Vineri, 19 Iunie, 2020 - 10:15

Turoperatorul IRI Travel anunță reluarea charter-ului cu autocarul pe litoralul Bulgariei, care se va desfășura din iunie și până în data de 21 septembrie 2020. 
„Până la finele lunii iunie plecările vor fi bisăptămânale, iar din luna iulie și până la finalul sezonului vom crește la trei curse pe săptămână. Din păcate, a trebuit să majorăm cu 15-20% tarifele pentru a acoperi toate măsurile de siguranță impuse de către autorități”, a declarat CEO IRI Travel, Lucian Bădîrcea. 

Marţi, 2 Iunie, 2020 - 10:38

Vara lui 2020 vine cu noi provocări, dar aduce și oportunități pentru turiștii care doresc să se bucure de o vacanță. 
Astfel că, IRI Travel, principalul turoperator pe destinația Bulgaria, a făcut o analiză a prețurilor la cazările din hotelurile de 3,4 și 5 stele din principalele stațiuni ale celor mai vizitate trei țări: România, Bulgaria și Grecia.  
Prețuri la vacanțe pe litoralul din România

Vineri, 8 Mai, 2020 - 10:23

Românii vor renunța la a-și rezerva vacanțe în regim de early booking în următoarele 9 luni de zile, arată un sondaj realizat de IRI Travel cu ajutorul partenerilor săi din țară. 
Sondajul a fost realizat prin telefon pe un eșantion de aproximativ 1.250 de persoane, în momentul în care turiștii au fost contactați sau i-au contactat pe consultații în turism pentru a-și reprograma sau anula vacanțele. Numai 1136 de persoane au răspuns cu privire la planurile de vacanță. Întrebările au fost puse în perioada 22 aprilie – 4 mai. 

Marţi, 17 Martie, 2020 - 10:34
pe durata stării de urgență

IRI Travel pune, GRATUIT, la dispoziția autorităților și a companiilor private toate autocarele sale pe întreaga durată a stării de urgență în care se va afla România.
Compania de turism dispune de o flotă de 12 autocare (7 autocare de 50 de locuri, 1 autocar de 55 de locuri, 2 de 63 de locuri, 1 de 65 de locuri și 1 de 30 de locuri) cu o capacitate totală de 626 de locuri. 

Luni, 24 Februarie, 2020 - 12:50

IRI Travel, principalul touroperator pe destinația Bulgaria, a decis că nu va mai vinde pachete turistice către Italia și alte state expuse epidemiei de coronavirus, oprind operațiunile către aceste țări timp de o LUNĂ. 
În prezent, IRI Travel are oferte către nordul Italiei, pachete către cele mai cunoscute destinații de schi, dar și către Austria care tocmai a anunțat că oprește anumite operațiuni de transport care vin din această țară. 

Vineri, 7 Februarie, 2020 - 12:27

Vacanțele la litoralul Mării Negre vor fi cu până la 10% mai ieftine decât cele din 2019, pe fondul falimentului cele mai vechi companii de turism din lume, Thomas Cook. Rămași fără turiștii vestici încă din vara anului trecut hotelierii bulgari s-au adaptat cererii și au scăzut prețurile pentru acest an. 
În schimb, dacă vorbim de litoralul din România, ofertele mai mici se găsesc în extrasezon, în timp ce pentru ofertele din lunile de vară, românii vor trebui să plătească mai mult cu maximum 5%. 

Vineri, 3 Ianuarie, 2020 - 10:30

IRI Travel, principalul tour-operator pe destinația Bulgaria, a realizat un studiu legat de serviciile all inclusive pe care le oferă hotelierii din România, Bulgaria, Turcia și Grecia. Alături de cele peste 1000 de agenții partenere, consultanții în turism IRI Travel au adunat informații despre tipurile de mâncăruri și costurile medii pentru serviciile pe care hotelierii din aceste patru țări le oferă în funcție de numărul de stele. 
ROMÂNIA

Vineri, 25 Octombrie, 2019 - 11:33

IRI Travel, tour-operator specializat pe vacanțe în Bulgaria, lansează ofertele pentru sezonul estival 2020, circuite către piețele de Crăciun, vacanțe la schi în Austria, Italia, Serbia și Bulgaria, o serie de circuite în România istorică, dar și o excursie inedită la Cernobîl. 
Ofertele pentru sezonul estival în Bulgaria vin cu o reducere de până la 30%, dacă sunt achiziționate în regim de early booking și cuprind hoteluri de la 2 la 5 stele în cele mai îndrăgite stațiuni ale vecinilor de la sud de Dunăre. 

Subscribe to IRI Travel