Publicat: 21 August, 2018 - 00:00

Tensiunile  geo-politice si  ràzboiul civil din Siria: inamicul amic.

In ultimii ani interesele Turciei in Orientul Apropiat si Mijlociu sunt adeseori in contradictie cu punctele de vedere strategice derivate din interesele economice si politice imediate ale Statelor Unite, nu mereu impàrtàsite de UE, precum s-a intamplat in cazul sanctiunilor  recent impuse Iranului de Administratia Trump. Procesul de “rebeliune” turcà in fata unor decizii unilaterale luate de SUA sau asumate de NATO, are precedente in restrictiile impuse de Turcia la inceputul lui martie 2016 grupului naval NATO insàrcinat  cu monitorarea fluxului de migranti intre Turcia si Grecia. S-a cerut contraamiralului german Jorg Klein, comandatul grupului sà vinà la Ankara pentru a determina cu precizie zona in cuare se aflà navele de sub comanda sa. Turcia nu s-a aràtat “entuziasmatà” (expresie folosità de RTBF - societateade radio-televiziune turcà) de admiterea in teritoriul sàu a refugiatilor care “vor fi salvati de navele NATO” in Marea Egee.  Ulterior replierea Presdintelui Erdogan (i-a cerut scuze publice lui Putin) in 2016 in raporturile cu Rusia, deteriorate grav de doborarea in 24 noiembrie 2015 a bombardierului rus Su-24 in nordul Siriei, a fàcut posibilà participarea Turciei si Iranului la prima rundà a tratativelor de la Astana promovatà de Rusia, cu participarea “neutral-binevoitoare” a presedintelui Nazerbayev  care si-a oferit serviciile ca gazdà.   Intalnirea de la Astana a pus intr-o pozitie dificilà atat ONU (care a avut un rol marginal, reprezentatà mai mult simbolic de trimisul special in Siria, Staffano de Mistura), cat si birocratia ONU de la Bruxelles (aceea din Sediul Comisiei UE si aceea din sediul NATO). La intalnire guvernul sirian a trimis functionari civili si militari ai guvernului condusi de amabasadorul Siriei la ONU. Pentru reprezentarea rebelilor au fost invitati delegati ai diferitelor factiuni moderat dispuse la dialog. Au fost excluse factiunile apropiate Statului Islamic (ISIS) si Jabhat Fateh al Sham (ex Jabhat al Nusra, ramura sirianà a Al-Qaeda), adicà grupurile care nu respectaserà incetarea focului concordatà in decembrie 2016. Nu au fost invitati nici reprezentanti ai Syrian Democratic Council, gruparea de rebeli in parte constituità de elemente curde si sprijinità de SUA, in zone considerate critice de Turcia pentru securitatea sa.  Statele Unite, aflate in plin proces de transmisie a puterilor de la Obama càtre Trump, nu au trimis o delegatie: si-au marcat participarea doar prin prezenta ambasatorului in Kazakhstan (cf.: https://www.ilpost.it/2017/01/24/conferenza-siria-kazakistan/). Pe parcursul anului 2017 au avut loc mai multe consultàri in cadrul dialogului inceput la Astana: ele au fost de folos pentru  làmurirea prioritàtilor  celor trei principali actori - Rusia, Iran si Turcia - implicati in Siria, in scopul gàsirii unor puncte de convergentà.  Stabilirea unor zone de de-escaladare a conflictului  a permis Rusiei  sà stabilizeze vestul Siriei, Iranului sà se consolideze in spatele frontierei dintre Siria si Irak si dealungul càilor de acces càtre Liban (unde forta principalà armatà este Hezbollah - formatie siità) si Turciei sa joace rolul de arbitru in nordul Siriei, unde fortele curzilor autonomisti au fost si sunt sprijinite militar si logistic de SUA, aliatul principal al Turciei din NATO si din afara lui. La 20 ianuarie 2018 fortele armate ale Turciei au inceput in nord-estul Siriei, in aria cantonului Afrin - locuità prevalent de curzi - si in jurul localitàtii Tel Rifat, situatà in apropiere de Alep, a patra mare operatiune, numità “Ramura de màslin”, intreprinsà intre hotarele Siriei  dupà 2015. Scopul oficial era si de aceastà datà lupta impotriva ISIS (care de altfel nici nu era activ in zonà), obiectivul real fiind insà preluarea controlului unei zone administrate de curzii din PYD (Partidul Uniunii Democratice) prin bratul sàu armat YPG  (unitatea de protectie popularà), ambii aliati “transfrontalieri” cu PKK (Partidul Mincitorilor din Kurdistan) din Turcia. In zonà actionau ca aliate ale YPG  si Fortele Democratice Siriene (SDF) antrenate de o unitate de marines de 2000 militari prezentà in zonà panà la inceputul actiunilor unitàtilor turce.  Se intelege din aceastà  incurcatà situatie cà Statele Unite au instalat in nordul Siriei capete de pod care sa asigure fortelor sale armate o prezentà eficientà in teren pentru diverse eventualitàti: impotriva fortelor lui Assad, in scopul descurajàrii prezentei rusilor, pentru a aminti Turciei cà dacà nu sunt inàuntrul tàrii se aflà oricum la hotarele ei, pentru a se asigura cà in cazul intràrii Georgiei in NATO si a unei defectiuni in raporturile cu Turcia vor fi oricum in apropiere de aria caucazicà si din nordul Irakului (Kurdistanul irakian), in coasta Teheranului.

