Miercuri, 31 Iulie, 2019 - 17:26
Este unicul sistem care va putea distribui apa gravitațional

Unul dintre obiectivele prioritare al Ministerului Agriculturii va fi, în 2020, Canalul Siret- Bărăgan, a declarat într-o recentă conferință de presă Petre Daea, subliniind faptul că aportul acestei mari investiții hidrotehnice va fi deosebit pentru creșterea suprafețelor totale irigate.

Marţi, 30 Iulie, 2019 - 19:22
Carnet de reporter

 Cineva îi scrie pe Facebook ministrului Daea: „N-ați putea să vă implicați și în construcția de autostrăzi, la viteza cu care reușiți să refaceți miile de kilometri de sisteme de irigații?”. Apelul este îndreptățit și exprimă sentimentul de exasperare al oamenilor față de încetineala cu care se adaugă fiecare kilometru din zestrea de doar 800, de autostrăzi, pe care o avem în prezent.

„Autostrada de apă” - cum o definește titularul de Agricultură, are altă poveste. Aici a fost nevoie mai întâi ca constructorii să facă muncă de arheologi pentru a descoperi sub metrii cubi de pământ și vegetație vechile trasee ale apei, lăsate de izbeliște în ultimii 30 de ani. Apoi au avut de răzuit vechile albii scoase la iveală pentru a le putea impermeabiliza și apoi turna în beton. O muncă mai migăloasă decât una făcută de la zero. Cât despre stațiile de pompare, veritabile uzine de apă, acestea ajunseseră niște structuri fantomă presărate în câmpia în care altădată pompau apa din râuri și o distribuiau pe canale. Instalațiile au fost furate și duse la fier vechi, cu excepția celor prea grele și prea mari, care au reușit să scape atacurilor, având șansa să ruginească în vechile locații. 
Sunt doar vreo doi ani de când s-a declanșat operațiunea din programul de guvernare, de renaștere a sistemului de irigații și reintroducere sa în circuitul pâinii. În acești doi ani ANIF a reușit performanța de a deschide peste 40 de șantier complexe și de a da în funcțiune înainte de termenele contractuale mai multe stații și circa 1.000 km de canale. După un constant obicei al al său ministrul Agriculturii inspectează periodic șantierele pentru a vedea cu ochii săi cum evoluează lucrările. Marți a fost în Călărași și a vizitat șantierul amenajării de la Gălățui. În stație 6 pompe de mare capacitate sunt supuse unei radicale retehnologizării menite să le facă apte de a transfera cantitățile record de apă din lacul Gălățui în canalele magistrale. Stația a fost închisă vreme de 15 ani și doar faptul că a fost păzită a scutit-o de soarta altora. Pe cei 28 de km ai canalelor magistrale cu o lățime de 4m la bază și o adâncime de 5m se toarnă ciment peste folia de impermeabilizare și plasa de fier beton. Lucrarea avansează cu o viteză sporită, conferită de faptul că executantul a plasat în vecinătate o betonieră mobilă (achiziționată cu 30.000 de euro) care îi permite să își prepară singur betonul necesar, evitând distanțele mari de la care ar fi trebuit să îl transporte. În plus, își asigură și calitatea necesară, întreaga operațiune de alcătuire a compoziției fiind supravegheată electronic. Șeful de șantier îi dă veste bună directorului ANIF Florin Barbu, în prezența ministrului:  lucrările vor fi încheiate în luna decembrie, cu peste jumătate de an înaintea termenului contractual. Moment în care va fi preluat un alt obiectiv din sistem.

