Luni, 15 Iulie, 2019 - 13:49

Teatrul Tineretului caută, din nou, regizor/regizoare sub 35 de ani pentru montarea celui de-al doilea text câștigător al Concursului de dramaturgie contemporană “Corneliu-Dan Borcia”: Ghid de supraviețuire pentru tocilari de Alexandra Bandac, cu perioada de repetiții: 5 octombrie - 15 noiembrie 2019. 

Joi, 15 Noiembrie, 2018 - 09:09

„Citește pentru a trăi” dorește să se axeze pe valorile promovate de sistemul de educație din țara noastră, și anume: colaborare, implicare și responsabilitate, în contextul în care programele analitice se dovedesc a fi încărcate de noțiuni teoretice, iar școlile dovedesc o atitudine deschisă în implicarea elevilor în activități practice, interactive și interdisciplinare. 

Vineri, 14 Septembrie, 2018 - 11:20

„Fuckultate” se bazează pe experiențe reale ficționalizate, care au fost ținute sub tăcere din frică sau neputință. Spectacolul își propune să discute despre probleme sistemice din mediul universitar și să găsească împreună cu spectatorii metode de rezistență și împuternicire.  Fuckultate este realizat prin Școala de Teatru Politic – program de rezidențe de creație co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, în cadrul căruia studenți și absolvenți ai facultăților de teatru participă la ateliere de teoria artei politice, scriere dramatică și actorie.

Subscribe to Administrația Fondului Cultural Național