 Operatia “Scutul Eufratului” intreprinsà de armata turcà intre 2016-2017 avusese de altfel ca scop evitarea formàrii unei formatii statale curde in sudul Turciei prin impiedicarea prezentei militarea a acestora la vest de Eufrat (vezi: https://www.reuters.com/article/us-mideast-crisis-syria-turkey/erdogan-says-to-extend-syria-operation-despite-risk-of-u-s-confrontation-idUSKBN1FD1YD, Reuters, 24ian.2018;  https://ilmanifesto.it/intesa-usa-turchia-via-i-curdi-da-afrin-e-manbij).

La proba faptelor echilibrul instabil (la care ne-am referit mai sus) a inceput sà scartaie de la bun inceput, cu contributia Israelului, inspàimantat de apropierea de frontierele sale a fortelor iraniene pe care le-a lovit periodic si precis in imprejuràri considerate periculoase pentru propria securitate. O precarà pace armatà a fost restabilità cu contributia Rusiei dupà ce aceasta a fàcut cunoscut, in 18 februarie 2018, cà va fi alàturi de Israel in cazul unui atac din partea Iranului.  Procesul de la Astana a intrat apoi intr-o etapà ce a confirmat  rolul Turciei in determinarea viitorului Siriei  cu ocazia intalnirii de la Istanbul din 4 aprilie 2018 intre Recep Tayyip Erdoğan,  Vladimir Putin si Hassan Rohani, in cadrul càreia s-a incercat a se un modus vivendi intre interese in parte conflictuale (cf.: http://www.lastampa.it/2018/03/27/esteri/aprile-siria-il-processo-di-astana-riparte-da-istanbul-XCzna4TGNUGS0fzvx0gXTP/pagina.html).

Amicul-inamic: iataganul american

Dupà colocviul bilateral dintre Putin si Erdogan de la Istanbul s-a comunicat oficial cà Turcia a cumpàrat de la Rusia sistemul de apàrare anti-rachetà S-400, renuntand la cumpàrarea din SUA a sistemului Patriot dat fiind prelungirea birocraticà a achizitonàrii acestuia de càtre producàtor. Platformele ruse ce vor fi incredintate Turciei, proiectate pentru a fi eficace pe o razà de 400 kilomentri si panà la 30.000 metri altitudine, nu vor avea implementate (linitial) sistemul de identificare prieten/dusman, ceea ce inseamnà cà vor putea fi folosite impotriva oricàrei amenintàri (cf. http://www.ilgiornale.it/news/mondo/adesso-ufficiale-turchia-ha-acquistato-s-400-russi-1478901.html).

 La inceputul lui iunie chestiunea achizitionàrii sistemului de apàrare aerianà rus S-400 de càtre Turcia a fost discutatà la Washington in intalnirea dintre secretarul de Stat Mike Pompeo si omologul turc Mevlut Cavusoglu, insà cererea americanà de a renunta la operatiune adresatà Turciei a fost, precum spun sursele autorizate, respinsà “cu fermitate” (cf.: http://formiche.net/2018/06/turchia-stati-uniti-s400-f35/ ) . Ce se va intampla in raporturile intre NATO, SUA si Turcia in urmàtoarele sàptaàmai sau luni este greu de intrevàzut. Pare clar insà cà ultimele desfàsuràri indreaptà politica sovranismului otomanist practicatà de Presedintele Turciei - iesit invingàtor deja la primul tur de scrutin, cu o majoritate de 52,5%, la alegerile prezidentiale si legislative anticipate din 24 iunie 2018 - càtre un fàgas care poate oferi surprize.  Turcia are nevoie de resurse financiare proaspete pentru investitii colosale in mari infrastructuri, in unitàtile de productie de energie nuclear-electricà si in conductele de gaz si petrol care dinspre Rusia, bazinul Màrii Caspice - si  chiar  dinspre Iran (ramane de vàzut) - s-ar indrepta spre Europa. Cu rusii este deja contractatà o centralà nuclearà a Akkuyu, pe coasta sud, unde deja s-a pus piatra de temelie in luna aprilie a acestui an. Costul este exorbitant: 17 miliarde de euro, in proportie de 55 % acoperiti de un imprumut rus. Un contract pentru o nouà centralà atomo-electricà este in curs de definire si cu China.  Printre proiectele de mari infrastructuri pentru transporturi cel mai semnificativ este  canalul care va lega Marea Egee cu Marea Neagrà trecand prin teritoriul turc de pe tàrmurile Europei, deci ocolind Stramtorile. Ele vor ràmane probabil sub incidenta  Statutului stabilit la Montreaux in 1936: prin el se regleazà intrarea in Marea Neagrà a navelor militare apartinand statelor neriverane stabilindu-se perioada prezentei in ea a acestora si se stabileste posibilitatea inchiderii  Stramtorilor de càtre Turcia in caz de conflict armat. 

