Marţi, 19 Noiembrie, 2019 - 13:04
Culege roadele activității depuse de Petre Daea

Nechita-Adrian Oros, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a participat în data de 18 noiembrie 2019 la reuniunea Consiliului de miniştri AGRIFISH, care a avut loc la Bruxelles. În cadrul Consiliului au avut loc deliberări legislative privind pachetul de reformă a PAC post-2020 şi regulamentele privind normele tranzitorii în domeniul PAC.

Marţi, 12 Noiembrie, 2019 - 10:46

În perioada 4-8 noiembrie 2019 s-a desfăşurat la Atena, Grecia, cea de a 43-a Sesiune Anuală a Comisiei Generale pentru Pescuit în Mediterană şi Marea Neagră (GFCM). Delegaţia României a fost condusă de Nicolae Dimulescu, preşedintele Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură. La aceasta Sesiune au participat 18 state membre GFCM, două state cooperante (Georgia şi Ucraina, care nu sunt membre GFCM) şi ca observatori - Arabia Saudită, Bosnia-Hertegovina, Federaţia Rusă şi Palestina.

Marţi, 5 Noiembrie, 2019 - 11:46
Veterinarul Oros a corespondat cu echipa prin bilețele

 „Mă tem de ce vor găsi miniștrii mei pe la ministere” - a spus Iohannis după investirea „Guvernului său”. Și-a luat însă inima în dinți și a decis să onoreze cu masiva sa prezență ministerele-cheie prin care se va exercita puterea: Internele, Externele și Justiția. Pe celelalte le-a lăsat în grija unor liberali liberi de contract.

Marţi, 29 Octombrie, 2019 - 16:58
Unul dintre efecte în cazul plafonării va fi legat de divizarea fermelor

România nu poate să accepte plafonarea plăţilor directe în noua Politică Agricolă Comună (PAC), pentru că există câteva specificităţi în ceea ce priveşte agricultura românească, a declarat, marţi, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu, la un eveniment pe teme agricole.

El a precizat că unul din efecte în cazul plafonării va fi legat de divizarea fermelor.

Marţi, 29 Octombrie, 2019 - 16:31
De la începutul anului, 161.400 lei sancțiuni contravenționale cu amendă și un număr de 286 avertismente cu planuri de remediere, conform Legii nr.270/2017

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale informează că inspectorii din cadrul Direcțiilor pentru Agricultură Județene și a Municipiului București desfășoară verificări în toate piețele agroalimentare din București și din țară, în piețele și depozitele en-gros, precum și în hipermarket-uri. În acțiunile de verificare se pune accent pe indicarea corectă a localității de producție, a datei recoltării pentru toate produsele autohtone, a prospețimii acestora și a țării de origine și categoriei de calitate pentru produsele provenite din import sau comerț intracomunitar.

 

Luni, 14 Octombrie, 2019 - 18:10

Ministrul interimar al Agriculturii, Petre Daea, a participa luni la inaugurarea magazinului Casei de Comerţ Agroalimentar "Unirea" din Bucureşti, acesta fiind cel de-al doilea din lanţul de 60 de magazine propuse a fi deschise în acest sistem. Ministrul a parcurs traseul care leagă sediul ministerului de noua locație, ca un „simplu cetățean”, pe jos, însoțit de colaboratori și de trecători care au ținut să-i adreseze felicitări și mesaje de îmbărbătare.

Duminică, 13 Octombrie, 2019 - 11:00
Și în partid este "o atmosferă de îngrijoare, pentru că ştim la ce proiecte am dat drumul

Miinistrul Agriculturii, Petre Daea şi-a exprimat îngrijoarea în privinţa celor care îi vor urma la minister. "Sunt îngrijorat că aceste proiecte nu se vor duce la îndeplinire", a declarat Daea vineri într-o intervenţie telefonică la Digi24.

