Luni, 18 Mai, 2020 - 14:50

În a doua zi a stării de alertă, voluntari ai Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului ajutați de jandarmi au oferit pachete cu produse de strictă necesitate pentru familiile nevoiașe din localitățile Luminița,  Meșteru, Cârjelari, Mircea Vodă și General Praporgescu, din județul Tulcea. Au fost împărțite alimente de bază, produse de igienă si alte accesorii atât de necesare în vremuri de pandemie. Ajutorul s-a îndreptat spre persoanele vulnerabile precum cele cu dizabilități, bătrânilor singuri, familiilor sărace cu multi copii și familiilor unde adulții și-au pierdut locul de muncă.

Marţi, 21 Aprilie, 2020 - 17:06

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi a anunţat, marţi, că numărul deceselor cauzate de coronavirus în rândul vârstnicilor internaţi la Centrul privat de Îngrijiri Bătrâni "Sf. Ilie" din municipiul Galaţi a ajuns la 18.

Potrivit sursei citate, alte 72 de persoane sunt pozitive la COVID-19 şi sunt internate în spitale din municipiul Galaţi.

Miercuri, 15 Aprilie, 2020 - 19:36

Un număr de 13 persoane de la Căminul pentru Persoane Vârstnice "Sfântul Spiridon" din Galaţi, administrat de Primăria municipiului, au fost confirmate cu noul coronavirus, a anunţat, miercuri, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi.

Potrivit sursei citate, toţi cei 139 de bătrâni internaţi au fost testaţi în cadrul anchetei epidemiologice, iar până în prezent, din cele 42 de teste ale căror rezultate au fost evaluate, opt sunt pozitive, iar 34 negative.

De asemenea, au fost testaţi cei 67 de angajaţi ai căminului, cinci fiind pozitivi, iar 62, negativi. 

Miercuri, 25 Martie, 2020 - 18:00

Trei angajate ale unor spitale din orașul Galați au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus. Potrivit unor surse medicale este vorba de două asistente și o angajată de la laborator, care au călătorit împreună în Turcia.

Sursele medicale au declarat că cele trei cadre medicale cu diagnostic confirmat sunt de la Spitalul de Copii, de la Spitalul Judeţean şi de la Spitalul de Boli Infecţioase.

Este vorba despre două asistente medicale și o angajată a laboratorului de analize, care recent au călătorit împreună în Turcia.

Marţi, 17 Martie, 2020 - 15:22

Universitatea Dunărea de Jos din Galați va produce dezinfectant care va fi folosit de angajații instituției pentru uzul propriu și pentru a curăța suprafețele din clădiri. De asemenea, conducerea instituției a decis să producă dezinfectant pentru comunitate, în cazul în care criza se va prelungi.

Anunțul producerii de dezinfectant a fost făcut de rectorul Universității Dunărea de Jos din Galați, Lucian Georgescu, prin intermediul unei filmări postate pe pagina de Facebook a instituției.

Luni, 2 Martie, 2020 - 16:34

Spitalul Clinic de Urgență „Sf.Apostol Andrei” din Galați va avea aparat pentru depistarea coronavirusului și va deveni singura unitate medicală din sud-estul țării care va putea face teste pentru identificarea virusului.

Acesta va fi cumpărat sau luat în comodat, în funcție de ofertele distribuitorilor de pe piața aparatelor medicale, anunță autoritățile județene.

Reprezentanții Consiliului Județean Galați au anunțat că au luat decizia să doteze laboratorul spitalului din Galați cu un aparat performant care depistează numeroase tipuri de virusuri, inclusiv COVID-19.

Vineri, 21 Februarie, 2020 - 16:35

Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi au reţinut trei persoane pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism, inculpaţii fiind acuzaţi că au obligat fete minore să se prostitueze în România şi Spania.

Joi, 6 Februarie, 2020 - 19:00

Un număr de 13 persoane, dintre care cinci cetăţeni chinezi şi opt români, veniţi în Galaţi, din China, sunt ţinuţi în carantină la domiciliu, informează, joi, Direcţia de Sănătate Publică(DSP) Galaţi.

Potrivit sursei citate, cele 13 persoane au ajuns în Galaţi începând cu 29 ianuarie, patru dintre acestea au sunat la 112 şi au cerut să fie consultate de echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Galaţi, fiind îndrumate să se adreseze DSP Galaţi.

Miercuri, 8 Ianuarie, 2020 - 10:46

În această dimineață, polițiștii de investigare a criminalității economice, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale, efectuează peste 100 de percheziții, în 25 de județe și în București, la persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de 2.000.000 de euro prin infracțiuni de fals și de serviciu.

La data de 8 ianuarie 2020, polițiștii de investigare a criminalității economice efectuează 102 percheziții domiciliare și pun în aplicare 15 mandate de aducere.

Marţi, 7 Ianuarie, 2020 - 15:37

Zeci de mii de brazi naturali care au adus bucurie în perioada sărbătorilor sunt abandonați odată cu venirea noului an. În multe orașe din țară, însă, firmele de salubritate îi adună, îi toaca și îi transformă în îngrășământ natural.

În fiecare iarnă, acest utilaj mărunțește tone întregi de brazi adunați de pe străzile din Galați.

Cu ajutorul utilajului, brazii de Crăciun, în doar câteva secunde se transformă în materie primă pentru îngrășământ natural.

Autoritățile locale din Galați au cumpărat stația de compostare în urmă cu 7 ani, printr-un program european.

Joi, 19 Decembrie, 2019 - 12:06

Pentru perioada Sărbătorilor de iarnă de anul acesta, foodpanda.ro, cea mai mare platformă de food ordering din România, estimează o creștere cu 150% a comenzilor online de mâncare, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. 
Potrivit estimărilor companiei, valoarea medie pe care o vor cheltui clienții foodpanda pentru o comandă realizată de Sărbători va fi de circa 70 lei, cu 15% mai mare decât comanda medie anuală. Din experiența anilor anteriori, comenzile efectuate în această perioadă a anului conțin în medie trei tipuri de preparate.

Luni, 9 Decembrie, 2019 - 15:46

O explozie puternică ce a avariat patru mașini a avut loc, luni, la o fostă stație de carburanți din Galați, trei persoane suferind atacuri de panică după incident, potrivit Monitorului de Galați.

Explozia ce a avut loc în incinta unui hotel din cartierul Micro 17 a fost urmată de un incendiu.

Marţi, 3 Septembrie, 2019 - 10:35

16 judeţe se vor afla marţi sub cod galben de ploi torenţiale şi vijelii, până miercuri dimineaţă. ANM a emis şi o informare meteo de vremea rea, în vigoare miercuri, anunţând ploi puternice şi vânt.

Avertizarea este în vigoare începând de marţi de la ora 13:00 până miercuri la ora 10:00, în judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Prahova, Buzău, Suceava, Neamţ, Botoşani, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea şi Galaţi.

Luni, 19 August, 2019 - 18:39

Părinţii a trei minori de 7, 9 şi 10 ani au fost sancţionaţi contravenţional de către poliţişti, după ce şi-au lăsat copii nesupravegheaţi, aceştia dispărând de la locul de joacă, se arată într-un comunicat transmis, luni, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi.

Marţi, 13 August, 2019 - 12:17

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a acordat săptămâna trecută încă șapte atestate pentru produse tradiționale din județele Galați, Caraș-Severin și Buzău.

 

În județul Galați, producătorul S.C. VERDESI&CO SRL a primit atestat pentru patru produse tradiționale obținute din carne de porc provenită din fermele proprii: Mușchiuleț de porc Ilinca, Cotlet haiducesc a lui Zamfir, Costiță afumată Ilinca, Cârnați de porc a lui Ignat.