Stabilirea unor raporturi de cooperare intre Turcia si Rusia, care au drept consecintà in teritoriul sirian faptul cà militarii turci evità conflictul cu armata lui Assad si se pun de acord cu rusii, in timp ce americani se sprijinà pe rebelii curzi, a contribuit si contribuie din plin la inveninarea raprturilor turco-americane.

Cronica minut cu minut a ultimelor 7 zile este plinà de informatii despre aceastà inveninare. Ea a generat drama  tragi-comicà transmisà in direct din sàlile burselor mondiale care zilnic isi dau stafeta in cursa monedelor nationale dealungul  paralelei Wall Street, pe urmele biletelor verzi.  A inceput in dimineata zilei de vineri 10 august, dupà intoarcerea acasà de la Washington a delegatiei turce ce a incercat sa aplaneze contestatiile americane in legàturà cu detentia la Ankara a pastorului evenghelic Andrea Bronson. Misiunea delegatie a  fost un fiasco. In urma “certei de la Washington” SUA au emis sanctiuni fatà de doi ministri ai guvernului prezidential al lui Erdogan. Nu insà faptul in sine i-a ingrijorat pe investitorii ce gravitau in jurul burselor, ci semnalul dat de acesta: confirmarea izolàrii politice a Turciei in raport cu blocul occidental si iesirea din gratiile SUA.  Peste aceste perceptii geo-politice ale investitorilor s-au suprapus unele temeri legate de modul in care gestioneazà politica monetarà Banca Centralà a Turciei  care deja, in prima sedintà de lucru a noii conduceri din 24 iuliie a decis sa mentinà doband de bazà la nivelul de 17,75 %.  “Din afarà” Banca Centralà este acuzatà de lipsà de autonomie fatà de guvern, reflectatà in imposibilitatea de a aplica o politicà proprie in combaterea inflatiei (15,4% in luna iunie). Turcia mai suferà de o constantà inchidere anualà in rosu a balantei comerciale (fenomen comun balantelor comerciale unor tàri cu economii nu chiar modeste), fapt ce contribuie si el la pasivul partitelor curente, ajunse la 6% din PIB. Pentru 2019 Guvernul, realul dominus al bàncii centrale (ministrul economiei fiind Berat Albaryak, ginerele presedintelui Erdogan) si-a luat unele màsuri de sigurantà. A fost redus procentul de crestere economicà la 3-4% fatà de prevàzutul 7,4%. Puterea executivà se pare cà acceptase ideea incetinirii cresterii economice pentru a contracara inflatia chiar inainte ca bursele sà intre in fibrilatie. Prea tarziu: credibilitatea politicà a guvernului era deja pusà in discutie si nesiguranta i-a impins pe investitori sà se retragà in mod dezordonat. Singura solutie de tamponare devalorizàrii lirei in dimineata de vineri 10 august ar fi fost - spun expertii - preluarea volanului economic de Banca Centralà - si inàltarea ratei de urgentà cu cel putin  500 de puncte bazà. Alternativa la lipsa interventiei ar fi fost pierderea accesului de càtre Ankara la pietele financiare si dificultàti in plasarea bondurilor suverane, al càror randament la 10 ani urcase deja la 18,5%. Cine din stràinàtate ar mai fi cumpàrat, in absenta garantiei profitului, titluri de stat emise in lire turcesti, a càror soartà era sà devinà “junk”, deseuri de hartie. Evolutiile din ziua de vineri 10 august indicau chiar posibilitatea ajungerii intr-o situatie de tip argentinian, adicà de cerere de asistentà adresatà Fondului Monetar International, ceea ce in fapt insemna “comisarierea” politicii financiare a bàncii centrale si a politicii economice a guvernului, cum s-a intamplat si in cazul Greciei. Ceea ce Erdogan nu ar fi acceptat in ruptul capului. La sfarsitul zilei de vineri 10 august lira turcà inregistrase o pierdere de valoare in raport cu dolarul de 18%, de la inceputul anului valoarea de schimb a lirei turce fiind in raport cu dolarul  de -40%. (vezi: https://www.investireoggi.it/economia/lira-turca-ancora-giu-ai-nuovi-minimi-storici-ormai-e-guerra-tra-erdogan-e-mercati/).  Scàderea valorii de schimb a lirei s-a accentuat in dupà amiaza zilei de vineri 10 august cand Trump a anuntat, cu un tweet, dublarea taxelor vamale pe produsele din otel si aluminiu, deja anterior lovite de inàltarea barierelor pentru aceleasi produse industriale exportate de Turcia in SUA. Dublarea era si un efect al mentinerii in  arest a pastorului Brunson acuzat de activitàti teroriste.  “Am autorizat - scria Presedintele Trump - dublarea tarifelor deoarece lira turcà se pràbuseste in raport cu al nostru very strong Dollar”. Pentro Erdogan màsura a avut semnificatia unei injunghieri pe la spate cu iataganul economic american. Dincolo de aroganta cu care Trump a procedat la dublarea taxelor printr-un tweet ce làuda moneda “very Strong”, izbeste modul in care Trump, conform obiceiului, a turnat brutal benzinà peste focul raporturilor cu un important aliat militar, in cadrul NATO. Twett-ul sàu era o amenintare fàtisà. Luni 13 lira turcà a pierdut incà 7,5 % din valoare.

