà a Tratatului de la Lausanne fàcand referire la cedarea insulelor din Marea Egee Greciei. A  atacat pe “ acel care ne-a inselat prezentand acel tratat ca o victorie”. Expresia “acel care” nu putea nu putea indica alt personaj decat Atatürk, pàrintele Turciei moderne, ultima extensiune politicà  etno-teritorialà a fostului imperiu  otoman (http://www.keeptalkinggreece.com/2016/09/29/erdogan-criticizes-lausanne-treaty-says-we-gave-away-the-islands-to-greece/ ).

In vremea in care militarii incà mai erau garantii constructiei politice a lui Atatürk in statul laicizat si occidentalizat nàscut sub conducerea acestuia o asemena blasfemie nu ar fi putut ràmane fàrà urmàri. Vremea generalilor si laicistilor pàrea a fi apusà incà din 2008. In acel au fost destituiti si arestati numerosi inalti demnitari si ofiteri ai armatei acuzati cà  ar fi fàcut parte dintr-o organizatie conspirativà, Ergenekon,  potential ostilà guvernului “islamistului moderat” (pentru occidentalii creduli) al primului ministru (pe atunci) Erdogan. S-a acreditat atunci public, in mass-media, pàrerea cà membri si simpatizantii Ergenekon ar fi incercat sa organizeze o loviturà de stat impotriva guvernului AKP. In ianuarie 2012 a fost acuzat de a fi in fruntea unei organizatii teroriste generalul İlker Başbuğ, fost Sef al Marelui Stat Major al Armelor Reunite (28 august 2008-27 august 2010), ofiter de prestigiu, instruit in Marea Britanie si SUA, cu o carierà impecabilà. In acea functie era in fapt garantul ordinamentului laic si democratic al Constitutiei. Conform unor surse neverificabile generalul İlker Başbuğ, ca si alti ofiteri sau demnitari, ar fi fost arestat sub presiunea Miscàrii Gülen (Gülen hareketi), miscarea islamicà transnationalà ce promova tema politicà a accesului la educatie, milita pentru pace si pàrea a fi orientatà càtre o intepretare modernà a Islamului, o alternativà la extremismul curentelor religioase de tipul salafismului. De altfel Fetullah Gülen, aflat di 1999 in “auto-exil in Penssylvania (SUA), a fost si ràmane un propovàduitor al compatibilitàtii intre Islam si democratie si impàrtàseste idea cà o abordare laicà a politicii nu este in contradictie cu religia dacà este garantatà acesteia libertatea. Din ceea ce cunosc despre “filosofia” predicatorulul Gülen nu imi este clar care este pentru el perimetrul civic al libertàtii religioase intr-un stat laic.  Gülenistii, dupà alianta stabilità intre Miscare si AKP, au avut grijà sa-si recruteze adepti in straturile intelectualizate ale societàtii turce, inclusiv in randul cadrelor armatei si aparatului judiciar. In cazul arestàrii generalului İlker Başbuğ, insusi Erdogan nu s-a aràtat convins de acuzatiile aduse lui.  La acea vreme nu se rupseserà incà raporturile intre AKP si Miscarea Gülen. Procesul  Ergenekon s-a intins pe mai multi ani si a dat nastere la numeroase speculatii. Presa internationalà l-a taxat adeseori ca un proces maccartist gestionat din umbrà de Gülen si Erdogan pentru a frana opozitia fatà de guvernarea AKP. Abia la 5 august 2013 s-au pronuntat primele sentinte in primul grad al acuzatilor din maxi-procesul Ergenkon in care erau implicati 275 acuzati: s-au emis 17 sentinte de muncà silnicà pe viatà, una privindu-l pe generalul İlker Başbuğ, trei parlamentari ai opozitiei au primit pedepse intre 12 si 35 de ani de temnità, alti 21 au fost achitati (cf. : Turchia, chiuso processo Ergenekon: 17 ergastoli. ISPI. 7 august 2013;  http://www.eastjournal.net/archives/33573 - 3 sept. 2013). İlker Başbuğ (Fig. 1) a fost pus in libertate de o hotarare a Curtii Consitutionale din martie 2014 prin care se constata cà drepturile i-au fost violate. Abia in aprile 2016  Curtea Supremà a anulat multe din sentintele “lotul Ergenkon” din lipsà de probe suficiente.