Miercuri, 9 Octombrie, 2019 - 07:35
Cîteva mii de fermieri vor primi diplome de excelență cu semnătura originală a ministrului Daea

În contextul Zilei Naționale a Produsului Agroalimentar Românesc, în parteneriat cu Casa Română de Comerț Agroalimentar Unirea și Confederația Sindicală MERIDIAN, miercuri, 9 octombrie, se desfășoară la ROMEXPO o dezbatere a fermierilor români, în cadrul căreia vor fi prezentate rezultatele obținute în agricultură, în perioada 2017 – 2019. Intitulată ”Forumul agricultorilor – bilanț și perspective”, dezbaterea va reuni fermieri din toate domeniile – producție vegetală, cultură mare, zootehnie, industrie alimentară. Aceștia vor fi prem

Marţi, 8 Octombrie, 2019 - 15:36
Între 9 și 11 octombrie

În perioada 9-11 octombrie, la sediul MADR va avea loc evenimentul ZILELE PORȚILOR DESCHISE. 
Vizitatorii vor beneficia de tururi ghidate și vor putea admira expoziția permanentă de vinuri de la etajul I, harta produselor agroalimentare românești cu evidențierea locului de proveniență a produselor autohtone, panourile fotografice unde sunt afișați toți miniștrii agriculturii începând cu anul 1859 până în zilele noastre, precum și o secțiune dedicată secretarilor de stat care s-au aflat la conducerea MADR din anul 1971 și până în prezent.

Luni, 7 Octombrie, 2019 - 15:32
9 - 10 octombrie, la ROMEXPO

Ministerul Agriculturii organizează, cu prilejul  Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești, o suită de evenimente care marchează progresele și perspectivele acestei importante ramuri a economiei naționale.

Cu ocazia Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești, ce se sărbătorește în fiecare an în data de 10 octombrie, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale organizează în perioada 9-11 octombrie 2019 evenimentul ”Zilele Porților Deschise”.

Miercuri, 2 Octombrie, 2019 - 18:50
Impactul financiar este de 15.606.000 lei

În Ședința Guvernului din data de 2 octombrie 2019 a fost aprobată o Hotărâre care modifică HG nr.1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură.

 

Prin prezentul act normativ se completează lista beneficiarilor schemei de ajutor de stat ce vizează institutele/stațiunile de cercetare-dezvoltare, eliminându-se astfel situațiile discriminatorii privitoare la  institutele care au ca obiect de activitate testarea și înregistrarea soiurilor la accesarea schemei de ajutor, începând cu anul 2020.

 

Miercuri, 2 Octombrie, 2019 - 18:47
Din 16 octombrie 2019 - plăţi în avans în cadrul schemelor de plăţi directe din sectorul vegetal și zootehnic

În ședința Guvernului din data de 2 octombrie 2019 a fost aprobată Hotărârea privind stabilirea pentru anul 2019 a cuantumului per hectar al plăţii unice pe suprafaţă, al plăţii redistributive şi a intervalelor de suprafaţă pentru care se acordă aceasta, al plăţii pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, al plăţii pentru tinerii fermieri și a plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru măsura din sectorul zootehnic, speciile ovine și caprine.

Miercuri, 2 Octombrie, 2019 - 08:52
Fundația Renașterea a marcat Ziua Luptei impotriva cancerului la san.

Anul acesta, Palatul Ministerului Agriculturii  a îmbrăcat culoarea roz

In fiecare an pe 1 octombrie se ilumineaza in roz cladiri reprezentative din peste 70 de tari, pentru a marca Ziua Luptei impotriva cancerului la san. Anul acesta Fundatia Renasterea a ales sa iluminize Palatul Ministerului Agriculturii si Domeniilor, asa cum se numea initial si care a adapostit ministerul inca din 1895 si pana in prezent. Petre Daea a fost gazda evenimentului. Sorina Pintea, ministrul Sanatatii a fost prezenta..

