Vineri, 17 Ianuarie, 2020 - 12:20

Automobile Dacia a vândut, în anul 2019, un număr de 736.570 de autoturisme, dintre care 581.543 au fost comercializate în statele UE şi în cele ale Asociaţiei Europene de Liber Schimb, informează un comunicat de presa al companie.

În regiunea UE + AELS, Dacia s-a plasat în 2019 pe locul al 13-lea în clasamentul celor mai vândute mărci, conform sursei.

În Franţa, Dacia a vândut anul trecut 140.568 de automobile, în Italia 88.499 de unităţi, în Germania a comercializat 83.518, iar în Spania 70.189.

Miercuri, 19 Decembrie, 2018 - 12:33

Cele mai căutate branduri de mașini pe Autovit.ro în 2018 au rămas Volkswagen (peste 55 milioane de afișări), BMW și Audi. Din punct de vedere al modelului căutat, Volkswagen Passat a ținut primul loc în clasament.
În ceea ce privește piața auto locală, aceasta a fost marcată în 2018 de câteva tendințe care au contribuit la creșterea numărului de tranzacții realizate: segmentul SUV a atins noi cote record pe piața mașinilor noi, iar înmatriculările de mașini electrice au fost de cinci ori mai mari decât în anul anterior. 

Vineri, 24 August, 2018 - 16:06

Automobile Dacia a anunțat lansarea unei platforme online pentru vânzari de mașini, clienții putând să configureze modelul în funcție de mai multe criterii.

Miercuri, 28 Martie, 2018 - 22:01

 Președintele a profitat de vizita sa la SIAB pentru a face declarații pe toate temele actualității. În primul rând a spus de ce n-a fost la ședința solemnă de la Parlament dedicată centenarului unirii cu Basarabia: nu și-a permis să aibe o abordare politicianistă!

Joi, 22 Martie, 2018 - 18:12

Constructorul auto Dacia în service 1.826 de maşini Duster din cauza unei posibile calibrări incorecte a calculatorului de înjecţie, potrivit unui anunţ publicat pe site-ul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC).

La această operaţiune sunt vizate autovehiculele cu numărul de identificare UU1YYYYYXXXXXXXX.

Această defecţiune poate antrena pierderea funcţiei Start&Stop şi a sistemului ESM (Energy Smart Management), potrivit companiei.

Marţi, 13 Martie, 2018 - 18:40

La lansarea Centrului de Comercializare și Asistență Tehnică Bi-marcă Dacia - Renault (în 2003), Grupul Auto Marcus a publicat o ediție specială a suplimentului AMG Jurnal.

Au trecut de atunci 15 ani și ing.George Mărculescu, fondatorul Auto Marcus Grup (în 1997) intenționează ca, împreună cu partenerii săi de la Grupul Dacia Renault, să reia această inițiativă de marketing, cu o nouă ediție a „Jurnalului”, dedicată clienților fideli și viitori ai produselor grupului - automobilele Dacia și Renault.

 

 

Subscribe to Dacia