Duminică, 14 Iulie, 2019 - 23:39
Carnet de reporter

 Nu știu de ce mitologica pasăre Phoenix a trebuit să fie mai întâi incinerată pentru a renaște mai puternică, dar nu pot să nu găsesc o asemănare între legenda ei și una dintre realitățile agriculturii românești, care în 1989 dispunea de peste 2 milioane de hectare suprafață irigată și de rețeaua aferentă de instalații și canale, ce nu au rezistat însă ciocnirii violente cu principiile unei piețe buimace. Nu știu cum se face că un sistem pe care istoria l-a declarat neviabil reușea să producă unele lucruri și procese benefice, pe care astăzi nu mai putem să le egalăm. În mai puțin de un sfert de secol s-a ales practic praful de această zestre care, dacă am fi folosit-o, astăzi am fi fost mai departe. N-a fost însă să fie și neglijența și lăcomia administratorilor, combinate cu incompetența și nesimțirea vremelnicilor diriguitori au făcut ca sistemele de irigații să nu mai poată fi deslușite din geografia locurilor. Mii de kilometri de canale s-au colmatat și au fost cotropite de vegetație, în timp ce instalațiile din stațiile de pompare s-au deteriorat din nefolosință sau au fost pur și simplu furate și duse la fier vechi, lăsând în urmă doar ruinele clădirilor din care nu s-a mai putut refolosi vreun material. Dezastrul natural a fost completat de o iresponsabilă reglementare produsă de un guvern de prin 2008, când a fost desființat pur și simplu ANIF-ul, lăsând din cei 5000 de specialiști de care dispunea doar vreo mie care să păzească ce ar mai fi putut fi păzit. 

Și așa a trecut din sfert de veac, peste o agricultură lăsată iresponsabil la cheremul naturii capricioase și a unor izolate inițiative private. Grânarul de altădată al Europei a rămas o legendă greu de înțeles, în timp ce suprafețele ce aparțineau agriculturii de stat au încăput încet-încet pe mâinile unor investitori „strategici” care au înțeles că e rost de făcut averi pe bani puțini.

 În mod cu totul neașteptat lucrurile s-au schimba radical odată cu programul de guvernare al coaliției câștigătoare a alegerilor din 2016, care a pus sistemul de irigații pe unul dintre primele locuri ale obiectivelor prioritare. Au trecut doi ani și ceea ce exista și funcționa în 1989 este pe cale să se reproducă la parametri de calitate și eficiență superiori. .Citește în continuare...

Marţi, 25 Iunie, 2019 - 19:55

În Ședința Guvernului din 25 iunie 2019 a fost aprobată o Ordonanță de urgență care modifică și completează acte normative din domeniul îmbunătățirilor funciare, pentru a permite declanșarea urgentă a procedurilor legale care vizează lucrările de reabilitare la obiectivul "Canal magistral Siret-Bărăgan - Etapa I" , precum și asigurarea finanțării acestor lucrări până în anul 2023.

 

Miercuri, 27 Martie, 2019 - 18:17
 Într-un serial de județe dunărene: Călărași și Brăila

 Insensibil lazvonurile lansate de unele canale media în goană după senzațional, cum că s-ar afla pe o listă de remanieri, ministrul Petre Daea este prezent pe toate canalele. De irigații. Abia întors de la Bruxelles, la începutul săptămânii s-a deplasat în județul dunărean Călărași, la amenajarea Gălățui, unde a luat cunoștință de stadiul lucrărilor de reabilitare desfășurate în ritm susținut de către ANIF.

Marţi, 12 Martie, 2019 - 19:13

Petre Daea, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, s-a deplasat luni, 11 martie 2019, în județul Dolj, pentru a analiza stadiul lucrărilor la obiectivul de investiții ”Reabilitarea amenajării de irigații Nadeia-Măceșu”, o investiție în valoare de 21.764.052,55 lei.   

Alături de ministrul Petre Daea au participat la acțiune directorul general al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, Florin Barbu, precum și autoritățile locale și fermieri din județul Dolj.

Joi, 7 Martie, 2019 - 18:46
ANIF menține un ritm susținut de lucru la stațiile de repompare și pe canale 

Petre Daea, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, s-a deplasat miercuri, 6 martie 2019, în județul Brăila, pentru a analiza stadiul lucrărilor de reabilitare a infrastructurii principale de irigații din Amenajarea Terasa Ialomiţa-Călmăţui, județul Brăila, o investiție de 40.918.382 lei ce deservește o suprafață de 137.000 ha aferente județelor Brăila și Ialomița, din care 57.429 ha în județul Brăila.

 

Vineri, 15 Februarie, 2019 - 20:27
Se vor asigura condiții pentru aplicarea irigațiilor pe o suprafață de circa 120.000 ha

 

În ședința Guvernului din 15 februarie 2019 a fost aprobată Ordonanța de urgență privind transmiterea obiectivului de investiții “Canal magistral Siret-Bărăgan” din administrarea Ministerului Apelor și Pădurilor, prin Administrația Națională “Apele Române”, în administrarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare.