 

Marţi, 6 August, 2019 - 16:18

Sancțiune pentru cei doi polițiști din Galați care nu au reacționat în cazul copilei de 14 ani, plină de sânge și în stare de șoc. Aceștia vor patrula doar pe jos până la finalizarea anchetei disciplinare.

Și directorul executiv de la Protecția Copilului, care o avea în grijă pe fată, și-a dat demisia. El este cel care a declarat ca tânăra a avut relații sexuale consimțite cu un băiat de 15 ani.

Fata este în grija statului, pentru că părinții și bunicii săi nu o pot întreține.

Miercuri, 17 Iulie, 2019 - 14:47

Muzeul de Artă Vizuală Galaţi organizeaza miercuri, 24 iulie, la ora 18.00, vernisajul expoziţiei de grafică ,,Gestul în desen”, purtând semnătura lui Florin Stoiciu.

Miercuri, 5 Iunie, 2019 - 09:38

Misiunile pompierilor pentru salvarea persoanelor și înlăturarea efectelor generate de inundațiile din țară se derulează neîntrerupt de şase zile.
Au fost evacuate preventiv 171 de persoane, iar alte 2 persoane surprinse de viituri au fost salvate de către pompierii militari. Din fericire, adoptarea măsurilor de
autoprotecție de către populație a făcut ca evenimentele să nu se soldeze cu victime.
Precipitațiile abundente din cursul zilei de ieri și de noaptea trecută au produs viituri și inundații

Marţi, 21 Mai, 2019 - 15:05

Ţigări de contrabandă descoperite în P.T.F. Galați rutier

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Galați rutier a descoperit 17.120 de ţigări, de proveniență duty-free și Ucraina, pe care un cetățean bulgar a încercat să le introducă ilegal în ţară, ascunse în mijlocul de transport pe care îl conducea.

Miercuri, 15 Mai, 2019 - 16:37

Sâmbătă, 18 mai, Muzeul de Artă Vizuală Galaţi îşi deschide porţile între orele 18.00-00.30, pentru a sărbători Noaptea Muzeelor împreună cu prietenii săi, vizitatorii. Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes, iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi aflat deja la a cincisprezecea ediţie. Evenimentul este patronat şi anul acesta de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM) și este sărbătorit de aproximativ 3000 de muzee din Europa.

Luni, 13 Mai, 2019 - 16:04

Procurorii cer arestarea preventivă a mamei care și-a sugrumat până la moarte bebelușul de numai opt luni. Femeia era sub tratament pentru depresie și urmează să fie expertizată psihiatric. Dacă se va constata că a avut discernământ, ar putea fi acuzată de omor. Între timp, Protecția Copilului trebuie să hotărască ce se va întâmpla cu celalalt copil al femeii, în vârstă de 4 ani. 

Copilul a fost găsit de către medicii SMURD în stop cardio-respirator. Șansele lui de supraviețuire erau extrem de mici.

Vecinii sunt șocați de tragedie, mai ales că familia era una liniștită.

Sâmbătă, 11 Mai, 2019 - 16:30
Duminică la ora 10

 La mitingul electoral de la Galați, Liviu Dragnea a dat ca exemplu programul guvernamental pentru susținerea producției de tomate, context în care a anunțat că duminică dimineață va fi la emisiunea Viața satului, de la TVR, alături de ministrul Agriculturii, Petre Daea. „Acolo o să vă spun cum extindem programul de tomate. Pentru că alocăm bani și mai mulți, alocăm bani și pentru încălzirea serelor, pentru că vreau să acoperim și lunile de iarnă cu tomate românești”, a declarat președintele PSD. Alte declarații:

Luni, 4 Martie, 2019 - 15:34

Incendiu devastator la un depozit de cauciucuri din apropiere de Galaţi. Sute de anvelope de mari dimensiuni au ars. Pompierii s-au luptat cu flăcările ore în şir, iar fumul gros se putea vedea de la kilometri distanţă. Paguba este estimată la aproximativ 400.000 de euro. Marfa nu era asigurată.