Marţi, 1 Octombrie, 2019 - 17:49

Cu ocazia Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești, ce se sărbătorește în fiecare an în data de 10 octombrie, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale organizează în perioada 9-11 octombrie 2019 ”Zilele Porților Deschise”.

 

Miercuri, 25 Septembrie, 2019 - 13:44

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea de Management a Programului Național de Dezvoltare Rurală reamintește celor interesați perioadele de depunere a proiectelor pentru următoarele submăsuri din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală, astfel:

 

Marţi, 24 Septembrie, 2019 - 17:00

Din fotoliul călduț de la Bruxelles pe care l-a dobândit prin mila USR-ului, care l-a luat „la ocazie” ( el și ai lui fiind cam în...PLUS)  la europarlamentare și prin recunoștința guvernului francez pe care l-a servit întotdeauna cu devotament, Dacian (mai degrabă Julien) Cioloș moare de grija fermierilor din țară care ar urma să fie aduși cu otuzbirul la o manifestare menită să îl omagieze pe Petre Daea.

Luni, 23 Septembrie, 2019 - 19:08
Campania de plăți în avans se va derula în perioada 16 octombrie - 30 noiembrie 2019

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), informează beneficiarii care au depus Cererea unică de plată aferentă Campaniei 2019 că, în data de 17 septembrie 2019, a fost aprobată Decizia de punere în aplicare a Comisiei nr. 6536 prin care mai multe state membre ale Uniunii, inclusiv România, sunt autorizate să aplice derogări, în anul de cerere 2019, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr.

Duminică, 22 Septembrie, 2019 - 11:15
Ministrul român a deținut funcția de președinte al Consiliului în cursul președinției române

Petre Daea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, va participa în perioada 23-24 septembrie 2019, la Helsinki, la reuniunea informală a Consiliului Uniunii Europene (Agricultură şi Pescuit) şi la discuţiile organizate în marja acestui eveniment. Petre Daea a deținut funcția de președinte  al Consiliului pe perioada președinției române care a precedat-o pe cea finlandeză.

Joi, 19 Septembrie, 2019 - 12:05

În şedinţa Guvernului din data de 19 septembrie 2019 a fost aprobată o Hotărâre ce modifică şi completează HG nr.500/2017 privind aprobarea schemei "Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii".

Marţi, 17 Septembrie, 2019 - 15:48

În ședința din 17 septembrie 2019, Guvernul a aprobat o Hotărâre prin care se instituie schema de „Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2019 asupra sectorului apicol”.

Joi, 12 Septembrie, 2019 - 16:30
Petre Daea: „Aceasta va fi ca banca de aur a Romaniei. E mai buna decat banca de aur a tarii"

"La propunerea Ministerului Agriculturii, a fost adoptată o hotărâre de Guvern privind înfiinţarea Băncii de resurse genetice vegetale pentru legumicultură, floricultură, plante aromatice şi medicinale Buzău. Este, practic, o decizie istorică pentru România. S-a mai încercat la un moment dat să se creeze o astfel de bancă, în anii '80, nu s-a finalizat, iată că am reuşit de această dată să creăm această bancă de resurse genetice vegetale care, practic, va pune la adăpost fondul de gene din România în domeniile amintite.

Joi, 12 Septembrie, 2019 - 09:36
Scopul misiunii este dezvoltarea parteneriatului strategic dintre Romania și SUA în sectorul agricol

Reprezentanți ai conducerii MADR, George Sava, în dubla calitate de secretar general adjunct și președinte al Consiliului de administrație al Casei Române de Comerț Agroalimentar ”Unirea” alături de Amelia Rus, director general al direcției generale de politici în industria alimentară și comerț, precum și membri din domeniul agricol din Republica Moldova, împreună cu 17 oameni de afaceri, participă în perioada 7-17 septembrie 2019 în Statele Unite ale Americii, la o misiune de lucru pentru realizarea unui schimb de experiență în agricultură.