 Fractura in raporturile lui Erdogan cu amicul-aliat Gülen s-a manifestat cu violentà dupà declansarea, in 2013, unei vaste operatiuni judiciare pentru acte de coruptie in medii guvernamentale si politice legate de AKP si apropiate prim ministrului Erdogan (devenit Presedinte dupà alegerile din 10 august 2014).  Influenta politicà in mediile judiciare a lui Gülen si a miscàrii sale a generat suspiciuni in ce priveste “motoarele” initiativei. La sfarsitul lui decembrie 2013 Erdogan a inceput demolarea sistemului de putere construit de Gülen, incepand cu scolile private infiintate cu concursul Miscàrii sale si continuand, in 2014 si ani urmàtori, cu organele de presà care considera cà ii sunt ostile si cà sunt “gülleniste”, in primis cu cotidianul Hürriyet.  Cu rapiditate guvernul a luat màsuri de subordonare a aparatului judiciar, de “curàtire” a presei, de demitere a numerosi ofiteri de politie, judecàtori si procurori in numele luptei impotriva “Statului paralel” care ar fi preparat in subteranele politicii o loviturà de stat albà impotriva guvernului.  Nu ne permitem a face nici aici si nici in altà parte o comparatie intre situatia “Statului paralel” (pretins sau real) din Turcia si aceea a  “Statului paralel” (pretins sau real, dar mai degrabà slugarnic la vederea licuricilor) atestat de acte in Romania. Existà asemànàri si mari diferente, ele constand in faptul cà in fruntea ambelor tabere ce s-au infruntat pe plaiurile  dambovitene s-au aflat doar caricaturi ale lui Gülen si Erdogan.

 

Complicarea raporturilor cu Uniunea Europeanà

Rezultatul tevaturii judiciare si politice din Turcia descrisà sumar mai sus a constat in faptul cà Erdogan a pus mana pe instrumentele esentiale ale aparatului Statului. La mijlocul lui decembrie 2014 politia a arestat numerosi ziaristi si directori de ziare, acuzati de diferite delicte printre care si cel de a avea legàturi cu   Gülen hareketi.  Comisia Uniunii Europene, care flutura pe sub nas Turciei din 2004 cà trebuie sà indeplineascà toate conditiile pentru intrarea in Europa, stiind bine cà Germania nu va fi de acord (ca si alti membri UE), s-a gràbit - prin vocile autorizate ale comisarului pentru raporturile internationale (Federica Mogherini) si ale comisarului pentru extindere (Johannes Hahn) sà comunice guvernului Turciei  cà arestàrile au fost “impotriva valorilor europene”.  Delicata partidà a raporturilor Comisiei UE cu Turcia a luat in 2016 o turnurà ce nu putea duce decat la o incordare a raporturilor. Dupà negocierile incepute in mod formal in 2005, datorità reformelor guvernului Erdogan, printre care si abolirea pedepsei cu moartea, a fost necesar, datorità tergiversàrilor de tot felul, un acord de reluare a procedurilor. La 18 octombrie 2015, 10 zile dupà ce se exprimase categoric impotriva intràrii Turciei in UE, cancelara Angela Merkel (Fig. 2), confruntatà atat cu problema migratiei de masà spre Germania (incurajatà fàrà criterii clare chiar de ea) cat si cu reactilor negative, interne si externe (din tàri UE),  a incearcat sà “dregà busuiocul” si s-a deplasat la Istanbul unde impreunà cu primul ministru Ahmet Davutoglu s-a repus in discutie accelerarea impotmolitelor negocieri intre Ankara si Bruxelles.  Prima conditie turcà pentru semnarea “acordurilor de readmitere” a fost aceea  a liberalizàrii totale de càtre UE a vizelor pentru cetàtenii turci.  A urmat aprobarea, in noaptea de 17 spre 18 martie 2016, de càtre liderii UE (cei 28) a acordului cu Turcia, devenit efectiv in aceeasi zi dupà confirmarea textului de càtre primul ministru Davutoğlu (“fratele Ahmet” - cum il alinta Erdogan, inaine de a-l inlàtura). Turcia se angaja sà reprimeascù migrantii si refugiatii, inclusiv sirieni,, ce urmaserà “itinerarul balcanic”, in cazul in care acestia nu ar fi prezentat cereri de azil autoritàtilor Greciei. Se mai prevedea blocarea in Turcia - contra unei “contributii” de 3 miliarde de euro, care panà la sfarsitul lui 2018 ar fi trebuit sa devinà 6  - a aproximativ 2,5 milioane de migranti sirieni si din alte zone ale Orientului Apropiat devastate de conflicte. Se pàrea cà acordul putea  marca un moment de inseninare intre raporturile dintre UE,  Germania si Turcia. Nu a fost sà fie asa, pe de o parte deoarece problematicile politice interne ale Turciei, acutizate de tentativa de loviturà de stat din noaptea de 15-16 iulie 2016, au evoluat càtre o si mai accentuatà limitare a drepturilor libertàtii de exprimare si o reprimare necrutàtoare a tuturor elementelor considerate a fi parte dintr-un angrenaj politic ostil puterilor Presedintelui Erdogan, pe de altà parte fiindcà UE a fost reticentà in a-si indeplini obligatiile finaciare asumate fatà de Turcia. Asa cum rezultà din observatii fàcute la fata locului, autoritàtile turcesti au redistribuit in teritoriu, in 2016 si 2017, in micro-zone locuite compact de alte minoritàti religioase (alauiti), o parte din refugiatii suniti din Siria, modificand astfel raportul demografic intre comunitàtile religioase. In 2017, la peste 11 ani de la intrarea in faza de pre-aderare a Turciei la UE,  se discutaserà doar 16 dosare din 33 si unul singur fusese finalizat: acela ce privea normele acquis-ului comunitar in materie de cercetare stiintificà.  Problema aderàrii Turciei la UE a iesit complect din discutie in 2017 cand tensiunile intre Turcia si tàrile EU cu un substantial numàr de emigrati turci (Germania, Olanda) au fost declansate de pretentia guvernului turc de a putea organiza manifestàri electorale in favoarea referendului  privind reforma constitutionalà prevàzut pentru data de  16 aprilie 2017. Tàrile de Jos au inchis in ziua de 11 martie 2017 spatiul aerian avionului in care se afla ministrul de externe Mevlut Cavusoglu in drum spre un meeting etno-politic se trebuia sa se desfàsoare la Rotterdam. Erdogan a reactionat cu obisnuita violentà amenintand cu represalii, invocind existenta in Olanda de “resturi naziste si fasciste” si inchizand ambasada Olandei in Tucia si resedinta insàrcinatului de afaceri.  In aceeasi lunà martie in Germania au fost anulate, pentru motive de ordine publicà, mitingurile cu participarea oamenilor politici din Turcia. Desfàsurarea la Frankfurt a unei manifestatii a curzilor din Germania (19 martie)  in favoarea PKK ( Partidul Muncitorilor  din Kurdistan), considerat o organizatie teroristà de USA si UE,  a ridicat nivelul tensiunii, Erdogan a acuzat public pe dna Merkel cà “sustine teroristi” precum corespondetul lui Die Welt, aflat pe cale de a fi supus procedurii judiciare la Istanbul pentru spionaj.  Cu numai douà zile inainte acelasi Erdogan a agitat impotriva Uniunii Europene “arma demograficà”. “Fac un apel la fratii mei din Europa - a spus  de la tribuna unei intalniri la Eskişehir cu electoratul -  sà tràiascà in cele mai bune cartiere. Sà cumpàrati cele mai bune automobile. Nu faceti doar trei fii, faceti cinci, deorece voi sunteti viitorul Europei. Acesta va fi cel mai bun ràspuns la nedrepatea ce vi se face”. Aproape simultan ministrul de interne turc Suleyman Soilu a amenintat cu ruperea acordului semnat cu un an in urmà privind migrantii. “Dacà vreti - a declarat - và trimitem cei 15.000 de refugiati pe care nu vi-i trimitem lunar si và clarificàm ideile. Trebuie sa và amintiti cà nu puteti planifica un proiect in aceastà regiune fàrà Turcia”.  In acelasi timp o altà polemicà se aprindea in Danemarca unde unii cetàteni danezi de origine turcà au denuntat politiei cà au fost amenintati pentru cà au postat pe retele de socializare comentarii anti-Erdogan.  Culmea tensiunii intre Turcia si o tarà leader a UE a fost atinsà insà in iulie 2017 cand biroului politiei criminale federale germane (BKA) i-a fost incredintatà o listà cu 68 de societàti germane ce ar fi flancat terorismul in Turcia: printre ele figurau Mercedes, Daimler, gigantica companie din industria chimicà BASF. Toate acuzate de a fi sustinàtoare ale inamicului nr. 1 al lui Erdogan: predicatorul Gülen. Berlinul a definit lista “absurdà si ridicolà  (http://www.eunews.it/2017/07/20/turchia-germania-terrorismo/90619). Acesta a fost probabil momentul cand peste intrarea Turciei in UE s-a pus o piatrà de mormant. Martin Schultz, fostul presedinte al Parlamentului UE, la vremea respectivà candidat al SPD pentru functia de cancelar, declara in paginile cotidianului Bild: “La Bruxelles nu trebuie datà nici o posibilitate Ankarei pentru a adera la UE”.  Proiectul respectiv era de altfel de inscris de la bun inceput in cartea viselor falite ale multiculturalismului ca fazà premergàtoare multiobscurantismului. Partea proastà constà cà principalele tàri in care s-a cultivat aceastà iluzie utilà  economiilor ocidentale - ce ar fi avut ca efect introducerea in Paralementul UE a unui numàr de deputati aproape egal cu al Germanie si in structurile Comisiei UE un “numàr de cadre corespunzàtor cu ponderea demograficà”, revizuit eventual din 4 in 4 ani in functie de “productia demograficà” prevàzutà de Erdogan in discursul de la Eskişehir (anticul oras bizantin Dorylaeum, o populatie dublà fatà de cea a Clujului, in care functioneazà Universitatea Anatoliei, cu un numàr de studenti care o face a fi printre cele mai frecventate din lume) -  sunt membre cu oarecare pondere in NATO, organism militar care sub impulsul SUA si-a làrgit sfera de actiune si competentele dincolo de limitele acceptabile pentru nu putine state europene, mai putin cele terorizate atavic de “pericolul de la Ràsàrit”.

 

Format: