Publicat: 7 Mai, 2012 - 09:54
Share

Proeeuropeanului Tadic a câștigat alegerile în Serbia. Preşedintele Bosris Tadic, aflat la putere din 2004, a reușit să îl depăşească din primul tur pe naţionalistul moderat Tomislav Nikolic. Tadic a obtinut 26%, iar Nikolic 24,5% din voturi.
 
Proeuropeanul Tadic l-a învins în cel de al doilea tur pe acelaşi Nikolic în 2004 şi în 2008, cu toate că în primul tur fusese devansat de acesta din urmă.
 
Confruntarea finală dintre Tadic şi Nikolic va avea loc pe 20 mai. Va avea un cuvânt de spus Ivica Dacic, liderul Partidului Socialist, care a obţinut în cursa prezidenţială peste 14% din voturi şi va putea astfel arbitra scrutinul decisiv.
 
La alegerile parlamentare, Partidul Democrat al lui Boris Tadic s/a clasat înaintea Partidului Progresist, noua formaţiune a lui Tomislav Nikolic, în ciuda sondajelor electorale. Democraţii au obţinut 24,7% din voturi, progresiştii 23,4%, socialiştii lui Ivica Dacic 14,6%, Partidul Democrat din Serbia, condus de fostul premier naţionalist Vojislav Kostunita a obţinut 7%.