Incendiul a avut loc în apropiere de Drumul European 87, care duce către vama Giurgiulești din Republica Moldova. Vegetaţia din jurul depozitului s-a aprins şi flăcările s-au extins rapid la cauciucuri.

Luni, 4 Februarie, 2019 - 16:17

Spitalul Judeţean din Galaţi a fost dotat cu un aparat modern de tratare a cancerului, care va fi folosit de zeci de mii de bolnavi din cel puţin patru judeţe. Acceleratorul liniar de particule va putea fi folosit în acest an.

Noul aparat este modern şi reprezintă o metodă eficientă de tratament în domeniul cancerului.

Specialiştii spun că acceleratorul liniar de particule are componente ajustabile care îi permit să îndrepte radiaţia direct către zona tumorii, afectând foarte puţin ţesutul sănătos din jur.

Duminică, 3 Februarie, 2019 - 11:42

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, atenţionări nowcasting cod galben de ceaţă în 15 judeţe şi de vânt puternic într-un judeţ. Poliţiştii rutieri atrag atenţia că vizibilitatea este redusă de ceaţă pe mai multe drumuri din Moldova.

Judeţul Caraş-Severin este sub avertizare cod galben de vânt puternic, emisă de ANM până sâmbătă la ora 13.00. În zona de munte, dar şi în mai multe localităţi ale judeţului, se vor semnala intensificări ale vântului, care la rafală vor atinge şi 75 - 90 de kilometri pe oră.

Duminică, 13 Ianuarie, 2019 - 12:14

În noaptea de sâmbătă spre duminică în Capitală s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din această iarnă:  minus 15 grade Celsius.

La stația meteorologică Filaret, din Capitală, s-au înregistrat minus 11 grade Celsius.

 Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a făcut cunoscut că valoarea termică cea mai scăzută din țară s-a înregistrat în județul Gorj, la stația meteo Apa Neagră: de minus 16,9 grade Celsius.

Patru județe au fost sub atenționare cod galben de ceață, duminică dimineață, respectiv Galați, Giurgiu, Teleorman și Ilfov.

Miercuri, 21 Noiembrie, 2018 - 14:45

Peste 6.000 de apartamente şi zeci de instituţii din oraşul Galaţi nu sunt încălzite deşi temperaturile au scăzut foarte mult în ultimele două săptămâni. Ca urmare, circa 20.000 de gălăţeni tremură de frig în propriile case, dar şi la serviciu, printre instituţiile afectate fiind şi Poliţia.

Marţi, 2 Octombrie, 2018 - 14:18

La Universitatea Dunărea de Jos din Galați, anul universitar nu a început doar pentru tinerii studenți, ci și pentru 200 de pensionari. Este vorba despre persoanele care s-au înscris la cursurile Universității Vârstei a Treia programate să se desfășoare pe parcursul unui an.

Sâmbătă, 29 Septembrie, 2018 - 13:26

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare cod galben de vânt puternic şi ploi în şase judeţe, până la ora 17.00.

Avertizarea vizează judeţele Vaslui, Galaţi, Iaşi şi zonele joase din judeţele Bacău, Vrancea şi Neamţ.

Se vor înregistra ploi, iar vântul va sufla puternic, atingând la rafală viteze de 55-65 de kilometri la oră şi trecător 70 de kilometri la oră.

 

Joi, 27 Septembrie, 2018 - 18:38

Creşte numărul focarelor de pestă porcină africană. Cazuri noi au fost descoperite într-o gospodărie de la periferia municipiului Galaţi. 34 de porci vor fi ucişi, au decis autorităţile locale.

A fost confirmat cel de-al 13-lea focar de pestă porcină africană din judeţul Galaţi. Este vorba despre o microfermă aflată la numai 10 kilometri de municipiul Galaţi, unde sunt 34 de animale – patru adulţi şi 30 de pui. Acestea vor fi eutanasiate în perioada imediat următoare.

Subscribe to Galați