 

Prin acest act normativ sunt prevăzute următoarele măsuri referitoare la obiectivul de investiții “Canalul magistral Siret-Bărăgan”:

 

Vineri, 15 Februarie, 2019 - 20:20
Se acționează la 47 de obiective cu lucrări în curs

Importante obiective de investiții sunt  realizate in avans față de termenele propuse de dare in funcțiune

Joi, 17 Ianuarie, 2019 - 20:46
Ofensivă de lucru pe șantierele instalațiilor de irigații

Demarată anul trecut, acțiunea de reabilitare și repunere în funcțiune a instalațiilor de irigații, abandonate de mai bine de 25 de ani și devalizate de hoții de fier vechi, se află în fruntea agendei anului în curs al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare a luat măsurile necesare pentru ca debutul sezonului agricol să găseasccă obiectivele aflate în stadiul de șantierele aflate acum în lucru, în stare de funcționare.

Marţi, 8 Ianuarie, 2019 - 10:06
„Au fost puse în mişcare sisteme uitate, sisteme abandonate, sisteme practic pe care nu le mai puteai identifica în teren”

În 2018, MADR a investit în 47 obiective de irigaţii, a contabilizat 1,2 milioane ha pregătite pentru irigat, 1 milion ha au fost contractate pentru irigaţii (inclusiv contracte sezoniere), 3487 staţii de pompare au fost pregătite, din care 336 în funcţiune, au fost repuse în funcţiune 470 staţii de desecare. De asemenea, în 2018 s-au constituit 36 Organizaţii noi ale Utilizatorilor de Apă pentru irigaţii cu 37.100 ha, iar în intervalul 2017 - 2018 s-au pus în funcţiune 10 amenajări de irigaţii nefuncţionale de peste 20-25 de ani.

Miercuri, 12 Decembrie, 2018 - 13:35
Sunt alocate 435 milioane euro din fonduri europene derulate prin PNDR 2014-2020

Marți, 11 decembrie 2018, la inițiativa ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre DAEA, a fost convocată o întâlnire de lucru cu reprezentanții Organizațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigații pentru a discuta stadiul proiectelor finanțate prin PNDR 2014-2020 prin intermediul sM 4.3 - Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice.

Vineri, 16 Noiembrie, 2018 - 15:42
Reabilitarea infrastructurii principale a sistemului de irigații continuă în ritm susținut

Reabilitarea infrastructurii principale a sistemului de irigații din Amenajarea Terasa Viziru, județul Brăila, a început în luna septembrie a acestui an. Proiectul, prevăzut prin Planul Național de Irigații, se realizează de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenția Naţională de Îmbunătățiri Funciare, sursa de finanţare fiind asigurată de către Guvernul României. Valoarea totală a investiției este de 9.236.412 lei.

 

Sâmbătă, 23 Iunie, 2018 - 20:15
„Nu-i posibil să faci într-un an ceea ce s-a dărâmat în 30 de ani"

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, i-a îndemnat pe fermieri să irige terenurile, menţionând că în prezent canalele de irigaţii sunt umplute cu apă, pe cheltuiala statului, pe o distanţă de peste 1.600 de kilometri, iar agricultorii beneficiază de apă gratuit.

Petre Daea a menţionat că în prezent fermierii au încheiat cu Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) contracte pentru a iriga 1.000.000 de hectare de culturi agricole, fiind pornite cele mai importante puncte de irigaţii din ţară.

Miercuri, 9 Mai, 2018 - 08:29

11 ore au durat negocierile dintre reprezentanții sindicatelor din Sănătate și cei ai Guvernului, cu participarea directă a miniștrilor Sorina Pintea și Olguța Vasilescu. Maratonul protestelor personalului care nu a fost luat în considerație la majorările salariale decât parțial - în limitele unui plafon „legal” de 30% al sporurilor - ia sfârșit prin renunțarea la greva generală în schimbul promisiunii găsirii unor soluții pentru ca angajații să nu ia mai puțini bani decât în februarie.

Joi, 15 Martie, 2018 - 18:10

Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) a pus în funcţiune 180 de staţii de pompare pentru evacuarea apei de pe o suprafaţă de 517.000 hectare de terenuri agricole pe raza a 16 judeţe, a anunţat, joi, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

De la începutul anului au funcţionat 198 de staţii de pompare pentru desecare, prin intermediul cărora a fost evacuat un volum de 627 milioane metri cubi.

Subscribe to ANIF