Intre SUA si Turcia sunt - si probabil vor ràmane -  disensiuni in probleme majore (modul de sfarsire a ràzboiului civil din Siria, raporturile Ankarei cu Moscova, problematicile legate de rolul Turciei in NATO etc). Cine insà are o minimà idee despre spiritul politicii duse de Erdogan si despre caracterul sàu, imprevizibil, mereu conectat la conditiile “tehnice” in care este contestat programul sàu politic si de viatà, l-ar fi putut sfàtui pe Trump sà fie mai moderat. Erdogan nu a cedat un milimetru si imediat si-a indemnat populatia “sà-si schimbe dolarii de sub pernà in lire, aceasta fiind ràspunsul poporului meu aceluia care a declarat ràzboi economic impotriva noastrà”. 

Ansamblul debitelor in valutà ale societàtilor din Turcia fatà de bàncile bàncile stràine are o valoare de 220 miliarde de dolari, dintre care 82 ( aprox. 72 miliarde de euro) privesc BBVA-Banco Bilbao Vizcaya Argentaria, 34 bànci franceze (prevale BNP Paribas) si 17 miliarde bànci italiene (Unicredit).   Aceste sume nu sunt de naturà a crea mari ingrijoràri colosilor financiari implicati in activitàtile economice din Turcia. Problema este alta: anume cà peste incertitudinile privind atat cursul economiei generate de consolidarea autoritarà a puterii prezidentiale in Turcia cat si modificàrii orientàrilor politicii externe ale acestei tàri se suprapune o vointà externà de “punere la punct” pentru “iesirea dintre randuri”.  “Bratul de fier” nu este intre Wall Street si Banca Centralà a Turciei, ci intre Trump si Erdogan, mai ales intre ce reprezintà ei - sau vor sà reprezinte - pentru propriile Tàri. Au douà idealuri diferite: primul  este rezumat de expresia “America First!”. Al doilea militeazà pentru  gloria  Semilunei, càreia vrea sa-i redea stràlucire. Nu-l vàd làsandu-se s-o vadà injunghiatà  intr-o conjuratie de palat.

In zilele urmàtoare zilei de 10 august, deci, pràbusirea lirei a continuat. Despre imprumut la FMI nici vorbà. Erdogan este un om cu resurse fizice remarcabile. Probabil cà va traversa furtuna si va ràmane Presedinte panà cand il va tine sànàtatea. Priveste deja in mai multe directii in acelasi timp: càtre Moscova, Pekin Shangai. Nu exclude raporturile cu grupul BRICS. Va avea probabil timp sa-si construiascà canalul Egee-Marea Neagrà si sà priveascà impeunà cu amicii-inamici de pe tàrmul de la Yalta cum se apropie vasele autorizate de Conventia de la Montreaux sà treacà prin Bosfor.  Momentan presa face speculati in legàturà cu finalul partidei intre echipa Casa Albà de pe Potomac si echipa Casa Albà (1050 de camere) de pe tàrmul Bosfrului. Mai face speculatii si in legàturà cu vizita “in Europa” pe care “sultanul” o va face in septembrie. In ciuda certei la cutite cu Uniunea Europeanà legatà de amanarea si chiar refuzarea adeziunii acesteia la “clubul de la Bruxelles”, este asteptat cu mari onoruri oficiale si surasuri complezente, inclusiv si mai ales in Germania.

 

 

 

 

 

 

 

 

Format: