26 aprilie 2024

ITM Cluj a desfăşurat acţiuni de control pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale

Distribuie pe rețelele tale sociale:

În perioada 06.02.2024 – 16.02.2024 ITM Cluj a desfăşurat, în cadrul unei campanii organizate la nivel naţional, acţiuni de control pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind autorizarea angajatorilor care desfășoară activități de fabricare, depozitare, păstrare, transport și comercializare a articolelor pirotehnice și pentru verificarea modului de respectare, de către aceștia, a prevederilor legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă.

Având în vedere riscurile deosebite pe care le presupune activitatea de fabricare, deținere, preparare, experimentare, distrugere, transport, manipulare, depozitare și comercializare a articolelor pirotehnice s-a impus intensificarea acțiunilor de control la agenții economici care desfășoară astfel de activități.

Principalele obiective

Identificare și verificarea agenților economici care desfășoară activități de fabricare, depozitare, păstrare, transport și comercializare a articolelor pirotehnice privind respectarea prevederilor legale în vigoare.

Creșterea gradului de conștientizare a angajaților și angajatorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și cel al securității și sănătății în muncă.

Eliminarea neconformităților constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate și aplicarea de sancțiuni contravenționale corespunzătoare.

Rezultatele campaniei

Cu ocazia acestei campanii ITM Cluj a efectuat controale la un număr de 41 de angajatori din judeţul Cluj.

Un angajator a fost amendat cu 3.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal.
Pentru următoarele deficiențe, constatate in domeniul securitatii si sanatatii in muncă, au fost dispuse masuri cu termene certe de remediere : neefectuarea controlului medical periodic pentru lucrători, neasigurarea defrișării și curățării de vegetație a terenului împrejmuit al depozitului de materii explozive.

Inspector sef, Purtator de cuvant,
Daniel Pacurariu Corina Gavrilut

Sursa foto ITM Cluj