Miercuri, 13 Noiembrie, 2019 - 12:42

Pe 7 noiembrie, CCC a deschis un nou magazin în orașul Zalău, în centrul comercial Zalău Value Centre, urmând ca mâine, 14 noiembrie, să deschidă încă un magazin în Sibiu, în cadrul noului centru comercial Promenada Sibiu. Astfel, rețeaua națională CCC ajunge în prezent la 67 de unități.

Miercuri, 12 Iunie, 2019 - 20:45

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a primit azi, 12 iunie 2019, delegația condusă de secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe al Sultanatului Oman, Sayyid Badr Bin Hamad Al Busaidi.

Convorbirile au evidențiat dorința comună de aprofundare a cooperării între cele două state, atât pe palier politic, cât și economic. Șeful Executivului român a evidențiat potențialul de dezvoltare al relațiilor comerciale româno-omaneze, context în care a punctat necesitatea identificării unor mecanisme flexibile de cooperare, în vederea stimulării mediilor de afaceri român și omanez.

Marţi, 6 Noiembrie, 2018 - 12:40

Marți, 6 noiembrie 2018, la sediul Ministerului Agriculturii și Pescuitului din Sultanatul Oman a avut loc întrevederea oficială între ministrul agriculturii Petre Daea si omologul său, dr. Foad Jaafar Sajwani. Cu această ocazie au fost puse în discuție posibilitățile de colaborare bilaterală sectorială, insistându-se pe accelerarea schimburilor comerciale și realizarea de investiții.

 

Luni, 5 Noiembrie, 2018 - 14:35

Cea de-a doua vizită a premierului Dăncilă în state din Golf a debutat cu cea intreprinsă în Oman.

Deschiderea Ambasadei României în Sultanatul Oman

În contextul vizitei oficiale în Sultanatul Oman, prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a participat luni, 5 noiembrie 2018, la ceremonia de inaugurare a Ambasadei României de la Muscat.

Duminică, 4 Noiembrie, 2018 - 20:42

Premierul Dăncilă este hotărâtă să-i convingă pe șeicii din Golf să-și îndrepte banii și bunele intenții și spre România. În cel de-al doilea turneu al său în zonă a poposit la Muscat în Oman, unde a  inaugurat Ambasada României. Este însoțită de doi dintre membrii cabinetului - miniștrii Daea și Pintea STOP  Ministrul Fifor folosește „metoda Trump”pentru a promova achizițiile de echipament militar.

Duminică, 4 Noiembrie, 2018 - 14:57

Premierul Viorica Dăncilă și-a început noul turneu diplomatic în Orientul Mijlociu poposind într-unul din statele din zonă „inventate” de rezervele de petrol ale subsolului inui deșert arid.

 

Întrevederea prim-ministrului Viorica Dăncilă cu Alteța Sa Regală Sayyid Fahd bin Mahmoud al-Said, viceprim-ministru al Consiliului Miniștrilor din Sultanatul Oman

Vineri, 2 Noiembrie, 2018 - 20:20

Tot felul de comentarii pe seama ieșirii nervoase a lui Dragnea de la o „ciocnire” cu presa, în care haita băieților și fetelor cu microfoane l-a încolțit  din nou cu tot felul de întrebări (afirmații) idioate (cele inteligente nu sunt la preț prin redacții) STOP  Hăituit ca niciun alt personaj public și acuzat pentru orice gest, afirmație sau intenție, acesta a ajuns la capătul răbdării și a avut o reacție care i-a cam lăsat cu gura căscată pe nemiloșii interlocutori STOP  De fapt, liderul PSD este cel care a adus lucrurile într-o asemenea fază, prin exces

Vineri, 2 Noiembrie, 2018 - 11:29
Sâmbătă pleacă într-o nouă vizită, în Qatar și Oman

După ce a vizitat pe îndelete Kuwaitul și Emiratele Arabe Unite, unde a avut contacte cu toți oficialii disponibili, premierul Viorica Dăncilă se așterne din nou la drum în aceeași direcție și zonă geografică. Însoțită de o delegație din care fac parte mai mulți miniștri (care în mod sigur nu vor fi remaniați) va face vizite oficiale în două dintre cele mai bogate țări ale Orientului Mijlociu: Qatar și Oman. Cu scopul declarat de a le convinge să-și îndrepte cash-ul disponibil spre investiții și cooperări cu România.

Vineri, 2 Martie, 2018 - 10:18
“De dragoste si tutun”. Și de moarte

Au apărut primii martiri ai luptei antifumat. Și nu, nu e vorba de fumătorii răpuși de viscol, ci de activiștii înșiși. “Medic cardiolog bătut de un taximetrist”, titrează tabloidele, preluând 2035 fără tutun. Victima e celebrul cardiolog Tatu Chițoiu, care nu i-a permis taximetristului sa fumeze in mașina. In urma caftelii, șoferul a fost dat in gât și concediat, iar ratingul victimei a crescut ametitor. Batut, dar celebru STOP Cardiologii sunt, se pare, cei mai nefericiţi doctori. Inclusiv cei din SUA, conform raportului anual al revistei Medscape. Intrebaţi cum fac faţă stresului, 50% au declarat ca fac sport, 39% ca vorbesc cu prietenii sau familia şi 34% ca dorm. Altii, in procente mai mici, dar deloc neglijabile, beau alcool, mănâncă junk food, fumează marijuana sau ţigări si iau medicamente. La pneumologi si tabacologi cum o fi? Intreb pentru un prieten

Subscribe to Oman