Vineri, 27 Septembrie, 2019 - 13:54

Filarmonica de Stat Sibiu a organizat în perioada 17-26 septembrie 2019 cea de-a XVIII-a ediţie a proiectului "Sibiu Opera Festival". Spectacole de operă şi operetă, Concursul Internaţional de canto "Vox Artis", spectacolele de balet pentru copii, concerte vocal-simfonice sau mini-recitalurile de arii din opere realizate în spaţii neconvenţionale au fost propunerile acestei ediţii. Peste 3.000 de spectatori au participat la festival în cele 9 zile în care au fost programate evenimente. Proiectul "Sibiu Opera Festival" a fost realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Sibiu.

Vineri, 20 Septembrie, 2019 - 12:37

Trei spectacole sunt programate în acest weekend, în cadrul celei de-a 11-a ediţii a proiectului Sibiu Opera Festival. Teatrul Naţional de Operetă şi Musical "Ion Dacian" Bucureşti vine la Sibiu cu spectacolul "Liliacul", sâmbătă 21 septembrie, la Centrul cultural Ion Besoiu, iar Opera Comică pentru Copii din Bucureşti are programate două reprezentaţii ale spectacolului de balet "Poveste vieneză", duminică 22 septembrie, la teatrul Naţional "Radu Stanca". Sibiu Opera Festival este realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Sibiu.

Vineri, 20 Septembrie, 2019 - 08:56

În perioada 17 - 19 septembrie 2019 a avut loc la la Sibiu, în cadrul Sibiu Opera Festival, ediţia cu numărul 11 a concursului de canto "Vox Artis". 20 de tineri artişti lirici din 7 ţări au concurat în faţa unui juriu compus din personalităţi ale scenei lirice internaţionale. Concursul se va încheia vineri, 20 septembrie cu concertul de Gală al Laureaţilor. Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu va fi condusă de dirijorul Juan Cantarell din Spania.

Marţi, 9 Iulie, 2019 - 12:21

Cea de-a XXIV-a ediţie a Festivalului-Concurs de Interpertare Pianistică şi Compoziţie "Carl Filtsch" debutează astăzi, 9 iulie 2019, la Sala Thalia din Sibiu. Ceremonia de deschidere, programată la ora 19, va fi urmată de un recital de pian susţinut de maestrul Dan Grigore şi pianistul Csiky Boldizsar. Evenimentul este realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Sibiu. Acţiune cofinanţată de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală.

Marţi, 2 Iulie, 2019 - 14:00

Cea de-a XVI-a ediţie a proiectului "Concerte Estivale. Zilele Muzicale Româno-Americane" s-a încheiat duminică, 30 iunie 2019, cu tradiţionalul Concert în Aer Liber susţinut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu, în Piaţa Mare. Pe scenă, alături de Orchestra sibiană condusă de dirijorul american Scott Speck, au urcat soliştii Ciprian Dancu (clarinet) şi Yakov Kazman (pian). Peste 5.000 de spectatori au asistat la concert. Proiectul a fost realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Sibiu.

Miercuri, 9 Ianuarie, 2019 - 14:06

Primul eveniment muzical organizat de Filarmonica de Stat Sibiu în acest an este tradiţionalul Concert de Anul Nou. Evenimentul este programat în trei seri consecutive - 10, 11 şi 12 ianuarie 2019 şi îi are invitaţi pe dirijorul Theo Wolters şi soprana Diana Ţugui. Peste 80% din biletele puse în vânzare au fost epuizate. Evenimentul este realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Sibiu.

Joi, 13 Decembrie, 2018 - 12:39

Ultimul concert simfonic organizat de Filarmonica de Stat Sibiu în acest an, Concertul de Crăciun, este programat în două seri consecutive, miercuri 19 şi joi 20 decembrie 2018, ambele la Sala Thalia, cu începere de la ora 19. Alături de Orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu - condusă de dirijorul Constantin Grigore - va urca îndrăgita solistă de muzică uşoară Paula Seling. Concertul din 20 decembrie va fi transmis live pe internet, pe www.filarmonicasibiu.ro şi pagina de facebook a instituţiei - fb.com/FilarmonicaSibiu.

Marţi, 11 Septembrie, 2018 - 12:45

Din motive independente de organizator, Concertul "CENTENAR" susţinut de către Corul Madrigal în cadrul Festivalului de Operă de la Sibiu, va avea loc marţi 18 septembrie 2018, în loc de 25 septembrie 2018 aşa cum a fost programat iniţial. Locul şi ora de desfăşurare rămân nemodificate.

Biletele achiziţionate rămân valabile.

Subscribe to Filarmonica de Stat Sibiu