Joi, 29 August, 2019 - 18:55
Conferința ”Politica Agricolă Comună – Prezent și viitor”, organizată de RNDR

Petre DAEA, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a participat în data de 29 august 2019 la Conferința cu tema ”Politica Agricolă Comună – Prezent și viitor”, organizată la București, de Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală, din cadrul Autorității de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Alături de ministru s-au aflat secretarii de stat Daniel-Eugeniu Crunțeanu și Maricel Floricel Dima, precum și directori generali și experți din cadrul MADR.

 

Vineri, 23 August, 2019 - 13:07

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre DAEA, a participat joi, 22 august 2019, alături de secretarul de stat Daniel BOTĂNOIU, la o întâlnire de lucru organizată cu directorii Direcțiilor Agricole din toate județele României (DAJ). La ședința de lucru a fost prezent, de asemenea, și directorul general al Agenției Naționale de Zootehnie, Constantin Viziteu, precum și Elena Tatomir, director general al Direcției Generale Politici Agricole și Amelia Rus, director general al Directiei Generale de Politici în Industrie Alimentară.

Joi, 22 August, 2019 - 19:00
Se urmărește, în special, ca toate cantitățile expuse spre vânzare să aibă elementele obligatorii din sistemul de etichetare

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) informează că producătorii autohtoni prezenți în toate piețele agroalimentare oferă în această perioadă legume și fructe proaspete, în gamă diversificată, de calitate și în cantitate suficientă.

Marţi, 20 August, 2019 - 16:16
ANF transmite fermierilor prin intermediul buletinelor de avertizare emise în perioada de pregătire a spațiilor protejate, ce produse pot folosi

Referitor la materialul intitulat ”O substanță chimică periculoasă continuă să fie folosită în agricultura din România” pentru dezinfecția solului, difuzat de postul Antena 3, pentru corecta informare a opiniei publice, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale face următoarele precizări:

Luni, 19 August, 2019 - 19:47
Petre DAEA îi invită pe oamenii politici care pun la îndoială exactitatea datelor să meargă în teren întrucât recoltarea se realizează la vedere

Referitor la articole publicate recent de mass-media și la afirmațiile unor lideri politici referitoare la producțiile agricole din anul 2018, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) face următoarele precizări:

Luni, 19 August, 2019 - 18:30

Agențiile de presă au reluat într-o veselie un comunicat al europarlamentarului Daniel Buda care solicita demisia ministrului Petre Daea, datorită faptului că ar fi indus în eroare bursa de la Chicago (!!!) raportând o producție de cereale mai mare decât cea reală. Tonul oțărât al cererii necesita evident un răspuns, dacă nu chiar o îndeplinire a dorinței vicepreședintelui liberal al Comisiei de Agricultură din Parlamentul European.

Duminică, 18 August, 2019 - 19:41

Indiferent pe unde îl poartă interesele profesionale sau cele personale, ministrul Agriculturii nu ratează un obiectiv pe care îl consideră de o deosebită importanță: piața locală. Aici poate lua pulsul vieții oamenilor, comparând prețuri și posibilități și înscriindu-și în agendă probleme a căror rezolvare o consideră ca pe una dintre îndatoririule sale. În acest week end a participat la câteva manifestări de prin Ardeal, unul dintre popasuri făcându-l la Cibin, unde a profitat de ocazie pentru a face câteva cumpărături dintr-o piață bine aprovizionată.

Miercuri, 14 August, 2019 - 19:41
Alocarea financiară este de 26.800.000 Euro

În perioada 19 august 2019 – 31 ianuarie 2020, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță lansarea sesiunii de depunere a Cererilor de Finanțare pentru submăsura 4.2a - Investiții în procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014- 2020.

Investițiile sprijinite în cadrul acestei submăsuri sunt destinate întreprinderilor de prelucrare și comercializare a fructelor și marketingul produselor din fructe pentru:

Subscribe to MADR