Vineri, 28 Februarie, 2020 - 16:19

Inspectorii DGAF au verificat în ultimele 10 luni un număr de 472 contribuabili (persoane juridice şi persoane fizice) care comercializau autoturisme de lux la mâna a doua provenite din Germania, Olanda și Austria, fără să plătească obligațiile fiscale.

Urmare a abaterilor constatate în timpul acestor controale au fost dispuse amenzi de peste 3,9 milioane lei și au fost confiscate 35 autoturisme.

Vineri, 9 August, 2019 - 08:48

Peste 65.000 de contribuabili au beneficiat, din februarie 2018 și până în prezent, de prevederile Legii prevenirii 
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin DGAF, a aplicat prevederile Legii prevenirii în primele șase luni ale anului 2019, în cazul a peste 18.400 de contribuabili. 

Subscribe to DGAF